Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Greu, dar nu imposibil! Ce NU am făcut pentru ca bărbatul pe care-l iubesc să nu mă părăsească

Miercuri, 02.09.2020

Se spune că noi, femeile, tindem întodeauna să ne complicăm viața și chiar dacă este greu, trebuie să recunoaștem că așa este. Mereu stăm să analizăm fiecare vorbă, fiecare gest, ne facem o mie de gânduri, griji și ne creăm singure scenarii care nu sunt adevărate și cel mai probabil nu se vor întâmpla niciodată. Pentru majoritatea dintre noi chiar și dragostea e complicată și, din nefericire, o complicăm și pentru bărbatul de lângă noi. 

Atunci când sunt nefericiți, de cele mai multe ori, bărbații pleacă. Câteodată pleacă fără să ne mai ofere explicații, iar acest tip de despărțire este unul extrem de dureros. 

Femeile mereu caută diferite modalități de a-și îmbunătăți relația de cuplu în miile de cercetări și sfaturi privind relațiile dintre două persoane de sex opus care au fost scrise de-a lungul timpului. Dar poate nu căutam răspunsurile în locul potrivit. Poate tot ceea ce ar trebui să facem este să ne privim cu atenție partenerul și să ținem cont și de ceea ce își dorește el cu adevărat: o femeie adevărată.

cuplu dansand

Un lucru este sigur: comportamentul unei femei poate determina un bărbat să o părăsească sau să aleagă să rămână lângă ea. 

Prin urmare, voi împărtăși cu tine tot ceea ce fac și ce nu fac eu pentru ca bărbatul pe care îl iubesc să nu mă părăsească niciodată:

Nu îl critic

"Uite cum arăți! Uite cât de neîndemânatic ești! Nu ești în stare să faci nimic! Toți sunteți la fel!" sunt cuvinte care îl vor face pe partenerul tău să se simtă oribil. Cu siguranță nici ție nu ți-ar conveni dacă și el ți-ar spune asemenea lucruri, nu? Suntem oameni și cu toții facem greșeli, chiar și tu, cea care citești acum acest articol. 

În loc să îl critici și să îi scoți ochii pentru fiecare greșeală, încearcă să te concentrezi pe calitățile lui, pe care mai mult ca sigur le are. Eu, de exemplu, aleg să îi adresez vorbe calde, pline de dragoste pentru ca el să înțeleagă cât de mult îl apreciez pentru cine este el, ca persoană. 

Nu sunt o persoană tristă

Nimănui nu îi place să stea în compania unei persoane triste. Dacă obișnuiești mereu să fii tristă și să te plângi în continuu de anumite aspecte ale vieții tale, nu vei face decât să îți îndepărtezi partenerul. Este evident că o persoană nu poate fi o oază de fericire 24 de ore din 24, dar gândește-te ce sentimente te încearcă atunci când vezi o persoană tristă? Exact! În acest fel se simte și partenerul tău! 

Eu aleg să nu îmi întristez partenerul! În schimb, fac tot posibilul să fiu sursa lui de fericire! Vreau să fiu persoana care îl motivează și care îi arată că în ciuda greutăților pe care viața ți le așterne în cale, poți găsi puterea să zâmbești!

Nu mă isterizez

Ce ar putea fi mai bun decât un scandal în toată splendoarea lui, cu trântit de uși și spart farfurii? Exact. Decizia ta să părăsești camera. Atunci când simt cum sângele începe să fiarbă în mine aleg întotdeauna să plec într-o altă cameră și să mă calmez. Pe parcursul zilei se pot acumula nervi de la muncă, din trafic, de la cumpărături, iar ultimul lucru pe care vreau să îl fac este să îi vărs pe partenerul meu doar pentru că nu și-a spălat cana de cafea azi dimineață. 

Presupun că știi cum le descriu bărbații pe fostele lor, nu? Persoane isterice. Sigur nu vrei să se spună acest lucru ș despre tine!

femeie care tipa la barbat

Nu îl cicălesc

Da, știu că te deranjează șosetele aruncate prin toată casa, cratițele lăsate goale în frigider sau faptul că nu a reparat robinetul acela, cu toate că l-ai rugat de atâtea ori. Pentru a-mi păstra relația, am înțeles că, în unele momente, este mai bine să închid ochii și să trec cu vederea peste situațiile de genul. Crede-mă, nu este greu deloc să faci asta! 

Este genul de caz în care trebuie să îți schimbi atitudinea în funcție de situație pentru că este practic imposibil să încerci să schimbi situația în sine. 

În loc să îl cicălesc, aleg să îi arăt cât de recunoscătoare sunt pentru toate lucrurile minunate pe care le face pentru mine. Iar atunci când greșește, iar greșeala aceea mă afectează în mod direct, aleg să îl iau de mână și să îi explic ceea ce m-a supărat, aducându-i argumente. 

Îl înțeleg

Așa cum am menționat anterior, noi, femeile, suntem niște ființe complexe, pline de gânduri negre, suspiciuni și presupuneri. Mereu creăm probleme acolo unde ele nu există și simțim nevoia disperată să aflăm mereu dacă este ceva în neregulă. 

"Tu nu mă mai iubești, nu-i așa?",  "La ce te gândești?", "Vrei să spui că sunt grasă?", "Ce îmi ascunzi?", acestea fiind doar câteva întrebări care de cele mai multe ori nu își au rostul. Lasă omul să respire! 

Eu nu îmi bat partenerul la cap cu întrebări inutile pentru că știu că dacă există vreo problemă sau se întâmplă ceva, voi fi prima care va afla.

Nu aștept să îmi citească gândurile 

Un lucru pe care femeile ar trebui să îl conștientizeze este că bărbații NU ne pot citi gândurile și nimeni nu o poate face.. Cred că a venit timpul să ne dăm seama de acest lucru. 

Nu crezi că e mai simplu să îi spui pur și simplu ceea ce gândești, ceea ce vrei? În loc să îți pierzi și tu timpul și să îl lași și pe el să își stoarcă creierii încercând să își dea seama ce îți dorești de fapt, mai bine spune-i direct. Vrei o înghețată, să mergeți în vacanță luna vitoare sau poate rochia aceea pe care ai văzut-o în mall zilele trecute? Spune-i! Nu degeaba avem darul comunicării! 

Evident, toate lucrurile menționate mai sus îi vizează și pe bărbați. Știm prea bine că și ei se pricep la a porni certuri, să ne strice buna dispoziție și să ne bombardeze cu întrebări inutile. O relație frumoasă și sănătoasă este formată din doi adulți care se iubesc nebunește și care sunt în stare să se înțeleagă unul pe celălalt, fără a crea situații care să le pună relația în pericol.

Surse foto: Istock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!