10 greșeli în dragoste făcute până în 40 de ani pe care n-o să le mai comit vreodată

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

"Dă-mi anii de atunci cu mintea de acum" - spune o vorbă din bătrâni. De câte ori nu ai privit în urmă și ai realizat că ai fi acționat diferit într-o situație dacă erai într-un alt stadiu al maturizării tale? Fără a oferi o tentă melancolică acestor rânduri, îți spun că greșeala este firească și este singura modalitate prin care poți să evoluezi și să înveți.

Mi-a luat ceva timp până să mă conving să nu mă căsătoresc la 30 de ani. De ce? Pentru că am refuzat să urmez trendul și să mă las influențată de cerințele societății. Am știut că dacă mă mărit cu bărbatul nepotrivit, doar de dragul de a o face, voi ajunge să semnez actele de divorț până la 40. În total, îți voi prezenta zece greșeli pe care le-am făcut în relațiile mele până la această vârstă și pe care nu le voi mai repeta niciodată. Află totul în galeria foto!

Surse articol: YourTango / Quora / Brightside

Iubirea vieții la 30 de ani

Iubirea vieții la 30 de ani

Mi-aș fi dorit să aflu mai devreme că nu este atât de important să alergi după acel bărbat care întocmește câteva calități de viitor soț și tată. În schimb, încearcă să acumulezi cât mai multe experiențe și vize pe pașaport. Descoperă oameni, trăiește cu toată pofta și uită de idei fanteziste și impuse. Este incredibil de plăcut să gândești după bunul plac și să îți trăiești viața exact așa cum vrei!

Nu m-am iubit suficient

Nu m-am iubit suficient

Da, poate sună clișeic, dar cea mai importantă persoană din viața ta ești chiar tu. Dacă nu te iubești suficient cum ai putea să ai pretenția ca cel de lângă tine să te pună la rândul lui pe primul loc? A te iubi înseamnă că ești suficient de încrezătoare în forțele proprii încât să ceri să fii respectată și prețuită.

Îmi era teamă de răspunsuri

Îmi era teamă de răspunsuri

Nu sunt genul care adresează la a doua întâlnire o întrebare genul: "Unde crezi că ne îndreptăm?", pentru că într-adevăr fiecare are nevoie de timpul său pentru a se obișnui cu o nouă relație. Cu toate acestea, cred că este foarte important să pui întrebările potrivite, la timpul potrivit. Pentru că fără să îți dai seama trec lunile și mai apoi anii și te trezești într-o relație toxică, la care îți va fi mai greu să renunți. Mie îmi era teamă să mă întreb ce viitor am alături de acea persoană pentru că îmi era teamă de răspunsuri. Tu nu trebuie să eviți aceste discuții, este în regulă să fii curioasă și să îți analizezi din timp relația.

Nu m-am distrat suficient

Nu m-am distrat suficient

Lucrurile pot deveni foarte serioase într-o relație, într-un timp foarte scurt. Vă treziți într-o zi că sunteți mai preocupați de plata facturilor sau sunteți îngropați în deadline-uri la birou, în loc să vă bucurați unul de celălalt. Regret că nu m-am distrat suficient alături de foștii mei parteneri și am lăsat grijile intervină în relația noastră.

Surse foto: IStock

Articolul urmator Cele mai mari 10 greșeli pe care le fac bărbații în relații

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.3 (3)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.