Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Greşeli pe care le face o femeie când își prinde partenerul cu alta

Joi, 16.05.2019
de Roxana Dumitrica

Să fii înşelată de partener este, poate, cel mai dureros lucru într-o relaţie. Lumea se prăbuşeşte, iar primul impuls este să cauţi răzbunare. Totuşi, specialiştii spun că aceasta nu este o metodă care te va ajuta să treci peste suferință, din contră. Iată ce nu recomandă specialiştii să faci, în cazul în care afli că ai fost înşelată!

urme de ruj pe camasa

Reacţionezi imediat

Şocul veştii te va face să reacţionezi impulsiv şi să faci lucruri pe care le vei regreta la un moment dat. Încearcă să laşi lucrurile să se aşeze, înainte să porţi discuţia cu partenerul.

Ceri detalii

Deşi vrei explicaţii, detaliile îţi vor face doar rău. Sigur nu vrei să ştii cât de pasional se sărutau sau ce şoapte îşi rosteau. Deşi este greu, respectă intimitatea partenerului, pentru binele tău.

Dai vina pe tine

O relaţie care nu mai merge este responsabilitatea ambilor parteneri, deci nu trebuie să dai vina pe tine. Până la urmă, vinovat este doar partenerul care te-a trădat. Vina nu îţi aparţine, iar el ar trebui să îşi asume vina, nu tu.

Te compari cu cealaltă femeie

Toată lumea ştie că bărbaţii înşală din dorinţa de diversitate, nu pentru că ar găsi calităţi deosebite în cealaltă femeie. Fiecare om este unic, iar să te compari cu cealaltă femeie îţi va ştirbi şi mai mult stima de sine.

Negi realitatea

Din păcate, multe femei aleg să caute scuze absurde partenerului, deşi au fost înşelate. Dependenţa emoţională le face să revină lângă cel care le-a frânt inima. În acest caz, este important să fie consultat un specialist, deoarece această dependenţă nu este doar dăunătoare, dar ascundde şi multe alte probleme.

Postezi despre asta pe reţelele sociale

Social media a devenit parte din viaţa noastră de zi cu zi. Să postezi că ai fost înşelată nu va stârni compasiunea nimănui, din contră, vei fi ironizată şi bârfită. Păstrează problemele personale pentru tine, deoarece nimănui nu-i pasă cu adevărat.

Îţi ierţi partenerul

Deşi vrei ca lucrurile să fie cum erau, să-l ierţi şi să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic, nu este o opţiune. Doar îi vei întări convingerea că poate greşi, iar tu îl vei primi mereu înapoi. Nu te lăsa călcată în picioare.

Îi distrugi bunurile

Furia ne ia minţile uneori, dar trebuie să acţionăm matur, chiar şi în situaţii grave. Nu încerca să-i tai hainele sau să-i strici maşina pentru a te răzbuna. Este pueril şi nu te va ajuta să treci peste această situație dureroasă.

Îi goleşti conturile

Să îl laşi fără bani poate fi o altă răzbunare care nu te va ajuta. Deşi ai vrea să-l vezi falit şi pe drumuri, să îi furi banii din contul bancar este ilegal şi tot tu vei avea probleme. Este alegerea lui cum îşi gestionează banii, oricât de dureros ar fi să ştii că îi cheltuieşte cu amanta.

Îl înşeli şi tu

Acest lucru nu va echilibra balanţa, din contră, îţi va distruge şi mai mult stima de sine. Să te arunci în braţele altcuiva nu te va ajuta să treci peste, ci doar va arăta disperare şi neîncredere. Iar partenerul se va putea folosi de asta să te înşele şi pe viitor.

Negi ce simţi

Este normal să suferi şi să plângi. Nu trebuie să îţi reprimi sentimentele şi să te prefaci că nu eşti afectată. Pentru a-ți ușura situația, poţi apela la prieteni sau chiar la un specialist. Nu trebuie să te prefaci că eşti de acord cu ceva condamnabil!

Îi laşi pe alţii să decidă pentru tine

Deşi eşti confuză, nu-i lăsa pe alţii să ia decizii în locul tău. Este posibil să fii sfătuită să păstrezi relaţia, datorită unor avantaje pe care ţi le aduce, iar în aceste momente de vulnerabilitate trebuie să îţi pui tu ordine în gânduri, fără alte influenţe.

Dai vina pe amantă

O practică des întâlnită este blamarea celeilalte femei. Înainte să o acuzi de nefericirea ta, nu uita că ea nu îți datorează nimic, iar unicul vinovat este partenerul tău. El a sacrificat relaţia în care se afla, aşa că nu încerca să-l scapi de vina evidentă.

Refuzi terapia

Treci prin momente grele şi este indicat să consulţi un specialist. El te va ajuta să-ţi recapeţi încrederea în tine şi să înțelegi cum ai ajuns în acest punct. Fie că ai acceptat o relaţie nepotrivită pentru tine sau ai ignorat semne evidente, un psihoterapeut te va face să înţelegi că nu este vina ta şi că meriţi mai mult.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!