Nu Skin

15 semne incontestabile ca il iubesti cu adevarat

Alexa Galgau

Exista o diferenta foarte mare intre a fi indragostit si a iubi, iar aceasta tema este dezbatuta iar si iar de catre toata lumea. Desi nu exista un algoritm fix al iubirii, un lucru este cert: dragostea adevarata te transforma intr-un om mai bun, in vreme ce aceea iluzorie te face egoista si, in cele din urma, nefericita. 

Daca esti intr-o relatie si ai vrea sa iti dai seama daca il iubesti cu adevarat, te invitam sa citesti cele mai clare "simptome" ca inima nu-ti mai apartine exclusiv, ci ca o imparti cu el.

Semne ca il iubesti cu adevarat

1. Cand esti cu el, ai intr-adevar sentimentul ca esti "acasa". Nimic nu se compara cu confortul pe care poti sa il simti alaturi de acest om. Nu este nevoie de nicio masca, de niciun rol. Esti tu si atat. 

2. Chiar si atunci cand va certati, nu rabufnesti fara sa te gandesti la ceea ce ar putea simti el. Cand il iubesti cu adevarat, capeti obiceiul de a-ti cantari reactiile si de a te pune in locul lui mereu, pentru ca nu vrei sa il ranesti.

3. Nu iti este teama sa ii spui nimic, pentru ca stii ca sinceritatea nu va avea niciodata consecinte negative asupra relatiei voastre, ci ca este fundatia acesteia.

4. Ti se topeste inima nu pentru ca este perfect, ci tocmai pentru acele mici chichite pe care nu le-ai suporta probabil la altcineva. Chit ca sforaie, nu imparte popcornul la film, danseaza caraghios sau isi aranjeaza obsesiv freza, acestea sunt pentru tine doar motive in plus ca sa il adori. 

5. Iti vine sa il strangi in brate, sa il musti, sa il gadili, sa va prostiti impreuna ca doi copii. Vrei sa il atingi mereu, nu neaparat intr-un mod erotic, ci pentru ca vrei sa ii simti caldura corpului sau pentru ca vrei sa fii mai aproape de el. 

6. Te bucuri pentru el cand are hobby-uri si activitati care nu te implica neaparat. Iti dai seama ca fericirea lui cantareste foarte mult in toata ecuatia relatiei voastre si chiar daca uneori nu sta pe acasa, zambesti la gandul ca se simte bine.

7. Ii accepti familia oricat de dificila ar fi si nu pentru ca vrei sa te placa toata lumea, ci pentru ca stii ca sunt oamenii care i-au dat viata si l-au crescut. Oricat de dificili ar fi, stii ca au contribuit enorm la formarea persoanei pe care o iubesti, iar din acest motiv le esti recunoscatoare.  

8. Ai momente de nesiguranta, ca orice om, insa atunci cand iubitul te intelege si te asigura ca totul va fi bine, simti ca iti iei zborul. Ceea ce din partea altora ar putea suna ca vorbe goale, din partea lui suna mai important decat insasi viata. 

9. Ai incredere in el. Este aceeasi incredere pe care o ai in celalalt barbat important din viata ta: tatal tau. Atunci cand iti spune ceva, nu iti rasar semne de intrebare. 

10. Ii faci mici surprize. Vrei mereu sa ii aduci un zambet pe chip si niciun cadou nu este mai pretios decat bucuria lui. 

11. Ti-l imaginezi ca tatal copiilor tai si simti ca va fi un parinte minunat. Are toate acele calitati (si defecte) care il pot face un tata responsabil, dedicat si care nu se sfieste sa contribuie in egala masura la cresterea micutilor. 

12. Fericirea acestui om este mai presus de relatia voastra. Ea nu conteaza doar daca el este cu tine. Vrei ca aceasta persoana minunata sa aiba o viata implinita, iar daca aceasta inseamna ca drumurile voastre se vor separa candva, preferi sa il stii fericit acolo unde simte el ca ii este locul, chiar daca nu este alaturi de tine. 

13. Atunci cand va certati, nu il tratezi cu raceala si nu il santajezi emotional. Pur si simplu nu iti doresti sa fii furioasa, sa ii arati ca ai dreptate, sa il pui in genunchi ca sa isi ceara iertare. Nu vrei sa il umilesti niciodata si descoperi cu surprindere ca ai o rabdare de care nu te credeai in stare. Si mai descoperi un lucru: iertarea este cel mai simplu lucru atunci cand iubesti.  

14. Te surprinzi adesea privindu-l cu adoratie cand face cele mai marunte lucruri: cand mananca, cand sta la calculator, cand isi cauta cu disperare cheile inainte de a pleca la munca. Iar atunci cand doarme, iti pare de-a dreptul adorabil. 

15. Chiar daca nu ai orgasm de fiecare data cand faceti sex, ceea ce conteaza pentru tine este ca il simti aproape si ca va uniti fizic si sufleteste. Vrei sa il privesti in ochi in timp ce faceti dragoste si sa ii spui "Te iubesc" - un scenariu care cu oricine altcineva ti s-ar fi parut ridicol. 

Daca ai bifat cea mai mare parte sau chiar toate punctele de mai sus, este clar: il iubesti cu adevarat si esti "condamnata" la o viata mai frumoasa, pentru ca nu toata lumea are norocul sa isi gaseasca sufletul pereche!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (15)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!