Tot ce trebuie sa stii despre adoptarea unui maidanez

Tot ce trebuie sa stii despre adoptarea unui maidanez

Roxana Pana

Acum ca legea referitoare la aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan a fost promulgata de Parlament si semnata de presedintele tarii, din ce in ce mai multi romani sunt interesati de adoptarea unui caine maidanez, pentru a-i oferi sansa la o viata mai buna. In cazul in care animalele nu sunt adoptate in termen de 14 zile, acestea nu vor mai ajunge pe strazi, ci vor fi eutanasiate.

Prin urmare, daca iti doresti un animal de companie, in loc sa iti cumperi un caine de rasa, mai bine ofera-i sansa la viata unui caine comunitar, si implica-te in programul de adoptie a acestor animale.

1 

Eutanasierea maidanezilor, solutia tuturor problemelor?


Odata cu promulgarea legii cainilor comunitari, Romania s-a alaturat unui numar mare de tari, care au ales sa puna capat problemelor create de cainii fara stapan. Astfel ca, in Marea Britanie si in Franta, cainii maidanezi sunt tinuti in adaposturi timp de 7, respectiv 8 zile, dupa care, daca nu sunt adoptati, sunt eutanasiati.

Spaniolii, belgienii si letonienii sunt ceva mai indulgenti, canii fiind tinuti in adaposturi timp de 14 zile, spre a fi adoptati. In caz contrar, acestia sunt eutanasiati.

Desi in America regulile privind animalele fara stapan sunt foarte stricte, exista anumite ONG-uri care se ofera sa preia animalele comunitare pentru a le transfera in propriile padocuri, special amenajate. Scopul ONG-urilor este acela de a incuraja adoptia cainilor comunitari, pentru a evita astfel eutanasierea lor si pentru a-i tine cat mai mult timp in viata.

Aceste organizatii ar putea reprezenta un model demn de urmat si in Romania, mai ales ca in adaposturile lor animalele nu sunt eutanasiate, spre deosebire de cele care raman in grija municipalitatii. In plus, iubitorii de animale pot oferi mai mult ajutor decat cred, avand in vedere ca pot lucra si ca voluntari sau pot oferi ajutor financiar adaposturilor in care sunt adusi cainii comunitari.

De unde poti adopta un maidanez


Daca vrei sa adopti un caine fara stapan, tot ce trebuie sa faci este sa intri pe site-ul www.adoptiicaini.ro, unde vei gasi cele mai dragalase animalute, care abia asteapta sa-si gaseasca un stapan. In plus, tot aici gasesti toate informatiile de care ai nevoie daca doresti sa te implici in procesul de adoptie a unui animal comunitar, poti comunica cu cei care au trecut printr-o experienta asemanatoare sau poti afla unde se afla adaposturile unde sunt adusi cainii maidanezi.

2

Singurul adapost din Bucuresti, detinut de Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor, Adapostul Pallady, este situat in sectorul 3, pe strada Lunca Jaristei, in dreptul bulevardului Theodor Pallady, Nr. 262. Daca vrei sa vizitezi acest adapost, o poti face in zilele de luni, miercuri si vineri, intre orele 9 si 15. Ai nevoie doar de buletin, intrucat adoptia unui caine maidanez este gratuita. De asemenea, in cazul in care vrei sa ajuti adapostul prin munca de voluntariat, nu ezita sa le faci o vizita direct la sediu.

2 

Asociatii pentru cainii comunitari


Din fericire, in Romania au inceput sa apara din ce in ce mai multe asociatii, menite sa ajute cainii comuniari sa-si gasesca stapan. Asociatia "Prieteni Buni - Adopt a Pet in Romania", Asociatia "A Better Life - Dog Rescue", care se ocupa cu adoptarea cainilori din Romania de catre persoanele din Marea Britanie, si Asociatia "Am adoptat un maidanez" sunt doar trei dintre aceste organizatii, fondate de iubitorii de animale, pentru iubitorii de animale. Desi aceste asociatii au nevoie de foarte mult suport financiar, cel mai mare ajutor pe care il poti oferi este sa adopti un animal fara stapan.

4 

Vedete din strainatate care au adoptat maidanezi


Vedetele din strainatate, care s-au aflat in Romania pentru a filma sau pentru a regiza vreun film, nu au plecat din tara noastra cu mana goala. Jean-Claude Van Damme, Mickey Rourke si Michael Madsen sunt doar cativa dintre actorii care s-au intors acasa cu cate un maidanez din Romania.

Pe durata filmarilor pentru filmul „Weapon", Van Damme s-a atasat de o catelusa maidaneza, pe care a botezat-o Lucy, si pe care s-a hotarat sa o ia cu el inapoi acasa. Actorul a povestit la acea vreme ca a gasit-o pe Lucy pe strada, intr-o stare deplorabila, ramanand profund impresionat: „Era foarte bolnavioara. Nu stiu daca pe altii ii impresioneaz? cateii, dar mie imi pasa mult de ei. Nu pot sa am grija de un catel si apoi sa il las aici. Nu pot sa fac asta".

Mickey Rourke este un alt iubitor de animale, actorul adoptand anul trecut o catelusa pe nume Foxy, pe care a salvat-o de la moarte, intrucat era subnutrita. "Este un caine foarte frumos, il vreau si il voi lua cu mine. Ma voi asigura ca nu va mai fi infometat niciodata", le-a spus Mickey reporterilor romani.

Nici actorul Michael Madsen nu ramas indiferent fata de situatia dramatica in care se afla cainii comunitari din Romania. Pe langa faptul ca Madsen a adoptat un caine pe care l-a botezat „Buftea", actorul a criticat dur problema cainilor maidanezi: "Sunt mai multi caini in Romania decat oameni. Sunt mii de astfel de animale pe strazi, iar toata vina o poarta Brigitte Bardot, care a facut o intelegere cu presedintele, pentru ca nici un caine sa nu poata fi eutanasiat. Acum sunt peste tot. Se sinucid aruncandu-se in fata masinii tale, practic sunt omniprezenti".

Desi momentan ne aflam intr-o situatie destul de confuza in ceea ce priveste consecintele legii impotriva cainilor comunitari, atat autoritatile, cat si iubitorii de animale ar trebui sa se sesizeze si sa isi dea silinta pentru a rezolva aceasta problema intr-un mod cat mai uman si cat mai benefic ambelor parti. De asemena, in acest moment, cel mai bun lucru pe care il putem face este sa adoptam un caine maidanez, in loc sa cumparam unul de rasa, si sa ii oferim sansa la viata.

Articolul urmator
Ploșnița tomatelor: cum o combați, pentru culturi sănătoase
Ploșnița tomatelor: cum o combați, pentru culturi sănătoase
Stii sa faci fata respingerii unui barbat?
Incepe quiz
Stii sa faci fata respingerii unui barbat?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.