4 lucruri pe care ar trebui să le bifezi înainte de a te muta cu iubitul tău

4 lucruri pe care ar trebui să le bifezi înainte de a te muta cu iubitul tău

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Decizia de a se muta împreună marchează un pas important în relația oricărui cuplu. Pe lângă faptul că va trebui să vă obișnuiți cu gândul de a avea, de acum  încolo, un „coleg” permanent de apartament, în ecuație apar și multe alte decizii de luat: de la regulile pe care va trebui să le stabiliți de comun acord, la ajustarea apartamentului, astfel încât să corespundă nevoilor ambilor parteneri.

cuplu in pat

Amenajarea apartamentului este un pas pe care multe cupluri îl sar, mai ales dacă nu se mută împreună într-o locuință nouă, ci unul dintre ei se mută la celălalt. Cea mai mare problemă în acest caz poate apărea atunci când partenerul care s-a mutat în noua locuință nu se simte ca acasă și are în permanență senzația că se află pe teritoriu străin. De aceea, dacă urmează să te muți cu iubitul tău, asigură-te că v-ați ocupat deja de aceste probleme, astfel încât între voi să nu apară certuri sau tensiuni:

Reamenajați unde este cazul

Unele încăperi din locuință vor trebui reamenajate cu totul, mai ales dacă nu aveți planuri să mai interveniți ulterior asupra designului apartamentului. Contrar așteptărilor, încăperea cel mai frecvent reamenajată de cuplurile care se mută împreună nu este dormitorul, ci bucătăria. O bucătărie pentru un cuplu trebuie să îndeplinească două funcții. În primul rând, ea trebuie să fie practică și să vă permită să gătiți rapid mâncarea. Pe de altă parte, va trebui să luați în considerare și faptul că bucătăria va servi adeseori și drept spațiu de petrecere a timpului liber, așa că ea trebuie să fie confortabilă și modern amenajată. Dacă vrei o bucătărie care să fie pe placul amândurora, printre aceste modele de bucătării de la Elvila sigur vei găsi una care să vă convină, atât ca design, dar mai ales ca preț și funcționalități.

Ce păstrați, ce aruncați

Fiecare dintre voi are obiectele sale personale la care nu vrea să renunțe nici în ruptul capului. Însă atunci când vă mutați împreună s-ar putea să ajungeți la concluzia că locuința s-ar transforma mai degrabă într-un șantier decât într-un spațiu comun în care încercați să înghesuiți toate lucrurile de care nu vă puteți despărți. Cel mai bine este să eliminați de la bun început obiectele-duplicat, păstrându-le pe cele aflate într-o stare mai bună. De exemplu, dacă aveți amândoi câte un fotoliu preferat, dar nu încap ambele în living sau nu se potrivesc cu stilul de amenajare, alegeți-l doar pe acela care este mai nou, mai confortabil și arată mai bine integrat în decor.

Dormitorul, cea mai importantă încăpere

Indiferent că vorbim de cupluri sau de persoanele care locuiesc singure, dormitorul este cea mai importantă încăpere din locuință. În confortul ei reușim să ne reîncărcăm bateriile, să ne odihnim și să ne pregătim pentru o nouă zi. Pentru un cuplu, confortul dormitorului este cu atât mai important. În primul rând, veți avea nevoie de un pat suficient de mare astfel încât niciunul dintre voi să nu aibă neplăcuta surpriză de a se trezi trântit pe jos, în mijlocul nopții. De asemenea, trebuie să vă gândiți dacă aveți nevoie de un dulap mai mare, în condițiile în care va trebui să vă încapă hainele amândurora în șifonier.  În plus, o veioză pe noptieră ar putea soluționa problemele care apar seara, înainte de culcare, când unul dintre voi vrea să citească, de exemplu, iar celălalt vrea să doarmă.

Fiți dispuși la compromisuri

Orice cuplu trebuie să fie conștient că, în procesul de mutare împreună, va trebui ca fiecare partener să facă unele compromisuri și să nu țină neapărat să câștige fiecare discuție care apare. La final, locuința ar trebui să reflecte gusturile ambilor parteneri și fiecare să se simtă confortabil, fără să aibă senzația că se află în casa altcuiva. Acest lucru înseamnă că ar trebui să aveți o discuție în prealabil, în care să stabiliți câteva lucruri esențiale: fiecare dintre voi trebuie să aibă propriul său colț în care să se poată refugia atunci când simte nevoia de liniște sau când trebuie să lucreze. Cu cât sunteți mai dispuși să stabiliți niște reguli generale de conviețuire înainte, cu atât șansele să apară discuții sau certuri între voi vor fi mai mici.

 

Dacă țineți cont de aceste sfaturi, tranziția de la a locui singuri la a vă muta împreună va fi cu siguranță una mai plăcută și mai ușoară pentru amândoi. Atât tu, cât și partenerul tău vă veți simți ca acasă în locuința pe care o împărțiți, iar între voi nu vor apărea conflicte pe marginea acestei schimbări.

 

Surse foto: Shutterstock

Articolul urmator
11 lucruri cheie pe care bărbații adevărați le fac diferit de narcisiști
11 lucruri cheie pe care bărbații adevărați le fac diferit de narcisiști
Cat de mult te atrage iubitul tau?
Incepe quiz
Cat de mult te atrage iubitul tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (14)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.