Modernismul arhitectural al caselor din lemn

Joi, 03.08.2017
de Andreea Marinescu

Casele din lemn s-au reinventat în contextul actual, ele încetând demult să fie văzute doar ca o construcție tradițională. Acum, o casă construită pe structură din lemn este una neconvențională și în același timp avantajoasă în ceea ce privește bugetul alocat. 

scari de lemn

Construite inițial pentru vacanță (în stațiunile montane și în zonele rurale) unde se încadrează perfect în peisaj, acum casele ecologice din lemn au început să fie privite din ce în ce mai mult drept modele demne de luat în seamă pentru locuirea permanentă.

O casă din lemn, fie ca este de vacanță sau nu, trebuie să fie cât mai ecologică pentru că intruziunea în mediul natural să fie discretă. Decorațiunile care exprimă armonie, relaxare și calm nu ar trebui să lipsească. Foarte importante sunt și culorile utilizate, deoarece, cu ajutorul lor putem pune în valoare decorațiunile. Culoarea cea mai recomandată este verdele, care desemnează nuanța plantelor exotice și a pădurilor tropicale. Aceasta se poate combina cu nuanțe de gri antracit până la mov sau cărămiziu. Mai mult decât atât, nuanțele naturale de maro, bej sau crem, alături de culori mai puternice precum portocaliu, turcoaz sau roșu pot să aducă la viață o încăpere.

interior casa din lemn

Casele din lemn au devenit o versiune modernă și ecologică pentru a locui. Aceste construcții sunt acceptate pe scară largă ca fiind case ideale de locuit, ecologice, construite cu perfecțiune.

În zilele noastre, foarte mulți oameni sunt interesați să construiască o casă pe structură din lemn. Există multe modele din care se poate alege. De remarcat este faptul că acest tip de casă poate fi personalizată potrivit nevoilor și preferințelor fiecărei persoane. Iar pentru acest lucru, există o mulțime de producători de case din lemn care au o vechime considerabilă pe piață și care pot veni cu oferte de nerefuzat.

Un tip de casă foarte elegantă este cea modulară, realizată din lemn tăiat. Aceasta reprezintă cea mai modernă versiune a caselor din lemn.

Arhitecții recomandă ca soluții optime pentru construirea unei case moderne următoarele: deschiderile largi și integrarea în mediu. Arhitectura modernă a caselor din lemn este caracterizată de construcții lungi, bine proporționate, numai în linii drepte, avangardiste, cu etaj și terase, cu deschideri foarte largi care oferă un iluminat natural generos. La construirea lor sunt adoptate soluții și inovații care le încadrează în categoria caselor eficiente energetic.

casa din lemn

O altă variantă care începe să prindă contur este cea a caselor de tip mediteranean modern, care au acoperișul puțin înclinat și realizat cu olane. De obicei sunt amplasate în locuri exotice, cu vedere spre lac sau mare sau pe un teren gol, întins. În acest caz, grădina cu piscină din față nu trebuie să lipsească.

casa de lemn cu piscina

Modernismul arhitectural al caselor din lemn are multiple avantaje. În trecut, lemnul se utiliza pentru că era disponibil și ieftin, dar acum există motive diferite de a-l folosi. Acum, oamenii manifestă o "iubire" pentru lemn, el reprezentând mai mult decât un banal material de construcție. Lemnul este frumos, oferind un design special și o atmosferă caldă. Confortul obținut este incontestabil. Acest confort este dat de energia pe care o emană, apropiind persoanele care locuiesc într-o astfel de locuință de liniștea oferită de natură și de acel miros unic al pădurilor. Condiția de a trăi într-o casă din lemn este bună și în ceea ce privește acustica și umiditatea. Astfel, se reglează umiditatea aerului prin următorul proces: lemnul absoarbe excesul de umiditate din aer și îl eliberează atunci când aerul este foarte uscat. Casele din lemn sunt rezistente la seisme datorită flexibilității de care dă dovadă lemnul. Un alt avantaj foarte important este timpul redus de execuție. O astfel de construcție poate fi în picioare în două luni, perfect finisată și locuibilă. Lemnul este și un bun izolator termic, acesta menținând temperatură constantă. 

casa din lemn

Concluzionând, lemnul repezintă mai mult decât un material de construcție, el fiind singurul material care exprimă viață, naturalețe și liniște. Mai ales pentru oraș, lemnul reprezintă lumină. De aceea nu ne mai miră acest "boom" al caselor din lemn, o poziție binemeritată, de altfel.

Acest articol a fost prezentat cu sprijinul AfaceriLemn.ro una dintre cele mai mari platforme specializate ale firmelor din industria lemnului.

AfaceriLemn.ro - bursa industriei lemnului

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!