Motivul pentru care nu este bine să fii mereu fericit în relaţie

Motivul pentru care nu este bine să fii mereu fericit în relaţie

Violeta Ieremie

O relaţie este mereu ceva provocator, deşi ne-o dorim foarte mult. De multe ori, ne imaginăm persoana perfectă pentru noi, pe care să o iubim până la moarte şi să-i facem toate plăcerile. Fericirea este scopul suprem şi nimic nu mai contează.

Când ne gândim la o relaţie, ne gândim automat şi la fericire, cele două fiind legate în mintea noastră. Îi dăm partenerului nostru „misiunea” să ne facă fericiţi şi să fie totul lapte şi miere.

Aşadar, facem tot ce ne stă în puteri să fie armonie, iubire şi nici nu vrem să auzim de momentele când există deconectare emoţională sau o atmosferă mai tensionată.

Din păcate, dacă scopul este să avem o relaţie fericită şi să fim mereu zâmbitori, e primul semn că acea relaţie se va termina în curând.

Conflictul apropie sau îndepărtează oamenii

Oricât ne dorim să nu fie aşa, o relaţie implică şi discuţii în contradictoriu, pentru simplul fapt că sunt doi oameni diferiţi, fiecare cu experienţele lui, cu educaţia lui. Până se armonizează cuplul, până se cunosc cei doi, aceste situaţii inconfortabile sunt normale.

evitarea conflictului

Însă sunt persoane care evită cât pot de mult astfel de discuţii, crezând că acestea vor duce la despărţire. De fapt, depinde de perspectivă, de tonul cum spui ce ai de zis, de intenţie, de vulnerabilitate. Un conflict poate să apropie doi oameni sau să îi îndepărteze.

Dacă sentimentele nu sunt exprimate, acestea se adună şi vor izbucni când nici nu te aştepţi. Atunci când comunicarea lipseşte, nu ştii ce simte celălalt. Nu eşti pe aceeaşi frecvenţă cu el, apare doar efectul trăirilor ţinute sub presiune şi unul sau amândoi se distanţează.

Iată 6 semne ale deconectării emoţionale pe care să le recunoşti în relaţia ta:

1. Relaţia nu mai există din punct de vedere emoţional. Lipsesc bucuria, afecţiunea şi veselia.

2. Nu mai sunteţi disponibili unul pentru celălalt, iar pasiunea a dispărut.

3. Nu mai sunteţi prieteni. Relaţia este construită pe prietenie, încredere, intimitate. Când aceste ingrediente ale unei relaţii frumoase nu mai există, se instalează deconectarea între cei doi.

4. Pretindeţi că totul este bine. Când unul întreabă ce este în neregulă, celălalt răspunde că nimic. Deşi ambii simt că ceva se întâmplă, tensiunea nu este scoasă la iveală şi consumată, aşa că iluzia „lunii de miere” continuă.

5. În momentele tensionate, nu mai există clipe când celălalt te ia în braţe şi te calmează.

6. Singurătatea. Te simţi singură în relaţie, deşi, fizic, lângă tine este partenerul tău.

distantare emotionala

Pentru a nu se ajunge la situaţiile încordate de mai sus, tot ce trebuie să faci este să te deschizi şi să spui ce te doare, ce nu este în regulă, ce simţi, care sunt fricile tale. Ai încredere în partenerul tău că te va asculta şi te va înţelege. Lasă-te descoperită şi vulnerabilă.

Atitudinea într-o relaţie este o alegere. Deşi ai simţit că nu mai eşti pe aceeaşi frecvenţă cu partenerul, asta nu înseamnă că totul s-a terminat, ci că poţi să-ţi reconsideri decizia de a comunica cu adevărat, din suflet.

Reţine că, pentru ca o relaţie să funcţioneze, conflictul este necesar. Îl poţi privi ca pe o descărcare de emoţii, îi afli nevoile, dorinţele celuilalt şi te poate apropia şi mai mult de partener. Relaţia ta este cu atât mai frumoasă cu cât vă înţelegeţi mai bine unul pe celălalt.

Aşadar, o relaţie în care cei doi pretind că sunt mereu fericiţi şi nu-şi exprimă trăirile, nemulţumirile sau fricile este o relaţie cu un final nefericit, pentru că nu există comunicare, sinceritate şi deschidere.

Articolul urmator
Doctorul Cristian Andrei despre harta inimii unei femei: „Femeile înșală pentru că moare emoția într-o relație. Da, pentru că este deziluzionată"
Doctorul Cristian Andrei despre harta inimii unei femei: „Femeile înșală pentru că moare emoția într-o relație. Da, pentru că este deziluzionată"
Cat de fericit este iubitul tau langa tine?
Incepe quiz
Cat de fericit este iubitul tau langa tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.