Am aflat ca nu voi putea fi mama vreodata la 16 ani. O complicatie a unei afectiuni de altfel comune a ovarelor, asa au spus medicii. Cum as fi putut sa ma ingrijorez atunci? Am inteles ca e o problema, am inteles ca nu e firesc, dar n-am putut cuprinde cu mintea de-atunci ideea ca a nu fi mama doare.
Si problema a ramas acolo, la 16 ani. De-atunci nu m-am gandit la asta, n-am vorbit despre asta si daca am tinut vreun copilas in brate am impins de la sufletul meu gandul ca eu nu ma voi simti niciodata asa cum se simte mamica ingerasului acela. N-am lasat timpul sa treaca, ci el s-a desirat pe langa mine si pe langa ceea ce avea sa devina un blestem.
Cui as putea sa-i mai fiu iubita?
Acum am 25 de ani si n-am nici un gand de casatorie. Nu mi-am facut planuri sa devin sotie asa cum nu pot sa planuiesc sa devin mama. Dar cand ideea asta s-a intors in capul meu mi-am spus ca nu poate sa-mi afecteze atat de mult viata. Prietenele m-au linistit - „barbatii oricum nu prea vor copii, mai ales acum, cand toti suntem obsedati de cariera", mi-au zis. Va spun sigur, insa, ca nu e asa.
L-am cunoscut pe Horia acum doi ani, ne-am indragostit, ne-am plimbat peste tot - stiti cum merg lucrurile cand ti se aprinde inima dupa cineva si sentimentul se intoarce si asupra ta. Eram si inca suntem, cumva, inca niste copii, deci casnicia e o fantezie care nu ne privea. Eram aroganti din punctul acesta de vedere, crezand ca avem vreo putere speciala prin faptul ca nu vrem sa ne legam vietile atat de repede prin ceva atat de definitiv si de serios. Simteam, totusi, ca m-ar vrea a lui pentru totdeauna.
Dar a gasit o hartie. Una ingalbenita de timp, stampilata de medicul care mi-a spus, la 16 ani, ca incercarile de-a purta o sarcina se vor lasa cu lacrimi si vor fi zadarnice. Horia m-a intrebat, ingrijorat, daca problemele mele cauzeaza durere. I-am spus ca nu, dar ca pur si simplu nu voi putea sa am copii. „Pur si simplu?", m-a intrebat. Si din privirea lui am inteles ca era o problema mai mare decat imi aminteam. Copilul prost de acum 9 ani s-a trezit indurerat si mi-a rasunat in minte toata experienta din cabinetul medicului. Sunt infertila.
Horia a plecat incetul cu incetul. Intai au plecat cateva lucruri lasate la mine, apoi el a venit tot mai rar. Apoi a disparut cu totul. Aroganta necasatoritilor s-a terminat din cauza ca unul din ei nu putea sa fie parinte. M-am simtit fara rost, desi n-am crezut niciodata ca singurul scop al femeii este sa nasca. M-am simtit singura pentru ca eram asa. Si nu stiu cum sa pornesc mai departe atat de constienta, din nou, de faptul ca orice copil voi tine vreodata in brate nu va fi al meu.
Urmareste-ne pe Google News
