Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Experții au dat verdictul: plânsul după fostul te ajută să slăbești mai repede

Vineri, 21.08.2020

Știai că, în medie, lacrimile unui om însumează 60 de litri de-a lungul vieții? Ei bine, asta potrivit oamenilor de știință. Dar se pare că, de obicei, oamenii preferă să nu-și exteriorizeze emoțiile pentru că le este teamă că vor părea slabi și vulnerabili. Există o mulțime de oameni din întreaga lume care sunt prea timizi pentru a-și arăta sentimentele din cauza fricii că vor fi judecați. Cu toate acestea, există o mulțime de studii care confirmă faptul că există de fapt multe beneficii pe care le aduce plânsul.

Iar unul dintre aceste beneficii este, de fapt. pierderea în greutate. Așadar, dacă vrei să mai scapi de câteva kilograme în plus, nu-ți fie teamă să îți lași lacrimile să șiroiacă ori de câte ori simți nevoia. 

Viața e grea câteodată. Veți întâlni situații care îți vor provoca disconfort și neliniște. Și în acele momente în care totul e copleșitor, ai putea fi tentată să te abții și să nu plângi. Dar iată că știința vine cu o explicație care îți va demonstra că, de fapt, plânsul pentru fostul, oricât de dureros ar fi, te ajută să slăbești.

Probabil ești sceptică față de ideea că ai putea să slăbești în timp ce plângi. Sunt atât de mulți oameni care se luptă cu kilogramele în plus. Este aproape ca un ciclu vicios din care nu există nici o scăpare. Atunci când suferi o decepție în dragoste, ești tristă și copleșită de tot ceea ce se întâmplă în viața ta. Deschizi des frigiderul și o faci pentru că simți că mâncarea e singura alinare. Te îngrași, apoi îți pierzi încrederea. Și devii și mai tristă decât ai fost înainte.

Sursa foto: Unsplash

Este o situație de neoprit. Cum te poți aștepta să slăbești dacă nu poți renunța la obiceurile care îți fac rău? Află că există un hormon de stres care se numește cortizol, care este de fapt legat de obezitate. Acest hormon este de obicei declanșat ori de câte ori o persoană se simte stresată. Cu toate acestea, problema cu asta este răspunsul oamenilor în fața stresului. 

Cortizolul ajută de obicei la combaterea stresului. Dar poate face acest lucru în mod eficient dacă oamenii își asumă roluri active în combaterea întregii energii negative. În caz contrar, organismul va considera că a consumat o grămadă de calorii pentru a face față stresului chiar și atunci când nu a reușit.

Oamenii de știință au confirmat, de asemenea, că lacrimile conțin anumiți hormoni care pot crește nivelul cortizolului în organism. Acestea sunt prolactina, corticotropina și encefalina. Toți acești hormoni sunt produși de fiecare dată când suferim multă presiune și stres semnificativ.

De aceea, de fiecare dată când alegi să nu îți suprimi sentimentele și îți permiți să plângi, acești hormoni sunt eliberați din corpul tău și nivelul cortizolului scade. Drept urmare, corpul tău va interpreta acest lucru ca pe un semnal pentru a nu mai păstra grăsimea.

Dar există, de asemenea, o modalitate potrivită pentru a face acest lucru. Dar nu se aplică în cazul lacrimilor întâmplătoare, precum cele care șiroiesc pe obraz atunci când cureți o ceapă. Doar lacrimile care sunt induse de emoții reale conțin hormoni importanți.

Oamenii de știință mai spun că cel mai bun moment al zilei pentru a plânge ar fi între orele 7 și 10 seara. Acesta este de obicei momentul zilei în care oamenii sunt cel mai probabil să fie alături de cei pe care îi iubesc.

Așadar, data viitoare când cineva îți va spune să nu îți mai arăți sentimentele, amintește-ți acest articol și subliniază că există de fapt o mulțime de beneficii pentru a plânge - cum ar fi pierderea în greutate.

Surse foto: IStock, Unsplash

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!