Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Legile lui Murphy despre relații și despărțire

Vineri, 01.11.2019
de Otilia Geavlete

Toată lumea a auzit de paradoxalele și surprinzătoarele legi ale lui Murphy. Edward Murphy a gândit aceste „legi” pe vremea când lucra ca inginer într-un experiment cu rachete, pornind de la un principiu: „Orice ar putea merge rău va merge rău până la urmă”.

Deși adesea sunt apreciate ca având o tentă umoristică, la origine nu intenționau deloc să fie astfel. Practic erau expresia gândirii inginerești a lui Murphy, care credea că în orice situație trebuie să luăm în considerare cel mai rău scenariu. Murphy era convins că, reflectând mai atent la ele, oamenii ar putea pătrunde în profunzimea lucrurilor, în loc să se oprească la aparențe și stereotipuri. Iată câteva dintre legile lui Murphy în ceea ce privește dragostea.

18 legi ale lui Murphy despre relații și despărțire

1. După ce te-ai despărțit de o persoană, cu cât vei încerca mai mult să reiei relația cu ea, cu atât va dori mai puțin să aibă de-a face cu tine.

rugaminte

2. După mulți ani de la o despărțire, s-ar putea să te trezești cu unul dintre foștii iubiți, dornic să reia legătura de dragoste, deși tu ai trecut de mult peste ea.

3. Cu cât crezi că relația ta merge mai bine, cu atât te apropii mai mult de despărțire.

4. Dacă cineva îți spune că te va iubi până la moarte și nu se va despărți de tine, este vremea să faci planuri ca să-l determini să plece.

5. Dacă iubitul îți zice că nu mai este nimeni în viața sa, sigur mai este cineva.

6. Indiferent ce te decizi să faci după o despărțire, sigur vei face ceva greșit.

7. Indiferent ce faci înainte de o despărțire, partenerul va considera că este greșit.

8. Dacă partenerul îți spune că te părăsește, se va nimeri întotdeauna înainte de un examen, când ai început un job nou, când te pregătești să te muți. Niciodată nu te va părăsi în momentul în care te simți bine și nu ai un alt stres major în viața ta.

9. Dacă îi scrii partenerului de care te-ai despărțit o scrisoare și i-o trimiți, sigur se va retrage. Dacă o păstrezi pentru tine, va considera că nu îți pasă de el.

10. Șansa ca partenerul tău să se poarte ca un psihopat cu tine este invers proporțională cu capacitatea ta de a îndura purtarea sa. Cu alte cuvinte, cu cât te simți mai slabă și mai vulnerabilă, cu atât partenerul se va purta mai nebunește.

11. Iarba este întotdeauna mai verde pe cealaltă parte. Când suntem singuri, ne dorim o relație. Când suntem într-o relație de lungă durată, visăm să fim singuri. Dacă nu reușim să facem această alegere în mod voluntar, suntem într-o lume de suferință.

12. Pentru fiecare lucru pe care îl declară partenerul tău, va face trei lucruri care nu se potrivesc cu ce a susținut.

13. Când cineva se desparte de tine, fiecare text, e-mail sau apel telefonic te face să devii mai confuză. Nu îți va spune niciodată că îi lipsești.

conflict

14. În ziua în care simți că te-ai vindecat după o despărțire vei primi un telefon de la fostul partener.

15. Cantitatea de efort, bani și iubire pe care o investești într-o relație este invers proporțională cu șansele ca acesta să dureze pe termen lung.

16. Tocmai când crezi că ai depășit ultimul obstacol te împiedici de următorul.

17. Nu realizezi cât de mult ai luat anumite lucruri ca de la sine înțelese până când nu dispar.

18. Ești întotdeauna convins că ai putea fi un partener potrivit pentru cineva abia după ce v-ați despărțit.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!