Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Cum scapi de cocoasa la spate prin exercitii si alte trucuri

Ioana Dinu
Fie ca lucrezi de acasa sau dintr-un birou, pozitia corpului tau este foarte probabil sa nu fie cea adecvata dezvoltarii unui spate frumos. Cu cat te apleci mai tare in fata sau alegi sa lucrezi din pat, cu o perna pusa la spate, cu atat cocoasa ta se va dezvolta mai repede si va fi mai greu de corectat.

Stii ca se spune despre pauzele dese ca sunt cheia succesului? Ei bine, afla ca nu este doar un joc de cuvinte. In cazul persoanelor care lucreaza la birou, cel putin cinci minute dintr-o ora ar trebui dedicate mersului sau oricarei activitati diferite de statul pe scaun. In cazul in care cocoasa este si pentru tine o problema, uite cum sa scapi de ea prin exercitii si alte trucuri.

Cum sa scapi de cocoasa prin exercitii

Sa ai cocoasa este deja un lucru foarte comun zilele astea si nu exista o varsta deosebita la care sa te pricopsesti cu o cocoasa; ea poate aparea oricand. Asa cum probabil ai banuit, primul pas in indreptarea cocoasei este statul drept, oricand, oriunde, cand mergi, stai, mananci, alergi etc. Pe langa acest lucru, trebuie sa mai faci si cateva exercitii.

1. Asaza-te in pozitie dreapta pe un scaun, avand grija ca spinarea, mainile, capul si umerii sa fie drepte. Apoi, incet, lasa capul in jos cat de mult poti. Vei simti, probabil, o durerea de spate, ceea ce este semnul bun al exercitiului bine facut si semnul rau al unei cocoase care trebuie neaparat corectate. Fa acest mic si simplu exercitiu de 3 ori pe zi, pentru 3 minute, minimum 3 saptamani.

Un alt tip de intindere pe care il mai poti incerca pentru a scapa de cocoasa consta in a lua aceeasi pozitie dreapta si a-ti plasa mainile la ceafa, apasand. In sens opus, trage de muschii gatului si spatelui cat de tare poti, opunand rezistenta mainilor. Fa acest exercitiu pentru 5-6 secunde si repeta de 3 ori pe zi.

2. Podul de jos este un alt mod de a scapa de cocoasa de spate. Asaza-te pe spate tinut drept, cu picioarele departate si talpile lipite de sol. Du palmele mainilor indoite deasupra capului si ridica-ti tot corpul, folosindu-te de picioare si de maini. Mentine pozitia sus pentru cateva secunde, apoi repeta exercitiul. 

3. Intinde-te pe spate, cu mainile pe langa corp, privirea atintita in sus si spatele perfect drept. Apoi incordeaza usor muschii fesieri si ridica-ti pieptul cat de sus poti. Mentine pozitia pentru cateva secunde, apoi relaxeaza. Repeta aceasta miscare de 10 ori, pentru a-ti asigura drumul spre un spate fara cocoasa.

4. Si genuflexiunile te pot ajuta in incercarea de a scapa de cocoasa. Departeaza picioarele, tine mainile intinse drept in fata si apleaca-te, fara a-ti duce posteriorul inapoi. Apleaca-te pana ce picioarele tale formeaza un unghi de 90 de grade. Fa serii de cate 15 genuflexiuni, tinand in mod constant spatele drept.

Nu-i asa ca sunt exercitii foarte simple? Partea buna e ca acestea sunt si eficiente si te vor ajuta sa scapi de cocoasa si de durerile de spate pe care aceasta ti le aduce la pachet cu ea, neuitand de aspectul neplacut al siluetei tale.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.0 (23)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!