Cum să îți usuci rufele: în uscător sau afară, în aer liber?

Cum să îți usuci rufele: în uscător sau afară, în aer liber?
Redactor Raluca Margean
Vineri, 26.07.2019

Procesul de uscare a rufelor este extrem de important, iar dacă nu ai dat mare importanță acestui aspect până acum, e cazul să-ți schimbi părerea. Felul în care alegi să îți usuci rufele te poate costa timp și bani sau, dimpotrivă, poți economisi aceste resurse foarte importante.

De asemenea, metoda pe care o folosești pentru uscarea rufelor contează dacă vrei să-ți păstrezi hainele impecabile cât mai mult timp. Sunt sigură că ai în garderoba ta piese de îmbrăcăminte pe care ai vrea să le porți ani la rând, însă, ca să reușești să faci asta, trebuie să înveți cât mai multe trucuri despre cum să-ți păstrezi hainele ca noi mai mult timp. Unul din aceste trucuri este să alegi metoda cea mai bună de uscare a lor.

Așadar, cum alegem să ne uscăm rufele: în uscător sau afară, la aer curat? Nu te grăbi să răspunzi la această întrebare. Vom vedea în cele ce urmează toate aspectele pro și contra pentru fiecare metodă, astfel încât la finalul acestui articol să poți lua cea mai bună decizie pentru tine și hainele tale.

Uscarea rufelor în uscător

uscarea rufelor

Avantaje

Principalele motive care ne conving să alegem o mașină de uscat rufele țin de timpul pe care-l economisim, însă ar putea fi și alte aspecte pe care să le luăm în calcul. Așadar, iată avantajele folosirii uscătorului pentru uscarea rufelor:

1. Economisim timp și depunem minimum de efort. Mașinile de uscat rufe reduc în mod semnificativ timpul necesar pentru ca hainele să se usuce. Tot ce trebuie să faci este să pui hainele în uscător și după o perioadă relativ scurtă, acestea sunt uscate și gata de purtat.

2. Spațiu economisit. Ca să întinzi rufele pe un suport de uscare ai nevoie de spațiu, fie că vorbim de exterior sau interior. În plus, poate fi și inestetic să-ți întinzi rufele pe un suport de uscare, mai ales dacă ai și oaspeți.

3. Uscarea la mașină te poate scăpa de necesitatea de a mai călca rufele. Căldura din uscător îndepărtează cutele hainelor, astfel că, în momentul în care le iei din uscător, e posibil să nu mai trebuiască să le calci.

4. Nu mai ești condiționată de vremea de afară. Știm că în zilele ploioase sau reci hainele se usucă mai greu. Dacă recurgi la metoda de uscare la mașină, nu va mai conta dacă afară ninge, plouă sau e ceață, pentru că tu vei avea hainele uscate în doi timpi și trei mișcări.

Dezavantaje

Chiar dacă beneficiile unei mașini de uscat rufe sunt de luat în calcul, există câteva aspecte mai puțin pozitive ale acestei proceduri, și anume:

1. Te costă destul de mult să cumperi o mașină de uscat rufe. Atunci când vrei să-ți cumperi o astfel de mașină, va trebui să scoți din buzunar o sumă destul de consistentă, pentru că este destul de scumpă.

2. Costul ridicat de întreținere. Dacă ai crezut că prin achiziționarea mașinii de uscat rufe ai scăpat de alte cheltuieli, e cazul să te mai gândești. O astfel de mașină îți va ridica și costul de întreținere, factura de energie electrică fiind poate cea mai afectată.

3. Hainele se pot deteriora mai repede dacă folosești uscătorul. Trebuie să fii foarte atentă când folosești mașina de uscat rufe. Citește cu grijă eticheta fiecărui articol pentru a te asigura că acesta poate fi uscat la mașină și alege setarea corectă pentru a evita accidentele nedorite.

4. Impactul negativ asupra mediului. Emisiile de carbon ale mașinilor de uscat rufe și fibrele de plastic pe care le eliberează hainele pot fi extrem de dăunătoare mediului înconjurător. Așadar, dacă vrei să păstrezi o planetă curată și sănătoasă, e bine să știi că uscătoarele nu sunt deloc prietenoase cu mediul.

Uscarea rufelor în aer liber

uscarea rufelor

Avantaje

1. Hainele nu se deteriorează atât de repede ca la uscător. O mașină de uscat rufe reduce semnificativ viața hainelor, spre deosebire de uscarea naturală, la aer curat. Dacă vrei să-ți păstrezi hainele cât mai mult timp, e clar ce metodă de uscare trebuie să folosești.

2. Economisești bani. Să-ți usuci hainele la aer este o metodă de a economisi. De fapt, nu te costă nimic, pe când dacă folosești mașina de uscat rufe, trebuie să iei în calcul costul ridicat al acesteia, la care se adaugă consumul electric și costul de întreținere.

3. Hainele sunt mai proaspete și mai dezinfectate. Mirosul proaspăt al hainelor uscate la aer nu poate fi înlocuit cu niciun balsam de rufe. Dacă mai punem la socoteală și faptul că razele UV dezinfectează natural rufele umede, atunci nu mai încape nicio îndoială ce metodă de uscare a rufelor trebuie să alegi.

4. Nu contribui la distrugerea mediului înconjurător. Dacă ești o susținătoare a sănătății planetei, atunci trebuie să alegi uscarea naturală a rufelor. Iar dacă îți place să folosești produse bio, îți arătăm cum să-ți faci singură acasă un detergent bio.

Dezavantaje

1. Timp și spațiu. Acestea sunt printre puținele dezavantaje ale uscării rufelor în aer liber, dar dacă ai puțină răbdare și ai găsit un loc bun pe balcon sau în grădină ca să nu te deranjeze întinderea hainelor acolo, atunci folosește această metodă cu încredere. Vei fi mai mult decât mulțumită!

2. Vremea de afară. Trebuie să ții cont de vreme dacă vrei să-ți usuci hainele afară. Când este frig, hainele se vor usca mai greu, așadar trebuie să te înarmezi cu mai multă răbdare. Atenție, nu se recomandă uscarea în interior a hainelor, pentru că această procedură ar putea avea efecte negative asupra sănătății tale. Explicația constă în faptul că, atunci când usuci hainele în camere slab ventilate, crește umiditatea din aer, ceea ce favorizeză apariția sporilor de mucegai, declanșând diverse probleme respiratorii.

După ce am aflat atât avantajele, cât și dezavantajele fiecărei metode de uscare a rufelor, ce concluzie putem trage? Bineînțeles că ideal ar fi să-ți usuci hainele în aer liber, deoarece este mai sănătos, mai economic și mai nature-friendly. Însă, dacă vrei să economisești timp, spațiu și să nu depinzi de vreme, atunci alegerea potrivită este uscătorul de rufe. Depinde de nevoile și preferințele fiecărei persoane!  

Vezi si
Cum crești acasă trompeta îngerilor
Cum crești acasă trompeta îngerilor
Andreea Baluteanu | Vineri, 26.07.2019
Trifoiul ornamental: cum îl îngrijești corect
Trifoiul ornamental: cum îl îngrijești corect
Raluca Margean | Vineri, 26.07.2019
Yucca de grădină: plantare și îngrijire
Yucca de grădină: plantare și îngrijire
Raluca Margean | Vineri, 26.07.2019

Surse foto: Pixabay, Unsplash, iStock

Articolul urmator »
Stilul scandinav: caracteristici și reguli de urmat
Stilul scandinav: caracteristici și reguli de urmat
Raluca Margean | Duminică, 20.10.2024
Incepe quiz
Cum stai cu norocul in 2020? Iti va merge bine in dragoste, sanatate, cariera sau bani?
Cum stai cu norocul in 2020? Iti va merge bine in dragoste, sanatate, cariera sau bani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (11)
Alte subiecte care te-ar putea interesa

Ne găsești pe