Demonstrat științific: oamenii care vorbesc cu animalele de companie sunt mai inteligenți
Animalul de companie este o parte importantă din viața ta. Dacă nu te poți abține să nu le arăți colegilor poze haioase cu cățelul tău sau îți faci griji în legătură cu ce va mânca pisica ta, stai liniștită, nu este nimic ciudat în asta.
Deși, aparent, oamenii te vor judeca, nu este nimic neregulă cu comportamentul tău, spun specialiștii. Din contră, studiile arată că s-ar putea să fii mai inteligentă decât majoritatea oamenilor.
„Atribuirea de însușiri umane animalelor din mediul înconjurător se numește antropomorfism și nu reprezintă un comportament bizar, cum mulți ar crede. Din contră, persoanele care fac asta au o inteligență peste medie și sunt foarte creative”, a declarat Nicholas Epley, un reputat om de știință.
Dacă analizăm subiectul, acest comportament apare în copilărie, când vedem în orice vietate un potențial prieten. Părinții sunt încântați să vadă la copii acest comportament, deoarece ajută la dezvoltarea unor calități precum loialitatea, asumarea răspunderii și ușurința în comunicare.
Când creștem însă, ar fi ciudat să vorbim cu obiecte, precum telefonul sau calculatorul. Un studiu arată că oamenii care își iubesc mașinile tind să le trateze ca pe membri ai familiei și le atribuie trăsături umane.
Acest lucru se întâmplă și în cazul animalelor de companie și este perfect normal, așa că nu mai trebuie să îți faci griji dacă primul căruia îi povestești cum ți-a fost ziua este chiar câinele tău.
Specialiștii spun că mulți oameni preferă să se confeseze animalelor. Ele iubesc necondiționat, nu judecă și nu pot critica deciziile pe care stăpânii le iau.
Deținerea unui animal de companie crește abilitățile de socializare și reduce considerabil anxietatea. Pisicile au efect terapeutic, iar câinii „ne contaminează” cu buna lor dispoziție.
Tu obișnuiești să comunici cu animalul tău de companie?
Surse foto: iStock