Rețete delicioase
Înapoi la

Tort pentru Paste

Geanina Ichim

Pastele este o sarbatoare extrem de importanta pentru noi, crestinii. Din acest motiv tuturor ne place sa o celebram cum se cuvine, prin organizarea unei mese festive pline de bucate alese.

Sarbatoarea pascala este adesea asociata din punct de vedere culinar cu ouale rosii, pasca si cozonacii, care nu trebuie sa lipseasca de pe nicio masa in noaptea Invierii Domnului, insa daca tu iti doresti sa iti surprinzi familia si invitatii cu ceva nou si delicios, noi iti recomandam sa incerci o reteta de tort pentru Paste.  Desi nu este un desert caracteristic acestei sarbatori, tortul pentru Paste pe care ti-l vom prezenta va transforma masa pascala intr-un succes si ii va uimi pe cei prezenti prin aspectul si gustul sau deosebite.

Avand in vedere ca vorbim de un tort de sarbatoare, noi am ales o reteta usoara si savuroasa, in acelasi timp, cu nuca, cognac si coaja de portocale.

Durata de pregatire a tortului pentru Paste este de aproximativ o ora, iar reteta pe care noi o vom prepara este pentru 10-12 persoane, in functie de cat de groase doresti sa tai feliile.

Pentru ca rezultatul sa fie de-a dreptul spectaculos, vom folosi doua tipuri de blat: alb si cu cacao.

Ingredientele necesare

Pentru blatul de cacao:

- 100 g faina
- 100 g zahar
- 100 g unt sau margarina pentru gatit
- 100 g ciocolata amaruie (mai buna)
- 50 g ciocolata simpla (cu lapte)
- 100 g nuca macinata
- 5 oua
- coaja rasa de portocale
- o esenta de rom
- cateva stafide (o mana este de ajuns)
- 4-5 linguri de cognac
- 1-2 lingurite praf de copt
- p jumatate de lingurita de cafea macinata
- un varf de lingurita de sare

Pentru blatul alb

- 100 g zahar
- 1-2 linguri de faina
- 4 oua
- un varf de lingurita de sare
- 4-5 linguri cognac
- coaja rasa de portocale si lamaie
- 50 g nuca de cocos
- stafide (o mana)
- esente (rom, vanilie)
- jumatate de plic de praf de copt

Dupa ce ai selectat ingredientele necesare pentru blaturi, trebuie sa te ocupi de crema. Si de aceasta data vei pregati mai multe creme (trei la numar), pentru ca tortul de Paste sa ramana vedeta acestei sabatori.

Pentru prepararea cremelor ai nevoie de:

Primul tip de crema

- 2 tablete de ciocolata (de preferat cu fructe)
- 200 ml frisca

Celelalte doua creme

- 1 plic crema de ciocolata pentru prajituri
- 1 plic crema de lamaie pentru prajituri
- lapte (se vor folosi atatia ml de lapte cat scrie pe plicurile celor doua tipuri de crema)
- 2-3 linguri de zahar pudra

Odata ce ai pregatit si ingredientele necesare pentru prepararea celor trei creme, alegi ingredientele pentru decor:

- unt sau margarina pentru gatit
- biscuiti
- lapte
- cafea preparata
- zahar
- esenta de rom
- esenta de vanilie
- fructe (pot fi fructe din compot sau un cocktail din mai multe tipuri de fructe)
- nuca de cocos colorata (de preferat, verde)
- nuca de cocos alba
- frisca la tub
- mini-oua de ciocolata

In acest moment cumparaturile au fost facute, iar pe masa din bucatarie ai deja tot ce iti trebuie pentru a pregati cel mai bun tort pentru Paste. 

Modalitatea de preparare a tortului pentru Paste

1. Incepi cu blatul alb, deoarece este mai usor de pregatit. Sparge ouale si separa albusul de galbenus. Freaca galbenusurile cu zaharul, esentele de rom si vanilie si coaja rasa de portocale. Albusurile trebuie batute separat, cu un varf de lingurita de sare.

2. Dupa ce ai frecat bine galbenusurile cu celelalte ingrediente mentionate mai sus, inmoaie stafidele in cognac si rom, pentru a le da un gust aparte si adauga-le in amestecul realizat din galbenusuri, zahar, esente si coaja de portocale. Adauga apoi praful de copt stins cu putina lamaie, nuca de cocos, faina si miezul de nuca macinat.

3. Toarna compozitia intr-o oala tapetata cu hartie de copt si da-o la cuptor (care trebuie sa fie incins) pentru aproximativ 30 de minute.

4. Urmeaza blatul de cacao. In prima parte procedezi la fel ca in cazul blatului alb: separi albusurile de galbenusuri, inmoi stafidele in cognac si rom si pregatesti nuca macinata.

5. Bate galbenusurile impreuna cu zaharul pana cand acesta se topeste, apoi freaca untul cu mixerul - ai grija ca untul sa fie lasat in prealabil la temperatura camerei. Dupa ce ai terminat aceste doua operatini, amesteca galbenusurile frecate cu zahar cu untul si bate-le in continuare, pana cand intreaga compozitie se omogenizeaza.

6. Topeste ciocolata la microunde si adaug-o impreuna cu stafidele si cognacul in amestecul de mai sus.  Separat, bate spuma albusurile cu un praf de sare. Cerne faina cu praful de copt si amesteca toate ingredientele cu galbenusurile, astfel: toarna alternativ cate doua linguri de faina si albusurile, amestecand continuu si rapid, de jos in sus.

7. Intreaga compozitie se toarna in vasul pentru tort, tapetat cu hartie de copt si se lasa la cuptorul incins pentru o perioada de 30-40 de minute (in functie de puterea cuptorului tau).

8. Iti vei da seama ca blatul e gata facand testul cu scobitoarea pe margini. Daca ai constatat ca e copt, e bine sa il mai lasi 10 minute in cupotorul inchis, cu usa deschisa, pentru a se raci.

9. Odata ce ai dat blaturile la cuptor, e timpul sa te ocupi de creme, care se prepara destul de usor si repede. Astfel, incepi prin a prepara, intr-o cratita de teflon, un amestec din frisca si ciocolata pe baie de aburi. Mai exact, pui frisca in tigaie, dupa care adaugi treptat bucatile mici de ciocolata. Amesteci continuu si ai grija ca aceasta crema sa nu ajunga la stadiul de fierbere.

10. Iei crema de pe foc in momentul in care bucatile de ciocolata s-au topit in intregime si lasi compozitia sa se raceasca la temperatura camerei. Dupa racire o dai la frigider pana a doua zi.

11. Odata ce au trecut cele 24 de ore, scoti crema din frigider si o mixezi pana devine spuma. Pentru  celelalte doua tipuri de crema vei urma indicatiile de pregatire de pe ambalaj.

12. Pentru a monta tortul pentru Paste, taie blaturile in mai multe felii. 

13. Aseaza baza si insiropeaz-o bine, iar peste ea adauga prima crema (cea din frisca si bucati de ciocolata). Pastreaza o felie de blat pe care o vei pune deasupra, la sfarsit. Celelalte felii se taie fasii si se adauga pe tort, alternativ (una alba, una neagra), pana cand vor forma un blat intreg. Si acestea se insiropeaza, la randul lor si se ung cu una dintre celelalte doua creme, la alegere. Pe langa crema, poti pune si cateva fructe, pentru a face tortul un desert cat mai racoritor.

14. Adauga si ultimul blat, insiropeaza-l bine si imbraca intreg tortul in crema ramasa. Apoi imbraca din nou intr-un strat de frisca si presara nuca de cocos colorata pe toata suprafata tortului. Din biscuitii amestecati cu cafea, lapte, margarina, zahar si esente vei obtine un aluat din care, modelandu-l, poti crea diverse forme (iepurasi, cosulete etc.) pe care le vei adauga pe tort, impreuna cu nuca de cocos alba si ouale din ciocolata. La acest capitol cel mai bine este sa dai frau liber imaginatiei si sa creezi un tort pentru Paste care sa aiba un gust ca la carte si un aspect exact asa cum iti doresti.

Foto: www.thepartyxplosion.com

Articolul urmator Paste carbonara, după rețeta lui Florin Dumitrescu. Care este ingredientul-cheie

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.
    Aghinitei Maria (anonim)
    4 mai 2013 17:05

    Pt. paste nu fac tort si mai ales tort cu creme din comert!