Scrisoare pentru femeia al cărei soț e îndrăgostit de o alta: „Lumea ta se prăbușește, durerea te răvășește"

Scrisoare pentru femeia al cărei soț e îndrăgostit de o alta: „Lumea ta se prăbușește, durerea te răvășește"

Alida Enache

Merită sau nu merită să treci peste infidelitățile soțului tău? Ei bine, în foarte multe dintre cazuri, femeile decid că nu mai este cazul să rămână alături de cel care le-a frânt inima în mii și mii de bucățele. Dar asta nu înseamnă că nu mai există și excepții. Uneori, femeile găsesc puterea de a-l ierta pe soțul infidel și de a merge mai departe îmreună. De ce? Fiecare soție în parte are motivul ei și cusiguranță că este unul foarte bun. Găsești în rândurile de mai jos o scrisoare pentru femeia al cărei soț e îndrăgostit de o alta!

Imagine cu o femeie tristă care se uită în jos

"Dragi soții ca mine,

Să recunoaștem. Știam de la bun început că mariajul nu va fi floare la ureche! Știam că va fi muncă grea, știam că ne vom sacrifica, știam că vom ajunge deseori la compromisuri... sau de fiecare dată. Știam că nu va fi totul roz, e clar! Totuși, un singur lucru nu ar fi bănuit niciuna dintre noi. Nimeni nu ne-a spus că la un moment dat o altă femeie va fura inima soțului fiecăreia dintre noi. Mie, cel puțin, nu mi-a spus nimeni asta! Nu mi s-a spus nici că în ciuda trădării voi simți nevoia să-l iert, să rezolv lucrurile. Nimeni nu mi-a spus...

Știu că și tu ai fost orbită de comportamentul soțului tău. Ai crezut că ai parte de căsnicia perfectă. Sau cel puțin fericită. Nu există perfecțiunea, până la urmă. Totul mergea minunat, apoi ți-a spus acele trei cuvinte care ți-au schimbat complet: „Am o aventură”. Da, ai primit un pumn în stomac. Simțeai cum lumea ta se prăbușește, simțeai cum durerea te răvășește. Nu te-ai fi așteptat niciodată la așa ceva. Totul mergea atât de bine... în mintea ta. Nu ai fi crezut vreodată că vei ajunge ca tu să fii cea înșelată. Niciodată.

Soțul meu mi-a spus-o chiar după ce s-a întâmplat. A suferit și el în egală măsură cu mine, în felul lui. Remușcarea l-a distrus încetul cu încetul și văzându-l astfel m-am decis că... poate... ar trebui să-l iert.

Nu-l cunosc pe soțul tău. Nu știu care este situația ta. Totuși, ceea ce știu este că dacă îți dorești cu adevărat să treci peste trădarea lui și să faci relația să funcționeze, ai un motiv foarte bun pentru care vrei să faci asta. Nu este o alegere ușoară, știu. Cum ai putea ierta asta, până la urmă? Vei fi judecată, vei primi atât de multe sfaturi nedorite și poate chiar inutile. Te vei lupta constant cu emoțiile tale, cu suferința. Îți vei pierde încrederea în tine, încetul cu încetul. Dar, chiar și așa, cu timpul va deveni mai ușor. Nu, nu va dispărea în totalitate, dar va deveni mai ușor.
Până la urmă, dacă ai un motiv foarte bine întemeiat pentru care faci asta, cu siguranță că o vei scoate la capăt. Totuși, ține minte un lucru: doar pentru că ai decis că vei încerca, nu înseamnă că ești obligată să faci asta orice ar fi. Poți renunța! Oricând. În ciuda eforturilor tale, lucrurile ar putea să funcționeze, iar asta înseamnă că nu are rost să rămâi lângă el o veșnicie.

Cum să gestionezi durerea

Deci, ce sfat am pentru tine? Sincer, înainte de toate mi-aș dori să pot veni lângă tine să te îmbrățișez din tot sufletul și să-ți spun că va fi bine. Știu prin ce treci. Știu că durerea este devastatoare. Dacă să putea să-ți iau eu toată durerea... aș face-o. Dar nu pot. Nu pot nici măcar să fac durerea mea să dispară în totalitate.

Totuși, ceea ce aș putea face este să-ți povestesc experiența mea. Trecem prin aceeași durere, din păcate și îmi pare rău că am foste nevoite să suportăm așa ceva. Trecând peste, uite ce am învățat eu pe parcursul timpului din această situație. Mi-aș dori ca orice femeie să știe asta și mi-aș dori ca experiența mea să te ajute pe tine să depășești mai ușor suferința. Nu ești singură, crede-mă!

1. Permite-ți să simți.

Da, doare foarte tare, te înțeleg. Sentimentele tale sunt reale, sunt adevărate, nimeni nu ar putea nega asta. Nici măcar tu. Așa că să nu încercă să-ți ignori emoțiile. Oricât de supărată, confuză, furioasă te-ai simți... permite-ți să treci prin aceste sentimente. Este dreptul să te simți așa. Nu te vei putea preface de dragul lui.

Recunoaște-ți sentimentele și trăiește-le atât de mult cât ai nevoie. Suferința nu va dispărea peste noapte, știi doar. Nu te poți preface că pur și simplu nu mai este acolo. Relația voastră nu va avea nicio șansă dacă tu vei încerca să-și ignori sentimentele pentru binele relației voastre. Altfel, la un moment dat vei izbucni și acela va fi momentul sfârșitului pentru voi doi. Mai mul, dacă simți că nu poți gestiona aceste sentimente de una singură, îi poți cere ajutorul unul specialist. Eu am făcut-o și pot spune că m-a ajutat foarte mult terapia.

2. Nu lăsa suferința să se transforme în resentimente.

Crede-mă, dacă nu vei accepta suferința pe care o simți acum, ea se va transforma în resentimente și viața ta se va schimba în totalitate... în rău. Toată existența ta va fi ghidată de acest resentiment și te vei distruge pe tine încetul cu încetul.

Pentru a putea depăși mai bine această situație, te voi ruga să scrii două liste: ce iubești la soțul tău și de ce ai ales să rămâi lângă el. De fiecare dată când simți cea mai mică urmă de resentiment, citește aceste liste. Adu-ți aminte de ce îl iubești.

3. Ignoră comentariile altora.

Da, este foarte ușor să stai și să judeci. Până la urmă, persoanele care te înțeleg nu vor zice nimic rău niciodată, tocmai pentru că au trecut și ele prin asta. Toată lumea crede că faci o greșeală, toată lumea spune că meriți mai mult. Ești privită cu milă în timp ce primești sfaturi de la persoane care nu înțeleg prin ce treci. Până la urmă, oricât de mult te-ar durea să le asculți părerile, nu te poți supăra pe ei pentru asta. Acești oameni încearcă doar să te ajute, într-un fel sau altul, pentru că le pasă de tine. Oricum ar fi, nu are rost să te explici în fața lor. Fă ceea ce consideri că este mai bine pentru tine și mergi mai departe! Concentrează-te asupra lucrurilor care contează cu adevărat.

4. Învață să ierți.

Ușor de spus, greu de făcut, nu-i așa? Dar ai știut de la bun început că vei fi nevoită să faci asta. Încă de când te-ai hotărât să-l ierți, ai știut că înainte de toate trebuie să ierți. Așa că nu ai de ales... Fără iertare nu faci decât să readuci resentimentele în căsnicia ta. Nu, nu este un proces ușor, dar poți s-o faci. Și eu am putut. Din păcate nu există un ghid al iertării. Mi-aș fi dorit să ți-l pot oferi eu. Totuși, ceea ce poți face este să-ți recunoști sentimentele, să le simți și să le lași să plece, atunci când va fi cazul. Zi e zi poți încerca să devii cea mai bună versiune a ta. Și ghici ce? Într-o bună zi chiar vei reuși. Până la urmă, ție îți faci un bine iertând. Îți vei elibera inima de o povară foarte grea și vei avea șansa de a trăi din nou. O să doară. Tare. Dar fii blândă cu tine, te rog!

5. Mergeți la consiliere.

Consilierea vă va ajuta pe amândoi. Poți merge și singură din când în când, însă este absolut necesar să mergeți și împreună. Consilierea de cuplu vă va ajuta pe amândoi să înțelegeți că nu sunteți singurii oameni care trec prin asta și că dacă alții au reușit să treacă peste, veți reuși și voi. Veți învăța împreună cum să vă iubiți, cum să vă ascultați unul pe celălalt și cum să vă înțelegeți nevoile. Mai mult, vei primi ajutor în a-l ierta.

6. Renunță atunci când este cazul.

Vei simți de foarte multe ori că nu mai poți, că trebuie să renunți. Vei simți de foarte multe ori că nu mai are rost să lupți. Dar chiar și așa, de fiecare dată când vei considera asta, vei reuși să mai faci un pas înainte, vei reuși să te ridici. Crede-mă! Am fost acolo. Am vrut să renunț de atât de multe ori, dar de fiecare dată mi-am găsit puterea de a merge mai departe. Asta nu înseamnă că trebuie să urmezi exemplul meu. Dacă într-o zi te decizi că vrei să-l părăsești, te susțin! Ai motivele tale. Nu ești obligată să lupți la nesfârșit, nu ești obligată să suferi din cauza lui. Renunță atunci când nu mai poți! Nu-ți irosi viața.

La sfârșitul zilei, căsnicia voastră nu va mai fi niciodată la fel. Din păcate, nu poți da timpul înapoi pentru a te asigura că nu vei trece niciodată prin așa ceva. Dar, chiar și așa, la un moment dat te vei vindeca. Vei putea ierta. Vei putea iubi din nou. Te vei putea bucura de căsnicia ta, de soțul tău, de tot ceea ce a-ți construi împreună.

Cu pași mărunți... totul se va rezolva.

Cu dragoste,
O femeie care a trecut prin ceea ce treci tu."

Citește și: În loc să-ți ștergi lacrimile de pe obraji, șterge-i din viața ta pe cei care le-au provocat

Surse articol: Loveconnection

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Ce este „bărbatul Sigma” și cum îți dai seama că te-ai îndrăgostit de un astfel de om
Ce este „bărbatul Sigma” și cum îți dai seama că te-ai îndrăgostit de un astfel de om
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (21)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.