Dragobete: ziua în care nu ai voie să greșești în privința alegerii unui cadou pentru iubita ta

Dragobete: ziua în care nu ai voie să greșești în privința alegerii unui cadou pentru iubita ta

Redactor Divahair.ro

Iubirea nu are nevoie de demonstrații sau atenții, însă poate fi întreținută cu ajutorul acestora. Un cadou nereuşit poate fi un semn că persoana iubită nu te cunoaşte suficient, așa că fii inspirat de Dragobete pentru a alege cele mai inedite cadouri pentru cea care îți este alături. Specialiştii care se ocupă de terapia de cuplu, inclusiv reputatul cercetător și clinician John M. Gottman, autorul bestsellerului „Cele şapte principii ale unei căsnicii fericite” sunt de părere că un dar poate ajuta la buna funcţionare a unei relaţii. În articolul care urmează, venim cu câteva recomandări de cadouri de sărbătoarea iubirii:

O bijuterie

Bijuteriile sunt, fără doar și poate, unele dintre cele mai îndrăgite accesorii de către femei, indiferent de materialul din care sunt făcute, culoare sau design. Mai ales dacă e vorba despre un cadou, trebuie să o cunoști foarte bine pe cea căreia îi oferi o pereche de cercei aur, de exemplu, pentru că aceștia trebuie să sublinieze cel mai bine personalitatea ei, să îi completeze foarte bine garderoba. Dacă cea care îți este iubită nu poartă niciodată gablonțuri, atunci nici nu te gândi că ai putea tu să îi impui sau să sugerezi o schimbare. Alege o bijuterie rafinată, dintr-un material prețios și rezistent și mizează pe simplitate, căci chiar este cel mai greu de obținut. Chiar și cea mai pretențioasă iubită va fi impresionată de un asemenea cadou, o bijuterie de calitate. Detalii aici!

Un moment artistic

Dacă iubita ta e iubitoare de artă, îi poți cumpăra o carte despre secretele unei relații perfecte și să îi spui că ar fi putut să o scrie chiar ea. În acest fel, o vei impresiona și o vei asigura de faptul că ești fericit alături de ea. Dacă, la rândul tău, ești o fire artistică, îi poți pregăti un moment muzical, poți picta ceva care să o aibă pe ea drept muză sau poți înregistra un vlog în care să îi aduci aminte de cum ai cunoscut-o și cât de mult ți-a schimbat viața. Dacă știi să cânți, ai putea să îi fredonezi “Perfect”, melodia lui Ed Sheeran, înainte să deschideți o sticlă de vin și să trăiți, în felul vostru, sărbătoarea iubirii. Dacă nu ai ureche muzicală, dar îți place să dansezi, ai putea să o inviți la o bachata la voi în bucătărie, un stil de dans care presupune multă pasiune și apropiere, ca un preludiu.

O plimbare cu snowmobilul

Dacă iubita ta iubește muntele, este amatoare de senzații tari și mereu caută soluții pentru a evita rutina, ai putea să rezervi măcar o noapte într-o cabană la munte și acolo să o surprinzi cu o plimbare de câteva ore cu snowmobilul. Nu numai că e o experiență plină de adrenalină, dar poate fi și un pretext pentru a petrece un altfel de timp împreună, într-un context diferit - în natură și într-o liniște tulburată doar de zgomotul motorului și de râsetele voastre. În plus, mai ales dacă îi place muntele, puteți să-l descoperiți împreună și să-i aflați cele mai ascunse poteci.

Indiferent ce vei alege, important e să încerci să vizualizezi cum ar reacționa iubita ta în fața unei surprize date. De obicei, intuiția unui îndrăgostit nu dă greș vreodată, iar, dacă o iubești și o cunoști foarte bine, vei opta pentru un cadou care o va bucura.

Surse foto: unsplash.com

Articolul urmator
Cele mai multe „căsnicii fericite" durează doar datorită unui singur lucru - răbdarea femeilor
Cele mai multe „căsnicii fericite" durează doar datorită unui singur lucru - răbdarea femeilor
Ce fel de fostă iubită ești?
Incepe quiz
Ce fel de fostă iubită ești?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.