Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

Ce barbati sa eviti, in functie de zodie

Viorica Ghinea, redactor

Daca femeile ar sti de la inceput de ce tip de barbati ar trebui sa se fereasca, ar fi mult mai simpla viata lor. Ele ar spune adio dezamagirilor in dragoste, reprezentantilor de sex opus nepotriviti si tuturor lacrimilor varsate. Esti curioasa sa afli ce barbati ar trebui sa eviti de acum incolo, pentru ca viata ta sentimentala sa nu mai aiba parte de esecuri? Iata de cine ar trebui sa te feresti in functie de zodia ta!

barbat respins

Barbati de evitat, in functie de zodie: fugi de ei cu orice pret! 

Berbec

Femeia Berbec este o fire pasionala, pregatita sa infrunte toate obstacolele vietii si determinata. Este de la sine inteles ca nu orice fel de barbat o poate completa. Pentru a evita dezamagirile in dragoste si a face economie de stari nervoase, ea trebuie sa evite barbatii lasi si lenesi. Nu ai nevoie de asa ceva in viata ta! Nu te lasa sedusa nici de aspectul lor fizic sexy, nici de glumele lor bune, nici de flirturile dibace, ci da-le cu flit din prima.

Taur

Esti o femeie cu capul pe umeri, care stie ce vrea de la viata si ce trebuie sa faca pentru a-si atinge telurile. Muncesti pana la epuizare, adori sentimentul de siguranta si armonia. Crezi ca ai nevoie de un barbat care sa distruga tot ceea ce ai cladit? Fereste-te de cei carora le aluneca mereu ochii dupa alte femei. Chiar daca nu au intentia sa insele, este lesne de inteles ca nu poti avea incredere in ei. De asemenea, nu te vei intelege bine nici cu cei care cauta mereu nod in papura, desi ei nu se pricep sa faca nimic. De altfel, cine s-ar intelege cu ei?

Gemeni

Nu te intrece nimeni la capitolul pofta de viata. Adori sa socializezi cu toata lumea, sa experimentezi tot felul de lucruri si sa te bucuri intens de viata. Un barbat care nu iti completeaza caracteristicile personalitatii este unul care nu va sti niciodata sa te faca fericita. Asadar, evita barbatii retrasi, carora nu le place sa iasa des in oras si care dramatizeaza deseori situatia prin care trec. Nu ar face altceva decat sa iti schimbe felul de a fi.

Rac

Romantica zodiacalui, femeia Rac trece cu greu peste dezamagirile sentimentale, asa ca ea (mai mult ca oricine), ar trebui sa se fereasca de barbatii care nu i se potrivesc. Spre exemplu, cei care privesc romantismul ca pe ceva inutil, care sunt brutali in maniere si nu dau dovada de sensibilitate nu sunt de bifat pe lista unor potentiali parteneri. Evita-i fara sa stai pe ganduri!

Leu

Desi reprezentantele acestei zodii sunt femei puternice, nu inseamna ca ele nu sufera atunci cand isi daruiesc iubirea si primesc in schimb doar firimituri. De altfel, orgoliul lor are mult de suferit in astfel de cazuri. Pentru a evita dezamagirile si a scapa de chinuitorul gand "toti barbatii sunt la fel", evita sa te incurci cu unii care nu stiu sa puna punctul pe "I" si nu sunt in stare sa iti ofere tot ceea ce iti doresti de la viata. Poate ca vei gandi materialist, insa nu vei fi niciodata fericita langa un barbat care nu iti poate oferi suport financiar.

cuplu certat

Fecioara

Fecioarele se dedica in intregime barbatului iubit, dorindu-si sa il transforme intr-o persoana tot mai buna pe zi ce trece. Desi il critica deseori, ele ar face orice pentru el. Totusi, oricat s-ar stradui ele, exista reprezentanti ai sexului opus care nu vor putea fi niciodata schimbati. Asadar, nici nu te mai obosi sa te incurci cu un barbat care da dovada de la inceput de incapatanare si orgoliu inutil.

Balanta

Una dintre cele mai stilate native ale horoscopului nu ar trebui sa se incurce niciodata cu un barbat lipsit de maniere. Poate ca ti va pare sexy la inceput sa ai o aventura cu un barbat pasional, care nu pierde timpul cu fraze frumoase, insa ar trebui sa te gandesti de doua ori inainte. Nu ai nevoie langa tine de un reprezentant al sexului opus cu care iti va fi rusine in societate.

Scorpion

Femeia Scorpion, de departe cea mai pasionala nativa a zodiacului, trebuie sa fuga cat de repede poate de barbatii reci, care nu sunt dispusi sa se implice trup si suflet in relatie. Poate ca exact acestia ti se par mai interesanti pentru ca te intriga comportamentul lor, insa te vor distruge psihic. Tu ai nevoie de iubire, pasiune si atentie, toate in doze mari. Asadar, evita barbatii care nu ti-ar putea oferi tot ceea ce iti doresti de la o relatie.

Sagetator

Dornica de experiente noi, femeia nascuta sub influenta acestui semn zodiacal nu va fi niciodata fericita in compania unui barbat sedentar. Vei muri de plictiseala in bratele lui, visand la cate aventuri ai fi putut sa ai in compania altuia. Nici nu te gandi sa te atasezi de un astfel de tip de barbat pentru ca nu vei mai avea o clipa de fericire. De asemenea, nu ai nevoie de unul care sa iti impuna limite si sa te puna sa te ocupi non-stop de activitatile gospodaresti. 

cuplu care se cearta

Capricorn

Femeile din zodia Capricorn sunt destul de pretentioase, asa ca nu pot sa se implice (si nici nu le este recomandat) intr-o relatie cu un barbat care nu are multe asteptari de la viata. Mai mult de atat, nu vei avea parte de zile frumoase nici daca ai langa tine unul care nu se ridica la nivelul tau intelectual. Doar unul cu care vei putea sa dezbati diverse subiecte de discutii te poate implini din punct de vedere sufletesc.

Varsator

Nonconformiste si visatoare, nativele acestei zodii simt nevoia de experiente inedite, care sa le hraneasca dorinta de aventura. Au nevoie langa ele de un reprezetant al sexului opus care sa le completeze, nu de unul care sa le taie aripile. In concluzie, fereste-te de barbatii care nu te sustin in proiectele si in ideile tale. Nu vor face altceva decat sa iti sece izvorul interior al creativitatii.

Pesti 

Femeile nascute sub influenta acestui semn astrologic sunt extrem de sensibile, asa ca au nevoie in viata lor de un barbat care sa le inteleaga nevoile sufletesti. Prin urmare, ar trebui sa isi faca un plan de scapare daca sunt implicate intr-o relatie cu un reprezentant al sexului opus care le ia deseori peste picior atunci cand vine vorba despre trairile lor interioare. Doar unul sensibil ar putea sa inteleaga prin tot ceea ce trec ele.

Nu te implica niciodata in relatii sentimentale cu barbati nepotriviti. Oricat ar fi de greu sa iti suprimi ceea ce simti, gandeste-te ca este cea mai buna solutie pe care o poti lua pentru a nu suferi mai tarziu. Uneori este mai bine sa fii singura decat intr-o relatie nepotrivita.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (2)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!