Cum sa te indragostesti din nou: 10 modalitati prin care reusesti

Cum sa te indragostesti din nou: 10 modalitati prin care reusesti

Ioana Dinu

Sa iubesti poate sa fie si o slujba cu norma intreaga. Nu poti sa nu iubesti intr-o zi decat in gluma, iar acel „azi nu te iubesc" trebuie sa fie asumat complet. Pe de alta parte, este minunat sa fii intr-o relatie serioasa, de lunga durata. Exista chiar studii care arata ca sanatatea cuplurilor cu ani buni in spate este mai buna. Pana la urma, un partener bun iti ofera confort, compasiune si suport moral si fizic, oricand ai nevoie.

Dar daca ai ajuns sa citesti acest articol inseamna ca nu mai simti fluturasii din stomac la fel ca la inceput. Sau ca in primii ani. Sa stii ca este perfect normal ca, dupa multi ani de relatie, sa simti ca iubitul tau iti este mai degraba un prieten sau un partener bun. De fapt, acesta este primul semn ca ai ales cum trebuie. Pe langa acestea, mai intervin programele incarcate, poate copiii, siguranta ca va aveti si ca nu este nevoie sa faceti eforturi pentru a ramane impreuna etc.

Evident, ai nevoie de o schimbare in relatia ta. Nu e cazul sa dai vina pe tine sau pe el, ci doar sa inveti sa te indragostesti. Asadar, iata 10 modalitati prin care sa reusesti sa te indragostesti de iubirea ta.

1. Plecati intr-o vacanta

Nu e doar despre a sta in costum de baie sau a schia, e despre a schimba mediul si a va supune dorintei de a-l face pe celalalt fericit. Sa luati o pauza de la cotidian inseamna sa va concentrati unul asupra nevoilor altuia, in loc sa va umpleti timpul cu televizorul, reparatiile, prietenii etc. Daca nu puteti pleca pentru un weekend din oras, incercati macar un restaurant nou, o sala nou deschisa de cinema sau mersul la o piesa de teatru a unui regizor strain. O schimbare de peisaj va va face sa va reconcentrati asupra voastra.

2. Dormiti imbratisati

Imbratisatul elimina stresul si tensiunea si iti da o stare generala de bine. Iar a imbratisa sau a fi imbratisata de persoana iubita nu face decat sa iti dea energie pentru o noua zi, te face sa fii mai vesela. Nu trebuie sa faci asta toata noaptea, dar 15 minute de dragoste sufocanta pe zi iti va accentua starea de bine. Da cainele jos din pat, pune laptopul pe birou si cartea pe noptiera, eventual culca si copiii in camera lor si imbratiseaza-ti dragostea. Este o modalitate eficienta de a te reindragosti, de a realiza cata nevoie ai de celalalt si cata dragoste ai sa-i oferi.

3. Multumeste-i

In tot haosul de zi cu zi, uiti ca nu este obligat sa iti cumpere cafea si sa te ia in fiecare zi de la lucru. Sau sa fie cu tine. Odata ajunsa la maturitate, relatia tinde sa para o obisnuinta. Nu o lua ca atare. Spune „multumesc" cand face un lucru dragut sau chiar pur si simplu. Cu siguranta ii multumesti ca exista, ca e cum e, ca are grija de tine in modul in care o face, ca te priveste in maniera in care iti place si cate si mai cate. Asa cum si tie ti-ar placea sa auzi ca iti e recunoscator pentru biletelul de pe frigider, asa si el. Multumeste-i si reindragostiti-va.

4. Fa-i un compliment

Cand nu mai simti zilnic cat esti de indragostita, iti este usor sa te concentrezi pe lucrurile negative din relatie. De fapt, acest lucru este, si el, o dovada a faptului ca iei relatia ca pe un dat, ca pe ceva ce ti se cuvine si e normal sa fie asa. Insa a te concentra pe defectele celuilalt si neajunsurile relatiei duce mereu la stres, disconfort si resentimente. Adu-ti aminte ce te face sa il iubesti pe omul de langa tine si spune-i asta. Vei vedea ca vei mai gasi inca 2-3 motive pentru care sa te reindragostesti de iubirea ta.

5. Aveti grija la tehnologie

Bine, bine, daca n-ar fi tehnologia, n-ar sti exact de unde sa te ia si cum iti statea parul la ora 2, cand nu era cu tine. Dar nu ar trebui sa iti limitezi viata, relatia ori dragostea la tehnologie, cu toate ca ea tinde sa acapareze toate aspectele vietii de zi cu zi. In timpul mesei sau inainte de culcare, faceti un compromis si lasati device-urile in alta parte. Uitati-va unul la altul, spuneti-va ceva frumos, in loc sa va dati like pe Facebook. Aveti toata viata inainte, dar niciun moment nu e precum clipa de fata si ar fi de preferat sa o petreci privindu-ti dragostea, nu ecranul cu folie al telefonului.

6. Accepta-i pasiunile

Un om pasionat este mereu un om de care te poti indragosti. Tu stii ce pasiuni are, in ultima vreme, partenerul tau? L-ai ascultat vorbind cu inflacarare, ai incercat sa intelegi de ce? Cand vrei sa te reindragostesti, pune-l sa-ti povesteasca ceva ce ii place. Studiile arata ca a-ti privi partenerul in elementul lui, in domeniul lui, cu pasiunile lui te va face sa il apreciezi mai tare si sa iti recapi licarirea din ochi. Apuci sa iti vezi partenerul incantat si plin de viata, iar asta e cea mai recomandata metoda sa-ti privesti amorul.

7. Iesiti in cupluri

Poate suna ciudat, dar a vedea cum functioneaza alte cupluri te va face sa te reindragostesti. Asta se explica prin faptul ca nu este o intamplare ca esti intr-o relatie de mult timp, asa ca, a iesi cu alte cupluri iti va aminti ce ai langa tine. Nu e mereu bine sa compari relatiile, insa, uneori, poate fi chiar benefic. Mai mult, a va vedea periodic cu alte cupluri va va face si sa observati cat de mult v-ati schimbat in ultima perioada si ca toate schimbarile nu va fac decat mai puternici si va aduc tot impreuna.

8. Nu uitati de flirt

Si daca sunteti de 10 ani impreuna, ce? Aceasta nu inseamna ca nu poti sa iti bati usor genele si sa iti tugui buzele, sa te alinti. O componenta importanta a procesului in care te reindragostesti tu este si a-l face pe el sa se simta reindragostit de tine. Nu pierde acest detaliu din minte. Pe de alta parte, o relatie sanatoasa este aceea in care te bucuri de stabilitate, dar in care simti ca ai pentru ce sa lupti, ca exista riscul de a-ti pierde jumatatea.

Provocarea este sa balansezi aceste doua elemente si acest lucru se obtine si prin flirt. Flirteaza ca la inceputul relatiei, pentru ca exista cu siguranta in fiinta ta parti pe care el nu le cunoaste si pe care ar fi bucuros sa le descopere, sa le iubeasca, sa le vada ca pe o provocare.

9. Limiteaza-ti asteptarile

Daca vrei sa te reindragostesti, inseamna ca iti este dor de un sentiment de neliniste, de bucurie, de necunoscut si nicidecum ca ai descoperit ceva atat de neplacut la partener, incat ai nevoie de un restart. Pana la urma, tu trebuie sa te reindragostesti tot de persoana de care te-ai indragostit, dar alaturi de care ai evoluat si te-ai schimbat.

Gandeste-te ca fiecare relatie are modul propriu de a evolua si a impartasi dragostea. Daca sexul din patul vostru nu seamana cu cel din Fifty Shades of Grey, nu te impacienta, nu este nicio problema cu relatia voastra. Pana la urma, trendurile vin si pleaca, dar dragostea voastra ar trebui sa ramana

10. Incepeti ceva nou impreuna

Nu dusul de dimineata, desi este un inceput excelent. Apucati-va impreuna de gradinarit sau dati cu var intr-o camera, mergeti impreuna la sala de fitness, iesiti impreuna sa alergati, mergeti de mana sa platiti facturile, orice. Important este sa luati in lucru de la zero si sa il vedeti cum creste, fie ca este vorba de o pasiune sau de un lucru aparent banal. Cautati ceva care va intereseaza si va place amandurora. Cand lucrati la ceva de care sunteti pasionati, aveti ocazia de a va vedea partenerul intr-o lumina noua si, evident, de a va reindragosti.

Daca te-ai indragostit candva, sa te reindragostesti nu ar trebui sa fie decat o chestiune de perspectiva. Apreciaza-ti partenerul pentru ce e si pentru ceea ce construiti impreuna si fii seducatoare; da-i sansa sa se indragosteasca si el iar.

Articolul urmator
Sfatul specialistului: cele 7 fraze care dăunează grav relației de cuplu
Sfatul specialistului: cele 7 fraze care dăunează grav relației de cuplu
Test de dieta: De ce nu reusesti sa slabesti?
Incepe quiz
Test de dieta: De ce nu reusesti sa slabesti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.