6 lucruri pe care trebuie să le știi dacă nu vrei să te căsătorești

6 lucruri pe care trebuie să le știi dacă nu vrei să te căsătorești

Sorina Corneanu

Diferența dintre o relație de succes și una care este destinată eșecului constă într-o mulțime de lucruri, care diferă de la cuplu la altul, de care ar fi ideal să se țină cont. Doar atunci se poate contura o schiță a unei eventuale căsnicii reușite. Dar de când dragostea și căsnicia nu mai merg neapărat împreună, foarte multe femei aleg să își trăiască sentimentele fără a le oficializa. Psihologia cuplului nu e simplă deloc! Alegerea de a te căsători nu mai are atât de multă legătură cu ceea ce se întâmplă într-un cuplu și nu mai este de multă vreme o dovadă a iubirii. Totuși, dacă optezi să intri în rândul femeilor necăsătorite, sunt câteva aspecte de care ar fi bine să ții cont, pentru a fi sigură de alegerea ta.

Iată ce trebuie să știi dacă nu vrei să te căsătorești!

Decizia ta i-ar putea afecta pe ceilalți. Foarte mulți părinți așteaptă de la copiii lor să se căsătorească și să facă, eventual, și copii. Gândul că ar putea să nu aibă nepoți îi deprimă pe foarte mulți, iar toată presiunea va cădea asupra ta. Dacă alegi să nu te căsătorești, e bine să iei în seamă acest prim factor. Dar asta pentru a te pregăti pentru ce urmează, nicidecum pentru a-ți schimba deciziile și ceea ce simți de dragul de a-i mulțumi pe ceilalți. Nimeni nu trăiește în locul tău!

Va trebui să faci totul singură și să înveți câte puțin din fiecare. Atunci când alegi să înfrunți singură viața, ideal ar fi să te pregătești să schimbi și becuri, să îți văruiesti și pereții și să repari și micile nereguli care apar la mașină. În teorie, pe lângă toate atribuțiile unei femei mai apar și cele pe care, în mod normal, le rezolvă un bărbat. În practică, atâta vreme cât există în preajmă instalatori, zugravi și alte mâini de ajutor pricepute, nu trebuie să faci singură decât ceea ce reușești!

Vezi 10 avantaje ale statutului de single!

Dacă nu vrei să te căsătorești, automat timpul tău liber se dublează. Poți investi mai mult în afacerea ta, în lucrurile pe care îți place să le faci, în ieșirile și călătoriile cu prietenele tale. În plus, nu trebuie să faci pe nimeni să te aștepte, atunci când vrei să mai întârzii puțin undeva, iar în timpul rămas liber poți încerca noi activități prin care să te dezvolți!
 

Poți trăi la infinit perioada în care aveai 20 de ani și făceai tot ce te tăia capul. Deși orice femeie independentă este stăpână pe dorințele, timpul și deciziile ei, atunci când îți iei un angajament e firesc să împarți timpul cu celălalt. Dacă alegi să intri în rândul femeilor necăsătorite, tot timpul îți aparține. Poți să pleci de acasă oricând, oriunde și să experimentezi tot ce îți dorești, fără să stai cu ochii pe ceas. Când ești necăsătorită, ești cam singura persoană de care trebuie să ții cont atunci când îți faci programul.

femeie care calatoreste

Trebuie să ai un răspuns bun pentru întrebările curioșilor care vor să știe de ce nu te căsătorești. E greu să schimbi mentalități, și nici nu trebuie să o faci, dar trebuie să fii pregătită să înfrunți toate prejudecățile și să treci printre toț cu fruntea sus! În definitiv, fiecare știe ce e mai bine pentru el, iar tu nu trebuie să mulțumești așteptările nimănui!

Doar pentru că tu ești multumită și fericită cu statutul tău, nu înseamnă că vei fi pe înțelesul tuturor. Și nici nu trebuie. Vei auzi adesea că e ceva în neregulă cu tine, vei purta o etichetă atașată de cei care au nevoie de un act pentru a se simți validați în viață – dar te poți consola cu gândul că această etichetă îi afectează mai mult pe ei decât pe tine!

Atunci când decizi să te căsătorești, trebuie să fie pentru că așa simți, nu pentru că a trecut timpul, pentru că ai o vârstă sau pentru că lumea se așteaptă să faci asta. Îndeplinește-ți propriile așteptări și vei fi singura răspunzătoare pentru alegerile tale! 

Iar apoi, întrebările și prejudecățile apar și atunci când ești căsătorită. De ce nu faci un copil, când îl faci pe al doilea sau de ce lucrezi prea mult, când ar trebui să acorzi mai mult timp familiei, sunt doar câteva dintre întrebările pentru care ar trebui să fii pregătită. Concluzia: coboară-ți mintea în suflet și ia deciziile în funcție de ceea ce te reprezintă!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Cum să știi dacă este o aventură de vară sau o relație reală
Cum să știi dacă este o aventură de vară sau o relație reală
Ştii ce vrei de la viață? Testul care îți spune mai multe decât ți-ai închipui
Incepe quiz
Ştii ce vrei de la viață? Testul care îți spune mai multe decât ți-ai închipui

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.