Nu Skin

SOS iubesc un barbat insurat: ce sa faci in functie de situatie

Alexa Galgau
A fi indragostita de un barbat insurat poate fi una dintre cele mai chinuitoare experiente, mai ales daca legatura infiripata intre voi nu pare sa duca nicaieri. In acelasi timp, este posibil sa te atraga un barbat care nu ti-a dat niciodata vreun semn ca ar fi interesat de tine.

Daca ai ajuns in situatia de a iubi un barbat insurat, descopera mai departe ce sa faci, in functie de situatie!

1. Iubesc un barbat insurat, in prag de divort

Daca te-ai indragostit de un barbat insurat si acesta se afla in proces de divort, este posibil ca initial sa crezi ca a dat norocul peste tine. Insa lucrurile nu sunt chiar asa de roz, din pacate. Chiar daca ati inceput sa aveti o legatura si esti convinsa ca dupa separare veti putea incepe o viata noua impreuna, terenul este inca destul de nesigur. Barbatul proaspat divortat, reintrat pe piata intalnirilor amoroase, probabil va cauta o relatie de lunga durata, insa va avea incertitudini mari si nu va sti sigur daca este pregatit sa o ia din nou pe aceasta cale. Chiar daca esti alaturi de el, cu siguranta de simte destul de insingurat si se gandeste la greselile pe care le-a facut in trecut. Pe de alta parte, atunci cand este langa tine, isi poate pierde autocontrolul. Acest conflict este greu de inteles de catre persoana care nu il traieste. Tu ai claritate mentala si, fara sa iti dai seama, consideri ca ar trebui ca totul sa fie limpede si in mintea lui. Ce anume trebuie sa faci in aceasta situatie? Cel mai indicat ar fi sa poti sa ii oferi spatiul de care are nevoie, chiar daca este vorba de cateva luni in care sa isi revina. Desi esti indragostita si suferi din aceasta cauza, este important sa il lasi sa ajunga la propriile lui decizii, fara sa il influentezi. Altfel, relatia pe care o claditi nu ar avea o fundatie solida.

Afla mai multe despre relatia cu un barbat divortat !

2. Iubesc un barbat insurat cu copii

Aceasta este una dintre cele mai dificile situatii de iubire in care poti sa te afli. Chiar daca cel de care esti indragostita iti raspunde la sentimente si iti da sperante, este foarte posibil sa ramana in casnicia sa de dragul copiilor, desi relatia cu sotia s-a racit. In plus, trebuie sa te gandesti daca ai suporta vinovatia care s-ar instala daca familia lui s-ar destrama pentru ca voi sa fiti impreuna. Ai putea sa cresti copiii altcuiva? Ai rezista emotional la posibila respingere din partea acestora, care nu te vor putea privi niciodata ca pe o mama adevarata? Aceasta situatie este extrem de dificila pentru toti cei implicati. Daca se decide sa se separe de sotie, trebuie, ca si in cazul anterior, sa ii oferi foarte mult spatiu, ca sa isi dea seama unde se situeaza din punct de vedere emotional.

3. Iubesc un barbat insurat care nu va renunta la familie

Se poate intampla ca barbatul insurat pe care il iubesti sa iti fi spus clar ca nu vrea sa renunte la familie. In acest caz, chiar daca eziti, situatia ti se prezinta destul de limpede. Daca el continua sa aiba o relatie cu tine, inseamna ca nu te respecta foarte mult nici pe tine, nici pe sotia lui. Intreaba-te ce fel de relatie vrei sa ai si cat poate sa dureze. Chiar vrei sa traiesti mereu in umbra lui si sa aveti intalniri secrete ani de zile, pana cand durerea te va macina complet? Nu iti face sperante desarte si nu prelungi la nesfarsit o relatie care niciodata nu va avea un statut oficial!

4. Iubesc in secret un barbat insurat

Uneori nu poti sa iti controlezi sentimentele pe care le dezvolti pentru cineva, fie ca este vorba de un coleg de munca sau de un prieten. Ce te faci, insa, daca el este insurat si are o casnicie fericita? Multe femei cad pe aceasta panta alunecoasa a iubirilor secrete , insa niciodata o astfel de pasiune nu se poate sfarsi intr-un mod fericit. Daca il iubesti, probabil ca traiesti un puternic conflict interior: pe de-o parte, iti doresti ca el sa fie fericit, pe de alta parte, il vrei pentru tine si te simti singura fara el. Din pacate, nu avem vesti prea bune pentru tine. Daca are o casnicie fericita, nu poti sa iti marturisesti sentimentele, deoarece nu vei face altceva decat sa tulburi apele. In acelasi timp, sa iti faci sperante desarte nu este deloc intelept. Asadar, singura solutie este sa iti faci curaj si sa incepi din nou sa iesi cu alti barbati. Daca nu te pot abtine de la a-i spune ce simti, trebuie sa raresti cat mai mult intalnirile cu el. Iesi in lume si descopera ca exista si alti barbati care merita atentia ta! Este foarte posibil sa te fi indragostit de fapt de imaginea lui idealizata, asa ca revino cu picioarele pe pamant si alege sa calea mai anevoioasa, dar care te va scuti de suferinte profunde.

5. Iubesc un barbat insurat mult mai in varsta decat mine

Un barbat matur poate fi foarte fermecator. Este mult mai trecut prin viata, mai intelept si mai rabdator. Aproape ca ai crede ca are toate calitatile pe care le-ai cautat la barbati tineri, de varsta ta. Totusi, atunci cand un barbat mai in varsta este insurat si are o aventura cu tine, in vreme ce tu te indragostesti, el poate doar sa treaca prin perioada crizei varstei mijlocii. Atunci cand barbatii nu se simt la fel de atragatori ca in tinerete, au nevoie de o forma de autovalidare, iar multi aleg tocmai calea adulterului pentru a-si dovedi lor insisi ca sunt la fel de dezirabili. Aceasta nu inseamna ca el nu isi iubeste sotia sau ca va renunta la casnicie pentru tine, desi nu este complet exclus. Totusi, sansele sunt foarte mici sa dea vrabia din mana pe cioara de pe gard, ceea ce inseamna ca tu vei ramane cu ochii in soare dupa ce ii va trece aceasta nesiguranta. Daca ai ajuns sa il iubesti, spune-i in fata ceea ce simti si intreaba-l ce vrea de fapt de la relatia voastra. Nu te lasa pacalita doar de vorbe! Stabileste in mintea ta un deadline si, daca nu da semne ca ar vrea sa ramana cu tine, renunta la aceasta legatura, oricat de dureros ar fi.

Nu este niciodata usor sa iubesti un barbat insurat. Oricate vorbe dulci ti-ar fi rostite si oricate sperante desarte ti-ai face, atunci cand incarcatura emotionala este prea mare,nu ai de ales si trebuie sa iei o decizie ferma, chiar daca adesea nu este in favoarea ta imediat, ci pe termen lung.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2 (2)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!