Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Dragostea e oarbă, așa cum ar trebui să fie: povestea impresionantă a lui Shane și a frumoasei lui Hannah

Joi, 19.11.2020

Iubirea nu are vârstă, nu ține cont de rasă sau de gen și în niciun caz de vreun defect fizic. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. Săgeata lui Cupidon poate lovi pe oricine, în orice moment al vieții. Iar pentru acest cuplu simpatic de americani dragostea a venit când se așteptau mai puțin.

Pentru Shane Burcaw, în vârstă de 27 de ani, viața nu a fost mereu ușoară. La vârsta de doi ani a primit diagnosticul de distrofie musculară spinală, iar de atunci își trăiește existența țintuit într-un scaun cu rotile. Este incapabil de a face multe lucruri normale pentru un tânăr de vârsta lui, însă ambiția și oamenii din jur i-au oferit puterea necesară de a trece peste orice greutate. Viața avea să ia o turnură neașteptată pentru tânărul Shane, după ce actorul american Rainn Wilson i-a propus să facă un documentar despre povestea lui, în anul 2013, ce a fost difuzat la nivel național.

Citești: Sursa foto: Instagram

Povestea lui Shane Burcaw a fost aflată atunci de milioane de oameni care, de cele mai multe ori, îl priveau cu milă și părere de rău pentru situația în care se afla. Nu a fost și cazul lui Hannah Aylward, în vârstă de 24 de ani, care i-a trimis un mail în care își arăta admirația, iar la final i-a transmis și faptul că îl consideră drăguț. Au comunicat pentru ceva timp prin intermediul platformelor sociale, apoi au decis să se întâlnească față în față.

S-au îngrăgostit și au simțit că sunt făcuți unul pentru celălalt. La scurt timp de la prima întâlnire, cei doi s-au mutat împreună, iar Hannah a devenit principalul sprijin a lui Shane. Însă imediat s-au lovit de ochiul critic ai societății. Atrăgeau atenția oriunde mergeau, iar oamenii presupuneau imediat că Hannah este îngrijitoarea lui Shane și nu iubita lui.

Sursa foto: Instagram

"Acum câteva săptămâni eram la un restaurant și m-am dus la baie, iar Shane era încă la masă. Între timp a venit chelnerița la masă, iar Shane a cerut nota. Când m-am întors, ea a revenit la masă și m-a întrebat: 'A cerut nota. Este în regulă?' Oamenii presupun imediat că nu este capabil să facă anumite lucruri și că eu sunt îngrijitoarea lui.", a povestit Hannah, conform The Sun, în 2019.

Citește și: Povestea tragică de dragoste a frumoasei Vivien Leigh: „Acesta este bărbatul cu care mă voi mărita”

La rândul lui, Shane Burcaw încearcă să le schimbe opinia oamenilor despre cum trăiește în realitate o persoană cu dezabilități fizice. "Cred că există o percepție greșită a societății despre handicap. Persoanele cu dizabilități sunt văzute ca fiind firave și vulnerabile. Toți cred că ea (n.r. iubita lui) este persoana care mă îngrijește. La urma urmei, cine și-ar fi imaginat că această femeie inteligentă, frumoasă și absolut uluitoare se va uita la mine? Oricum ar fi, nu ar trebui să primim un feedback ridicol din partea oamenilor. Nu avem nevoie de părerile și judecățile numănui.", a mărturisit și Shane, conform sursei citate. 

S-au căsătorit în timpul pandemiei de coronavirus

Shane și Hannah Burcaw și-au unit destinele în septembrie 2020, în plină pandemie. Cei doi și-au dorit să devină soț și soție încă de la începutul relației, iar pentru ei mariajul a însemnat asumarea iubirii în fața tuturor. Au demonstrat, încă o dată, că iubirea nu ține cont de nimic și că pot să-ți trăiască povestea de iubire indiferent de orice. Încă din anul 2018 cei doi și-au lansat propriul canal pe YouTube în care postează diferite videoclipuri cu momente din viața lor de cuplu.

 

"Vineri, 4 septembrie, m-am căsătorit cu dragostea vieții mele. Nu a fost marea adunare pe care mi-am imaginat-o întotdeauna, dar a fost perfectă. Ceremonia s-a desfășurat pe o platformă online. ⁣Eu și Shane abia așteptăm să sărbătorim cu familiile noastre când va fi posibil, dar deocamdată suntem soț și soție!!!! Și aceasta este cel mai important. Sunt incredibil de norocoasă că sunt acum căsătorită cu cel mai mișto tip pe care îl cunosc", a scris Hannah Burcaw, pe Instagram.

După ceremonie cei doi au primit multe critici și comentarii răutăcioase în mediul online, dar au reușit să le managerieze cu același bun-simț și pozitivism de care au dat dovadă încă de la expunerea lor publică. Ulterior, multe dintre persoanele care i-au jignit le-au transmis mesaje prin care își cereau scuze. 

Surse articol: The Sun / Daily Mail / Insider.com

Sursa foto: Instagram Hannah Burcaw

Surse foto: Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!