Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Trucuri de seducție de la o damă de companie. Cum să ai la picioare orice bărbat

Joi, 29.12.2016
de Alexa Galgau

Orice femeie ar vrea să știe în detaliu secretele de seducție care pot subjuga orice bărbat, dezarmându-l complet, însă din păcate puține dintre noi discutăm deschis despre acest subiect cu alte femei, ceea ce înseamnă că ne limităm tehnicile la cele pe care le dobândim prin experiență. Nu ar prinde rău deloc să ne mai consultăm și cu alte reprezentante ale sexului frumos care au mai multă experiență decât noi, așa că am adunat pentru tine câteva trucuri de seducție care cuceresc iremediabil orice bărbat.

Iată ce am învățat de la o fostă damă de companie despre arta seducției!

Trucuri de seducție de la o damă de companie

O femeie trebuie să fie o doamnă în public, dar în pat trebuie să fie pricepută precum o damă de companie. Așa sună, mai elegant spus, una dintre descrierile femeii ideale în viziunea bărbaților. Și nu este nicio rușine să fii cât mai deschisă atunci când începi jocul seducției, care nu trebuie de fapt să înceteze niciodată, nici măcar atunci când relația este deja una foarte solidă.

O fostă damă de companie de lux a vrut să le împărtășească celorlalte femei câteva trucuri de seducție care funcționează întotdeauna și care îl fac pe orice bărbat să uite că mai există alte femei pe lume. Dacă vrei să îi sucești mințile iubitului tău, ține cont de următoarele sfaturi:

  1. Mângâie-i egoul înainte de a-i mângâia corpul. Foarte mulți bărbați suferă din cauză că nu sunt apreciați pe cât și-ar dori, iar cu egoul reprezentanților sexului tare nu te poți pune - nu poți decât să încerci să îl mai domolești sau...să te folosești de el în relație. Seducția începe înainte de a ajunge în dormitor, iar dacă vrei ca următoarea partidă de sex să fie divină, fă-l pe bărbatul de lângă tine să se simtă ca un zeu. Admiră-i trăsăturile fizice, dar și restul calitătilor pe care le are. Adesea, femeile sunt obișnuite să primească complimente, dar le oferă mult mai rar sau chiar deloc, ceea ce dăunează oricărei relații.
  2. Exprimă cât mai clar plăcerea. Te-a sărutat pe gât și ești înnebunită după acest lucru? Spune-i cât de mult îți place sau oferă-i alte indicii că este pe drumul cel bun. Unul dintre cele mai eficiente trucuri de seducție este tocmai expresivitatea în pat. O femeie care spune cât de mult îi place ceva sau care geme atunci când corpul ei este invadat de plăcere este incredibil de sexy pentru orice bărbat. În plus, dacă înveți să îți exprimi mulțumirea, ai marele avantaj că vei primi mult mai des ceea ce îți place și mult mai rar ceea ce nu.
  3. Transformă sexul într-o experiență complexă, incitantă. Nu mege de fiecare dată pe aceleași căi bătătorite, ci folosește-ți cât mai mult imaginația și transformă sexul într-un joc de explorare. Nu urmări doar să ajungi la orgasm, ci învață să te bucuri de fiecare secundă, de fiecare senzație. Și, foarte important, învăță să râzi împreună cu partenerul, chiar și în dormitor.



  4. Fă constant eforturi pentru a fi atrăgătoare. Dar nu doar pentru a fi sexy în ochii lui, ci pentru a te simți TU bine în pielea ta. Cu cât te vei simți tu mai atrăgătoare, cu atât vei fi mai seducătoare și pentru el. Chiar dacă sunteți împreună de ani de zile, nu înceta niciodată să te aranjezi și să ai grijă de tine - aceasta este una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac femeile după ce se instalează o rutină.
  5. Creează o fortăreață a iubirii. Atunci când vrei să seduci un bărbat, ajută-l să evadeze din lumea emailurilor, telefoanelor mobile și grijilor. Adu-l într-un sanctuar în care nu există niciun fel de distragere de acest tip, în care puteți fi doar voi doi, departe de tot stresul din lume. Nu îl cicăli, nu îi povesti despre fiecare problemă pe care o ai și nu bârfi atunci când sunteți în dormitor, ci dedică fiecare secundă plăcerii și intimității. Sexul va fi mult mai bun, iar bărbatul de lângă tine va simți că alături de tine se poate destinde cu adevărat, ceea ce vă va consolida relația.

Cu aceste cinci trucuri de seducție nu ai cum să dai greș, ci vei reuși să faci orice bărbat să cadă la picioarele tale si să nu mai plece niciodată!

 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (17)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!