Semne că urmează să te ceară de nevastă

Cuprins
Sunt câteva momente în viaţa unei femei pe care aceasta le aşteaptă cu nerăbdare. Un eveniment emoţionant, care are un impact foarte mare asupra ei, este acela când persoana iubită îşi ia un angajament serios şi o cere de soţie. Cum această clipă este învăluită în mister, tot ce-ţi rămâne de făcut e să observi semnele care ar putea conduce la acest deznodământ al poveştii voastre de dragoste.
Nu toţi bărbaţii sunt pregătiţi să se stabilească la casa lor şi să o ceară de soţie pe femeia pe care o iubesc. Pe de altă parte, iată cum poţi să-ţi dai seama din timp dacă bărbatul de care eşti îndrăgostită e dispus să facă pasul final!
Te priveşte insistent
Nu doar că te place, e înnebunit după tine şi se vede în privirea lui. Bărbaţii care te privesc cu iubire şi admiraţie sunt în stare să traverseze oceanul ca să fie cu tine. E posibil să nu ştii exact ce simte, însă s-ar putea să fii surprinsă de entuziasmul care-l încearcă pe cel care-ţi este aproape şi pe care ţi-l transmite prin felul în care se uită la tine.
Este mai în vârstă decât tine
Fiecare vârstă vine cu provocările ei. Nu trebuie să fie neapărat o regulă, însă de cele mai multe ori se dovedeşte că e adevărat faptul că bărbaţii de o vârstă cu tine sau mai tineri au tendinţa de a fi competitivi şi le place să se joace. Bărbaţilor mai maturi le place să construiască împreună cu tine şi sunt concentraţi pe ceea ce pot să-ţi ofere.
Îi place să facă planuri
Un bărbat care are răbdare să-şi facă un plan este capabil să-şi creeze un viitor. Ştie că vrea să-şi petreacă viaţa alături de tine şi ar face orice pentru asta. Va fi deschis în ceea ce priveşte sentimentele lui faţă de tine şi, de asemenea, va fi interesat de părerea ta.
Aşadar, un bărbat gata să te primească în viaţa lui trebuie să fie îndrăgostit de tine şi să aibă acea strălucire în privire. Diferenţa de vârstă nu este întotdeauna relevantă, dar uneori poate juca un rol mai important decât vrem noi să recunoaştem. Şi, în final, un bărbat care ştie să-şi facă un plan şi să-l ducă la îndeplinire este persoana cu care îţi poţi construi o familie.