Totul despre bărbați: 12 lucruri care te vor ajuta să le citești gândurile

Totul despre bărbați: 12 lucruri care te vor ajuta să le citești gândurile
Redactor Alexa Galgau
Joi, 14.07.2016

Cuprins

Nu doar bărbații sunt veșnic nedumeriți referitor la femei, ci și acestea au multe întrebări despre reprezentanții sexului tare. Deși este ușor să spui „toți bărbații sunt la fel”, adevărul este că trebuie să îi studiezi mult timp pentru a putea înțelege cum funcționează mintea lor. În general, modul de gândire al celor două sexe este asemănător din multe puncte de vedere, dar există câteva diferențe majore de care trebuie să ții cont.

Dacă vrei să știi totul despre bărbați, citește rândurile următoare și află cele mai interesante lucruri despre ei!

 

Totul despre bărbați: ce trebuie să știi despre ei

1. Prietenul tău se va simți cel mai nesigur pe el dacă flirtezi cu un alt bărbat în fața lui. În același timp, el va căpăta încredere totală în sine dacă, atunci când alți bărbați îți fac ochi dulci, tu te vei uita numai la el. Un bărbat care se simte norocos că este într-o relație cu o femeie dorită de alții este un bărbat care rămâne lângă tine.

2. La început, bărbații sunt atrași doar de aspectul unei femei, dar nu întotdeauna este vorba despre un corp de nota 10. Ar putea să fie vorba despre un zâmbet, o mișcare anume sau o privire sexy.

3. Oricărui bărbat îi va zbura privirea aproape involuntar la decolteul unei femei, atunci când aceasta nu este atentă. Este un lucru absolut normal, chiar dacă te iubește. Află de AICI de ce nu e cazul să fii geloasă când iubitul tău se uită la alte femei!

4. Bărbații adoră complimentele. Cu siguranță nu le vor auzi prea des de la prietenii lor, iar asta nu îi face decât să fie mai însetați după ele, uneori chiar să le „pescuiască”. Dacă vei începe să îi faci iubitului tău complimente mai des, vei observa cum începe să te trateze ca pe o prințesă!

5. E drept, bărbații sunt înnebuniți după sex, dar nu sunt atât de egoiști în pat pe cât ai crede. De fapt, una dintre cele mai mari dorințe ale lor este să își aducă partenera la orgasm. Nimic nu îi excită mai mult decât plăcerea întipărită pe chipul ei. Drăguț din partea lor, nu? Citește AICI de ce nu e recomandat să simulezi orgasmul și cum vă poate afecta relația acest lucru!

6. Bărbații doar se prefac că nu te aud atunci când pretind că muncesc sau că se joacă pe calculator. Aceasta este una dintre cele mai ușoare metode de a scăpa de conversații dificile sau de anumite „obligații” prin casă.

7. Ce își doresc bărbații cel mai mult într-o relație? Poate că nu ai fi ghicit din prima: este vorba despre respect. Cu cât îi arăți iubitului tău că ai încredere în el și că îl respecți, cu atât va fi mai fericit și mai dedicat relației. În momentul în care încerci să preiei controlul în relație și îl tratezi ca pe un copil, îl poți pierde pentru totdeauna.

8. Mulți bărbați sunt atrași de ceea ce nu pot avea, așa că o fată care nu este ușor de cucerit va fi întotdeauna mai atrăgătoare decât una care se oferă pe tavă. Cu toate acestea, nu e bine nici să exagerezi și să îl respingi constant, pentru că îi vei răni orgoliul și va renunța să mai încerce. Are balta destui pești, nu?

9. Bărbații se simt bine dacă au ca iubite femei independente, care știu ce vor de la viață. De aceea, dacă vrei să îi câștigi respectul și să îl faci să se îndrăgostească de tine zi de zi tot mai mult, arată-i cât de ambițioasă ești și cât de multe planuri ai. În general, bărbații sunt foarte competitivi între ei și apreciază când văd o femeie care vrea să facă multe cu viața ei.

10. Deși femeilor le place să audă mereu cuvintele magice „Te iubesc”, bărbații nu sunt întotdeauna dispuși să le rostească, ei fiind mai mult orientați către fapte, nu vorbe. Un bărbat care te iubește îți va arăta acest lucru și nu va lăsa loc de îndoieli.

11. Principalul motiv pentru care bărbații înșală nu are legătură neapărat cu sexul. De fapt, cel mai adesea, bărbații care înșală simt că nu sunt apreciați și ascultați destul în relație. De multe ori, critica și cicăleala sunt cei doi factori care îi duc spre infidelitate.

12. Dacă un bărbat a avut o relație bună cu tatăl său, acesta îi va fi model și aproape întotdeauna va călca pe urmele lui, atât cu lucrurile bune, cât și cu cele rele.

Poate că acum nu știi chiar totul despre bărbați, dar deții câteva informații prețioase, care te vor ajuta să îți înțelegi mai bine iubitul!

Articolul urmator »
“Secretul” unei casnicii fericite pe care nimeni nu ti-l impartaseste
“Secretul” unei casnicii fericite pe care nimeni nu ti-l impartaseste
DivaHair | Miercuri, 28.02.2024
Incepe quiz
Câți bărbați vor plânge după tine?
Câți bărbați vor plânge după tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (15)

Ne găsești pe