3 capitole la care trebuie să fii compatibil cu partenerul

3 capitole la care trebuie să fii compatibil cu partenerul
Irina Nae
Joi, 23.03.2017

Oamenii de știință au observat că un numar din ce în ce mai mic de oameni aleg să se căsătorească, deși mariajul este unul dintre cele mai bune lucruri pe care cineva le poate face pentru el însuși. Cercetătorii susțin că, atunci când doi oameni își unesc destinele, ei sunt mai fericiți și mai satisfăcuți cu viețile lor, comparativ cu cei care aleg să trăiască singuri. Mariajul își arată valoarea mai ales în perioadele stresante, precum o cădere economică sau o criză personală. Date fiind informațiile, întrebarea care se pune este „cum să știe doi oameni că se potrivesc suficient de bine pentru a forma o familie”. Misterul a fost elucidat de Peter Pearson, terapeut de cuplu la Couples Institute of Menlo Park, California. 

  1. Chimie

Primul răspuns pe care l-a oferit este legat de chimia dintre cei doi. „Chimia nu este totul, însă, atunci cand lipsește, este greu ca lucrurile să evolueze în direcția dorită. Este greu să construiești pasiune din nimic. Dacă un om de știință ar putea construi pasiune acolo unde nu există, atunci acesta ar putea deveni peste noapte mai bogat decât Bill Gates”, consideră Pearson.

Mai departe, specialistul în relații ține să sublinieze faptul că nu totul ține de chimia sexuală. Și chimia socială joacă un rol crucial – modul în care te simți atunci când ești în compania unei persoane. Atunci când oamenii se implică în aventuri, nu doar dorința contează, ci și modul în care se simt atunci când sunt unul în jurul celuilalt.

Citește continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO

Articolul urmator »
Sindromul Stockholm in dinamica relatiei de cuplu: semne ca esti dependenta emotional de un partener toxic
Sindromul Stockholm in dinamica relatiei de cuplu: semne ca esti dependenta emotional de un partener toxic
DivaHair | Miercuri, 27.03.2024
Incepe quiz
Ce sanse sunt sa fii inselata?
Ce sanse sunt sa fii inselata?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe