Nu Skin

Esti cu un barbat manipulator? Iata 9 semne ca el se joaca cu mintea ta!

Viorica Ghinea, redactor

Jocurile din cuplu par amuzante si inofensive la inceput, insa atunci cand cererile devin tot mai mari, intervine si nevoia de a-l manipula pe cel de langa tine pentru a obtine ceea ce iti doresti. Bineinteles, acest lucru nu inseamna ca toate persoanele implicate in relatii au acest obicei, insa intotdeauna este bine sa realizezi din timp pe ce treapta te afli mai exact. Tu crezi ca esti implicata intr-o relatie cu un barbat manipulator? Citeste mai jos care sunt semnele care iti demonstreaza ca esti o victima a manipularii!

9 semne ca esti cu un barbat manipulator

cuplu cu probleme

Nu este greu sa iti dai seama ca partenerul tau tinde sa te manipuleze. Spre exemplu, ar trebui sa iti amintesti cum reactioneaza in acele momente in care nu esti de acord cu el. Iti respecta deciziile ori se supara si este in stare de orice pentru a ajunge acolo unde isi doreste? Apeleaza si la santajul emotional in astfel de cazuri ori doar incearca sa iti propuna un compromis? Poate ca aceste semne ti se par subtile la inceput, insa ele iti demonstreaza ca esti implicata intr-o relatie cu un barbat manipulator. Afla de mai jos daca iubitul tau se joaca cu mintea ta ori nu!

Esti cu un barbat manipulator daca....

1. ... devii nelinistita de fiecare data cand urmeaza sa iti ceara o favoare. Aproape ca iti este teama de ceea ce ti-ar mai putea cere de aceasta data, dar si de conditiile pe care le va impune.

2. ... te simti neputincioasa in fata lui. In ultima perioada nu mai reusesti nici macar sa il refuzi, chiar daca de multe ori nu esti de acord cu ceea ce vrea sa faci pentru el. Stii ca ar trebui sa spui „Nu", dar nu mai gasesti puterea necesara in interiorul tau pentru a te contrazice din nou cu el.

3. ... ii gasesti mereu scuze pentru faptul ca insista sa faci anumite lucruri. Desi ai vrea sa il refuzi deseori, totusi ii gasesti de fiecare data cate o scuza, ajungand in cele din urma sa crezi ca asa este mai bine pentru voi. De fapt, este bine doar pentru el.

4. ... te simti o persoana rea atunci cand iti refuzi partenerul, in special pentru ca el ti-a insuflat aceasta parere.

5. ... asteptarile lui parca ar creste de la o zi la alta. Indiferent cat de multe lucruri faci pentru el, parca niciodata nu este suficient. Treptat, pas cu pas, el incepe sa nu mai aprecieze niciunul dintre compromisurile pe care le faci, ci le percepe ca pe o obligatie pe care trebuie sa o indeplinesti fara ezitare.

cuplu cu probleme

6. ... simti ca nu esti in stare sa il faci fericit. Acest gand provine tot din faptul ca iubitul tau ti-a creat aceasta falsa impresie in diferite randuri.

7. ...  te simti obligata sa faci mereu lucruri pentru el, insa observi ca el nu este dispus sa realizeze prea multe pentru tine.

8. ... nu reusesti sa il minti. Chiar daca nu esti multumita de ceea ce iti cere sa faci, nu reusesti sa inventezi o scuza care sa te scoata din aceasta problema, ci preferi sa il asculti ca un copil cuminte si naiv.

9. ... ai senzatia ca esti egoista. Simti ca iti tradezi iubitul, dand dovada de egoism, de fiecare data cand ii refuzi o cerere.

Nu iti lasa partenerul sa abuzeze de tine si incerce sa te transforme intr-o alta persoana. Faptul ca porti in sufletul tau o vina ca nu il ajuti atunci cand incearca sa obtina de la tine ceea ce isi doreste nu este un semn bun pentru relatia voastra. Este evident ca ai langa tine un barbat manipulator, gata oricand sa se joace cu mintea ta pentru a ajunge acolo unde isi doreste.

Daca vrei sa ii aplici acelasi tratament partenerului tau, citeste cum il poti manipula in functie de zodia lui!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!