Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

3 lucruri pe care doar oamenii aflați într-o relație le pot înțelege

Marţi, 09.07.2019
de Ana Munteanu

Dacă, din grupul tău de apropiați, tu ești singura implicată într-o relație serioasă, ai trecut probabil de câteva ori prin situația în care prietenele tale nu sunt de acord cu lucruri care se întâmplă între tine și partenerul tău. Relațiile implică, uneori, compromisuri, negocieri de cuplu sau acțiuni care sunt greu de înțeles pentru o persoană singură, deoarece aceasta vede lucrurile dintr-o altă perspectivă. Acțiunile și comportamentul partenerilor dintr-un cuplu sunt adesea diferite față de cele ale oamenilor singuri.

1. Când purtați haine sau accesorii la fel

Unor cupluri le place să iasă în evidență atunci când ies în oraș prin purtarea hainelor de aceeași culoare - de exemplu, când ambii parteneri sunt îmbrăcați complet în roșu - sau chiar a obiectelor vestimentare identice și prin culoare, și prin model: ambii au cămăși galbene în carouri și pantaloni negri simpli, de exemplu. Alte perechi nu vor să iasă neapărat atât de mult în evidență, dar vor să arate că sunt de nedespărțit prin purtarea de seturi bratari de cuplu personalizate. Unii aleg să poarte brățări identice și simple, alții preferă să își graveze chipurile, numele sau data când s-au cunoscut pe ele. Dacă te afli într-o relație, probabil aceste idei pot părea minunate, dar, dacă ești o persoană singură, e posibil să nu fii de acord cu aceste practici. Diferența de gusturi poate fi motivată prin faptul că statutul diferit implică preferințe diferite de afișare, dar un rol important îl are și personalitatea persoanei. Unii chiar simt nevoia să își exprime sentimentele public prin haine sau accesorii.

2. Când preferați să stați doar voi doi

Pentru o persoană singură, e posibil ca cele mai bune zile din săptămână să fie vinerea și sâmbăta, atunci când poate ieși la distracție fără grija alarmei care să sune a doua zi. Însă multe dintre persoanele aflate într-o relație nu mai resimt această nevoie acută de petreceri până dimineața. Dacă ai un partener în acest moment, sunt mari șanse, ca la final de săptămână, să vrei să îți petreci tot timpul liber cu el, într-un mediu relaxant și nu neapărat agitat. Se poate ca nu toate persoanele din jurul tău să înțeleagă că acum, pentru voi, e mai important și mai plăcut să fiți doar unul cu celălalt. Prietenele tale sau grupul vostru de prieteni pot face glume pe seama faptului că ați devenit mai „casnici” de când formați un cuplu, dar acestora le este mai greu să înțeleagă că prioritățile sunt altele atunci când ai pe cineva alături.

3. „Despărțirile” și împăcările dese

Nu poate fi totul roz într-o relație, așa că este normal ca între tine și partenerul tău să apară mici discuții în contradictoriu sau poate chiar certuri care, pentru cei din afara cuplului, pot părea grave. Prietenele tale sunt obișnuite probabil să le suni și să le spui că iar te-ai certat cu partenerul tău și că acum „a fost ultima dată”, dar și să le contactezi din nou după câteva ore ca să le anunți că v-ați împăcat și că, de fapt, nu a fost așa grav cum părea. Aceste „despărțiri” temporare și împăcări dese pot fi privite cu dezaprobare de cei din jur: prietenele au des impresia că tu ești cea care cedează prea mult, iar familia spune că ești prea tolerantă. Doar că situația în care te afli vă este cunoscută complet doar ție și partenerului tău, iar cei din jur nu pot ști cât de profunde sunt sentimentele tale față de el și invers. Apropiații își pot da cu părerea, dar nu se pot pune în locul tău ca să îți înțeleagă pe deplin motivele pentru care iei anumite decizii.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!