Ai grijă să nu te desparți de Valentine's Day. Află de ce această zi e periculoasă pentru cupluri

Ai grijă să nu te desparți de Valentine's Day. Află de ce această zi e periculoasă pentru cupluri
Anca Marcus
Miercuri, 07.02.2024

Valentine's Day - ziua dragostei, a inimioarelor și a clipelor dulci! Pentru mulți, e momentul perfect să-și arate iubirea și să se bucure de prezența partenerului lor. Dar pentru alții, poate fi un test pentru relație. Presiunea așteptărilor și dorința de a crea o imagine perfectă pot stârni tensiuni. 

Cu dulcegării și romantism în aer, Ziua Îndrăgostiților se apropie cu pași repezi. Însă, dincolo de bucuria și tandrețea acestei sărbători, există și o latură mai puțin romantică care poate pune la încercare cuplurile. Te-ai gândit vreodată că această zi este periculoasă pentru tine și partenerul tău? Hai să-ți explicăm de ce. 

Ce arată studiile în domeniu

Un studiu realizat de William J. Chopik aruncă o lumină interesantă asupra modului în care Ziua Îndrăgostiților afectează relațiile de cuplu.

Cercetarea arată că percepția asupra relației în ziua de Valentine's Day este puternic influențată de modul în care ne raportăm la atașament. În esență, cei care sunt deschiși la afecțiune și conexiune emoțională se bucură cel mai mult de atmosfera iubirii. Ei simt o satisfacție și o dorință mai mare de a-și face partenerul fericit în această zi specială. 

Dar sărbătoarea iubirii nu este mereu o poveste cu final fericit. Așa că, pentru unele cupluri, această sărbătoare poate fi ca o oglindă amplificatoare a problemelor deja existente. Tensiunile devin mai accentuate, iar uneori chiar se poate ajunge la despărțire. Din ce motiv?

Pentru că partenerii sunt mai puțin predispuși să investească emoții sau să se implice în relație, iar Valentine's Day poate accentua aceste discrepanțe. Persoanele cu un stil de atașament nesigur pot fi mai reticente să celebreze iubirea într-o sărbătoare care pune accentul pe exprimarea afecțiunii și a conectării emoționale. 

Asta ne arată cât de important este să ne simțim conectați emoțional cu cel/cea de lângă noi și să avem o relație sănătoasă!

Sărbătoarea iubirii sau stresul relației?

Dar asta nu este tot! Ziua de 14 februarie poate constitui o sursă majoră de stres în relații. Presiunea de a găsi cadoul perfect, comparațiile cu alte cupluri și așteptările nerealiste pot fi factori perturbatori. Atunci când te simți copleșit/ă de întreaga agitație și te întrebi dacă ai făcut suficient sau dacă relația ta se ridică la nivelul altora, poți ajunge la capătul răbdării.

Isabella Alva-Smith, consilier în relații, afirmă că există două perioade în fiecare an când relațiile sunt supuse unor teste majore: 

„Probabil din cauza stresului pe care îl pot provoca unele sărbători. Oricât de distractive pot fi sărbătorile precum Crăciunul și Ziua Îndrăgostiților, ele pot aduce și multă muncă și presiune care pot scoate la iveală ce e mai rău din personalitatea oamenilor. Partenerii de cuplu pot, în astfel de momente, chiar să dezgroape unele probleme nerezolvate. Unii oameni se despart după pentru că nu vor să-și strice sărbătorile, în timp ce alții o fac înainte pentru a nu fi nevoiți să suporte această perioadă sau să prelungească stresul.”

cuplu frumos pe o bancă romantică tinând în mână niște inimioare roșii și niște flori

Cum să-ți protejezi relația?

Ei bine, evitarea capcanelor din timpul sărbătorii Valentine's Day poate părea un pic copleșitoare la început, dar nu trebuie să te panichezi.

Există câteva trucuri simple pe care le poți folosi pentru a-ți proteja relația și pentru a face ca această zi să fie cu adevărat specială. Să recunoaștem, într-o lume plină de așteptări și comparații, este important să rămânem fideli valorilor și nevoilor noastre, precum și alor  partenerului nostru.

Nu uita, sărbătoarea dragostei nu este despre cine face cel mai măreț gest sau cumpără cel mai scump cadou. Este despre crearea unor amintiri frumoase împreună. Așa că, hai să vedem cum poți face din această zi una de neuitat!

1. Comunică „fără perdea”!

Deschide-te și vorbește cu partenerul sau partenera ta despre ce așteptări ai și ce-ți dorești de la această zi. O discuție sinceră înainte de marele eveniment poate elimina multe dintre neliniștile și presiunile neplăcute.

2. Micile gesturi fac diferența!

Nu trebuie să faci un spectacol mare pentru a-ți arăta iubirea. Gesturile simple, precum un mesaj dulce sau un mic dejun la pat, pot avea un impact la fel de puternic sau chiar mai mare decât cadourile scumpe.

3. Fii inspirat/ă, nu compara!

Evită să te compari cu alte cupluri aparent perfecte pe care le vezi pe rețelele sociale. Concentrează-te pe relația ta și găsește bucurie în momentele autentice pe care le împărtășiți împreună cu cel/cea de lângă tine.

În final, privind în ansamblu, studiile și experții din domeniu ne arată că ziua de 14 februarie poate avea un impact diferit asupra cuplurilor. Este un moment în care emoțiile sunt la cote înalte și unde fiecare surpriză sau gest de iubire contează.

Indiferent dacă ești adeptul cadourilor extravagante sau al momentelor simple, esențial este să-ți arăți sinceritatea și dragostea față de partenerul tău. Deci, în acest Valentine's Day, lasă-te purtat/ă de magia iubirii și bucură-te de fiecare moment alături de persoana care îți face inima să bată mai tare. 

Șase lucruri pe care doar cuplurile care se iubesc cu adevărat le fac

Surse foto: Freepik, Freepik

Surse articol: Science Direct, Quora.com, psychologytoday

Articolul urmator »
Obiceiul saptamanal care poate imbunatati orice relatie, potrivit unui terapeut de cuplu
Obiceiul saptamanal care poate imbunatati orice relatie, potrivit unui terapeut de cuplu
DivaHair | Marţi, 12.03.2024
Incepe quiz
Ce crede iubitul tau despre Valentine’s Day?
Ce crede iubitul tau despre Valentine’s Day?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe