Nu Skin

Ce trebuie sa stii cand faci un schimb de apartament cu casa

Alexa Galgau

In momentul cand te decizi sa iti vinzi apartamentul si sa te muti la o casa, inseamna ca situatia ta financiara este mai stabila si desigur ca entuziasmul mutarii te cuprinde tot mai mult pe masura ce ziua cea mare se apropie. Dincolo de faptul ca esti cuprinsa de un val de emotii pozitive si de nerabdare, probabil ca ai si un mic ghimpe in coaste legat de costurile traiului la casa, dar si referitor la toate celelalte diferente dintre cele doua tipuri de imobile.

Noi iti venim in ajutor si iti prezentam ce trebuie sa stii cand faci schimb de apartament cu casa!

Schimb de apartament cu casa: sugestii pentru o mutare usoara

Atunci cand se muta, aproape toti oamenii fac aceeasi greseala: au impresia ca este destul de usor si ca nu o sa le ocupe atat de mult timp. Orice mutare iti va fura o mica vesnicie din viata. Trebuie sa iti faci liste peste liste, sa impachetezi tot, sa pui zeci sau sute de etichete, sa transporti totul, sa te instalezi si apoi, desigur, sa iti dedici timpul despachetarii. Partea la care viseaza femeile este amenajarea noii case si, intr-adevar, este o ocupatie cat se poate de placuta, dar dupa o saptamana de dezbateri pe tema culorii perdelelor si de despachetat, incepi sa uiti de partea frumoasa. Vei constata ca ai nenumarate obiecte pe care nici macar nu stii de ce le mai tii, carora va trebui sa le gasesti locul perfect in noua locuinta. 

Fa-ti un invetar al obiectelor

Pare intuitiv, dar trebuie sa iti amintim, in caz ca mutarea ti-a dat atentia peste cap: noteaza cu pixul pe hartie absolut tot ce ai de mutat dintr-o casa in alta. Vei folosi aceasta lista pentru a verifica apoi daca nu cumva s-a pierdut ceva pe drum. Este clar ca vor exista obiecte vechi, de familie, pe care vei avea tendinta sa le arunci, dar te sfatuim sa le pastrezi totul pana amenajezi noua casa, pentru ca le vei vedea intr-o alta lumina si poate chiar le vei folosi intr-un decor retro.

Gestioneaza-ti banii

Inainte de toate, gandeste-te ca te muti de la apartament la casa, deci cel mai probabil de la un spatiu mic la unul mai mare. Poate vrei chiar sa schimbi mobila si sa decorezi totul dupa bunul plac al inimii. Oricat ti-ar displacea sa iti pui finantele pe hartie, este absolut necesar sa iti planifici un buget pentru amenajarea case. Designerii de interioare recomanda alocarea unui procent destul de mare pentru decorarea noii case: 40% din banii care iti raman dupa plata facturilor si a altor obligatii. Daca faci un efort financiar pe o perioada mai indelungata, vei putea sa iti cumperi mobilierul la care visai dintotdeauna. Da, va dura putin mai mult, dar rezultatul va merita toata rabdarea ta.

Ia in calcul diferentele la capitolul utilitati

Este destul de clar ca mutarea dintr-un apartament intr-o casa poate sa insemne costuri mai mai. Acestea depind, fireste, si de obiceiurile tale de consum. Pentru o casa mare, incalzirea poate fi foarte costisitoare, desi nici in cazul apartamentelor nu se poate spune ca este ieftina. Atunci cand ai propria ta centrala, totusi, poti controla cata caldura vrei sa fie distribuita prin casa, astfel incat sa nu risipesti energie si nici sa nu ingheti. 

Casele au de regula un subsol sau o pivnita, care trebuie bine izolata, pentru a nu se inunda atunci cand ploua. Cele mai multe case au si pod, folosit cel mai adesea pentru depozitare, dar pe care poti alege sa il amenajezi ca in reviste. Inspira-te din aceste 4 solutii pentru amenajarea mansardei!

Atunci cand schimbi un apartament cu o casa, probabil ca una dintre cele mai mari bucurii este faptul ca vei avea o gradina. Dincolo de bucuriile pe care ti le aduce aceasta oaza de relaxare, ea necesita multa atentie din partea ta si va fi nevoie sa inveti multe lucruri noi pentru ingrijirea ei, de la protejarea plantelor pe timpul iernii, pana la decorarea ei si plantarea celor mai frumoase flori. 

Schimbul de la un apartament la o casa este un pas important pentru tine si pentru a te putea bucura din plin de el, trebuie sa te organizezi si sa ai foarte multa rabdare, pentru ca abia in cateva luni vei reusi sa iti pui la punct casa mult visata. 

Citeste si despre locuinta ideala in functie de zodie!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!