Mi-am găsit sufletul pereche, dar prea târziu...

Mi-am găsit sufletul pereche, dar prea târziu...

Victoria Dragan

Se spune că nu este niciodată prea târziu să îți găsești sufletul pereche, că nu te mai desparți de el atunci când găsești bărbatul potrivit. Doar abureli de optimiști incurabili, așa cum am fost și eu cândva. Dar, după ce cunoști fericirea din al nouălea cer, apoi te zdrobești cu putere de pământ, altfel pare viața. O vezi cu alți ochi, nu tocmai unii cu lentilă roz, așa cum mi-aș fi dorit să am acum.

Multe persoane se întreabă cum își vor da seama că au întâlnit partenerul potrivit. Nu este un tipar, nu sunt reguli, pur și simplu simți în inima ta că ți-ai găsit jumătatea. N-ai nevoie să auzi din gura partenerului că te iubește, nici el din a ta. Amândoi simțiti prin fiecare por al pielii cât de intense sunt sentimentele dintre voi. Mâinile, buzele și inimile voastre sunt în tandem în tot ceea ce faceți împreună. Simți că trăiești prin el și el prin tine. Este cea mai frumoasă experiență din lume.

Este greu de explicat în cuvinte ce am simțit atunci când l-am întâlnit pe EL, sufletul meu pereche. Emoțiile pe care le simțeam de fiecare dată când eram cu el sunau în mintea mea precum o simfonie a iubirii. Tot ceea ce trăisem până atunci, chiar și dezamăgirile în dragoste, căpătau sens. Se întâmplaseră toate acele lucruri doar pentru a pregăti terenul pentru EL. Altfel nu aș fi putut să văd bogăția din sufletul lui și nu aș fi simțit acea chimie dintre noi.

Ne înțelegeam din priviri, ne completam frazele și ne iubeam cu o pasiune cum nu mi-a mai fost dat să trăiesc. Credeam că povestea noastră nu se va mai termina niciodată, cel puțin nu până moartea nu ne-ar fi luat unul de lângă altul pentru o perioadă nedeterminată. Îmi părea imposibilă despărțirea, dar a venit și acel moment crunt. Eu voiam ceva stabil pentru totdeauna, el era dornic să călătorească oriunde, oricând. Eu n-am putut să îi îndeplinesc aceste dorinte, el n-a putut să le împlinească pe ale mele. Atunci când am înțeles amândoi acest lucru, ne-am zâmbit amar și ne-am sărutat cu lacrimi în ochi pentru ultima oară. Ne-am dat seama că ne-am întâlnit prea târziu în această viață.

Deși acum sunt implicată într-o altă relație cu un bărbat de care sunt mândră, totuși nu simt că el este sufletul meu pereche. Jumătatea mea este plecată în lume și realizez că îmi fac rău de fiecare dată când mai sper prostește că acel bărbat va ajunge din nou în brațele mele. Dar nu am cum să îi poruncesc inimii să îl uite. Am încercat, dar se pare că tot ceea ce am simțit pentru el este de neclintit.

Articolul urmator
Opt motive pentru care nu-ți găsești adevărata dragoste, conform legilor Karmei
Opt motive pentru care nu-ți găsești adevărata dragoste, conform legilor Karmei
Alege bomboanele preferate si afla unde este sufletul tau pereche
Incepe quiz
Alege bomboanele preferate si afla unde este sufletul tau pereche

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (37)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.