Nu Skin

Cele mai comune motive de despartire si rezolvarea lor

Alexa Galgau
Despartirea de persoana draga este o ruptura peste care cei mai multi oameni trec greu, in special daca este vorba de o relatie de lunga durata. Adesea, ramanem nedumeriti in urma unui astfel de eveniment si ne intrebam ce am fi putut sa facem altfel sau ce am fi putut schimba.

Afla care sunt cele mai comune motive de despartire si ce trebuie sa faci pentru a trece peste cele mai mari obstacole in relatii!

Cele mai comune motive de despartire

1. Infidelitatea

Desi exista numeroase chestionare ale caror rezultate confirma ca acesta este unul dintre cele mai comune motive de despartire, probabil oricine s-ar fi putut gandi la el din prima. Intr-un studiu realizat de cercetatorii de la National Fatherhood Initiative, 73% dintre respondenti au spus ca infidelitatea a fost motivul pentru care relatia lor nu a mai mers.

Cum rezolvi aceasta problema care distruge fericirea atator cupluri? Desi nu exista o reteta simpla, rezolvarile pornesc, de regula, din interiorul fiecaruia dintre cei doi.

Iata cativa pasi pentru a preveni infidelitatea sau a trece peste ea:

- cultiva-ti recunostinta si aprecierea fata de calitatile partenerului tau. Aminteste-ti cat de des poti care sunt motivele pentru care te-ai indragostit de el;

- aprofundeaza cat poti de mult relatia emotionala pe care o ai cu jumatatea ta. Infidelitatea nu are aproape niciodata la baza o pura dorinta sexuala, ci motivele sunt adesea mult mai adanci de atat. Citeste aici de ce insala barbatii, ca sa intelegi mai bine problema si din perspectiva masculina.;

- alegeti sa aveti cat mai multe activitati impreuna, care sa reaprinda scanteia si, foarte important, sa va faca sa radeti si sa va simtiti excelent unul cu celalalt;

- vorbiti deschis despre frustrarile si nemultumirile voastre. Chiar daca este neplacut pe moment, aceasta atitudine matura va poate salva relatia pe termen lung.

2. Prea multe certuri

Tensiunile s-au acumulat si nu trece o zi fara sa va certati, uneori chiar si din cele mai marunte motive? Inainte de a ridica tonul data viitoare, tine minte ca acesta este unul dintre cele mai frecvente motive de despartire. Nici nu este de mirare, avand in vedere cate resentimente se pot aduna chiar si din cele mai mici neintelegeri. Poti ajunge chiar in punctul in care sa te deranjeze lucruri marunte, neimportante, sau, mai rau, sa ajungi sa ii cauti partenerului nod in papura.

Daca, insa, vrei sa iti salvezi relatia, va trebui sa faci un efort pentru a indrepta situatia. Chiar daca el este cel care genereaza cearta, abordeaza o atitudine calma si straduieste-te sa nu te lasi coplesita de emotii, ci sa il asculti pe cel de alaturi cu adevarat. El iti va expune perspectiva sa si tu trebuie sa ii demonstrezi ca esti capabila sa asculti si alt punct de vedere. Intr-adevar, trebuie sa lasi de la tine si sa pleci urechea la ce spune si jumatatea ta, insa ia aminte ca in joc este insasi relatia ta.

3. Teama de angajament

Cand spui "teama de angajament" probabil te gandesti imediat la o problema specific masculina. Partial, ai dreptate, exista mai multi barbati care se simt intimidati de perspectiva unei relatii de lunga durata, insa nici femeile nu sunt scutite de astfel de ganduri. In primele saptamani sau luni, o relatie poate sa mearga ca unsa si totul sa para perfect. Apoi, nu este neobisnuit ca, dintr-o data, unul dintre parteneri sa inceapa sa devina distant, provocand confuzie si nesiguranta celeilalte persoane. Cine greseste si cum se poate rezolva problema?

In cazul fricii de angajament, vina nu este atribuita cuiva anume. Este vorba mai degraba de perspective diferite asupra relatiilor. Se poate intampla ca doi oameni care se inteleg foarte bine sa nu fie pe aceeasi lungime de unda din punct de vedere emotional si sa nu fie pregatiti sa faca aceiasi pasi intr-un cuplu. Singura solutie, in acest caz, este ca fiecare sa vorbeasca deschis despre ce vrea si despre cat de dispus este sa investeasca in relatia respectiva. Teama de angajament se leaga adesea de sentimentul de ingradire si de restrangere a libertatilor. Fiecare dintre voi trebuie sa inteleaga ca este un om liber. O relatie nu trebuie sa fie o inchisoare, ci trebuie sa aiba la baza incredere.

4. Dependentele

Viciile reprezinta o problema care apasa greu pe umerii celor implicati intr-o relatie. Dependentele distrug nu numai persoanele care sufera de ele, ci si pe cei din jurul acestora, de multe ori. Fie ca este vorba despre dependenta de alcool, droguri sau chiar jocuri de noroc, este nevoie de foarte multa putere pentru a ajuta un om sa isi depaseasca slabiciunile. In plus, dependentele adesea creeaza probleme financiare si conduc la datorii, ceea ce reprezinta o povara in plus, peste care putini pot trece. Rezolvarea? In acest caz, trebuie sa ai o rabdare de otel, deoarece dependentele nu se vindeca de pe o zi pe alta. Cel afectat va trebui, in primul rand, sa recunoasca ca are o problema. Apoi, tu va trebui sa inveti cum sa imbini compasiunea si intelegerea cu strictetea.

Afla mai multe despre cum sa ajuti o persoana sa treaca peste o dependenta de aici .

5. Inegalitatea

Atunci cand responsabilitatile nu se impart in mod echitabil intre doi oameni care locuiesc in aceeasi casa, tensiunea poate deveni atat de mare, incat de multe ori conduce la despartire. Nu este vorba numai de treburi casnice, totusi, ci in aceasta categorie este inclusa si lipsa de independenta financiara a uneia dintre parti. Aceasta problema delicata a inegalitatii nu are o reteta de rezolvare specifica. Tine de fiecare cuplu sa isi discute problemele deschis si sa isi stabileasca rolurile in casa, astfel incat toata lumea sa fie multumita. Comunicarea, ca intotdeauna, este de aur.

Acestea sunt cele mai comune motive de despartire, insa exista multe altele care ar incapea pe lista noastra. Indiferent de situatie, retine ca o relatie sanatoasa se bazeaza pe comunicare si pe deschidere mentala si sufleteasca, asa ca primul pas (si, poate, cel decisiv) pe care il poti face pentru a salva relatia este sa lucrezi la propria persoana, chiar daca ti se pare ca cel de alaturi este cel care greseste.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!