Culori potrivite pentru dormitor care aduc somnul mai repede

Cuprins
Dormitorul este spatiul in care te retragi dupa o zi plina de provocari, asa ca ar trebui sa fie unul relaxant si confortabil. Nu doar materialele textile si cantitatea de lumina joaca un rol important in acest caz, ci si culorile pe care le folosesti in amenajarea acestei incaperi. Iata ce culori sunt potrivite pentru dormitor si cum poti sa obtii un spatiu in care sa te poti bucura de un somn de calitate!
5 culori potrivite pentru un dormitor relaxant
Albastru
Albastrul este una dintre culorile potrivite pentru dormitor, avand in vedere ca reuseste instant sa iti induca o stare Zen. Ea ne aminteste de cerul senin si de mare, unele dintre cele mai relaxante elemente ale naturii. Ai grija pentru ce tonuri de albastru optezi, fiindca nu toate au acelasi efect. Spre exemplu, ar trebui sa le eviti pe cele vibrante si sa inclini spre cele pastelate.
Roz prafuit
Rozul prafuit este o nuanta delicata, romantica si relaxanta, ideala pentru un dormitor amenajat in stilul shabby chic. Ea denota caldura si optimism, la fel ca un boboc de floare la inceput de primavara. Poate fi imbinata cu oliv sau navy pentru un efect deosebit. Ins, pentru amenajrea unui dormitor pentru fete, combinatia dintre roz si alb este perfecta.
![]() |
![]() |
Oliv
Ce poate fi mai relaxant decat sa aduci natura in casa ta? Tonurile de verde, in special oliv, reusesc sa aduca liniste si armonie pana si celei mai tensionate persoane. Asadar, daca ai probleme cu somnul, tine cont de aceasta nuanta atunci cand te pregatesti pentru amenajare si cauti culori potrivite pentru dormitor. Creeaza jocuri cromatice prin folosirea mai multor nuante de verde. Alaturi de maro, vei obtine un aer elegant.
Bej
Nu este de mirare ca nu reusesti sa adormi seara, avand in vedere prin cate activitati stresante treci peste zi. Si lucrurile nu se opresc aici. Si culorile pe care le folosesti in spatiul in care dormi pot influenta starea interioara. Daca iti plac tonurile neutre, mizeaza pe aceasta nuanta cu efecte calmante. Ea te va ajuta sa obtii cu usurinta un dormitor cozy.
Chartreuse
Chartreuse este o combinatie intre galben si verde, ce aminteste de lichiorul cu acelasi nume. Atunci cand o privesti, nu poti decat sa te gandesi la natura si renastere. Aceasta nuanta stabileste un echilibru cromatic, asigurandu-ti linistea de care ai nevoie dupa o zi dificila.
Nu mai cauta culorile potrivite pentru dormitor, ci inspira-te din ghidul nostru cromatic, ideal pentru un spatiu relaxant, pregatit sa iti ofere o noapte linistita, fara insomnii si vise urate.
Sursa foto: pinterest.com, decoist.com, wowbedrooms.co.uk, womandot.com, adeenidesigngroup.com


