Vrei să te menții în formă, dar nu îți place să mergi la sală? Iată ce soluții există pentru tine

Vrei să te menții în formă, dar nu îți place să mergi la sală? Iată ce soluții există pentru tine

Redactor Divahair.ro

Programul încărcat poate face ca mersul la sală în mod regulat să fie o provocare pe care nu reușești să o duci la capăt. Acest lucru nu trebuie să te împiedice să te menții în formă, cu atât mai mult cu cât există o mulțime de moduri de a face exerciții fără a avea un abonament la sală.

Ai nevoie de o bicicleta de fitness, o bancă de abdomene și un set de gantere și îți poți crea propria sală de fitness la tine acasă. Detalii aici! Și, mai presus de orice, ai nevoie de ambiție. Iată ce alte soluții există dacă îți dorești să ai un corp de invidiat fără să mergi la sală:

Videoclipuri gratuite

Dacă ești începătoare și nu știi exact de ce ai nevoie pentru a-ți tonifia corpul, sfaturile unor specialiști îți vor fi de folos. Un antrenor personal te ajută să îți cunoști mai bine corpul și să lucrezi acele părți de care ești nemulțumită. Însă pentru că ai ales să faci sport acasă, trebuie să identifici singură tipurile de exerciții care te vor ajuta să obții corpul pe care ți-l dorești. Avantajul este că, în mediul online, există numeroase videoclipuri gratuite în care specialiști în fitness prezintă sesiuni scurte de antrenament pe care le poți face de acasă, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

sport acasa

Plimbări dese

Mersul pe jos este unul dintre cele mai subestimate exerciții, dar efectele sale sunt benefice asupra sănătății. În plus, este cel mai ușor de practicat. Când mergi la o întâlnire cu prietenele într-o zi însorită de primăvară, renunță la transportul în comun sau la mașină și fă o plimbare. Totodată, parchează mașina mereu mai departe de locul în care trebuie să ajungi, astfel încât să faci câțiva pași pe jos. Specialiștii recomandă 10.000 de pași în fiecare zi, ceea ce înseamnă aproximativ o oră de mers pe jos. Cu ajutorul unei brățări de fitness poți monitoriza cât de activă ești în 24 de ore.

Scări

Dacă ești hotărâtă să ai o viață mai activă, ar trebui să ignori lifturile. Urcatul și coborâtul scărilor sunt activități prin care arzi mai multe calori pe minut decât dacă ai merge să alergi în parc. Până îți creezi condiția fizică necesară să ignori cu desăvârșire lifturile din compania în care lucrezi, este indicat să începi cu pași mărunți. Urcă treptat câte un etaj în fiecare zi, iar după scurt timp vei ajunge la cel mai sus nivel al clădirii fără să ai probleme cu respirația și fără să simți că ai depus vreun efort.

Curățenie

Momente pentru a face exerciții fizice sunt la tot pasul, important e să îți dorești să acorzi importanță sportului. Inclusiv ziua în care trebuie să faci ordine și curățenie în locuință poate deveni un antrenament pentru a te menține în formă. Rezultatul ar putea fi identic cu cel obținut în urma participării la o clasă de fitness. Folosește un smartwatch pentru a monitoriza caloriile arse în timpul curățeniei, ca să îți faci o idee cât de mult te ajută această activitate în a-ți îndeplini obiectivul.

Nutriție

Indiferent de tipul de exerciții practicate și de locul în care alegi să le faci, fără o nutriție corespunzătoare rezultatele nu sunt cele mai bune. Exercițiile sunt importante pentru a construi o bază musculară și pentru a arde calorii, însă obiceiurile alimentare sănătoase sunt cele care fac diferența. Astfel, odată ce ai început să ai un stil de viață activ și sănătos, încearcă să elimini din dieta zilnică produsele care conțin zahăr și grăsimi, precum și alimentele procesate. În schimb, porțiile echilibrate de proteine, cereale integrale, legume și fructe sunt recomandate.

Pentru a obține rezultatele dorite, este important să îți stabilești un plan de lucru, pe care să îl urmezi cu strictețe, și un obiectiv, astfel încât să ai un target pe care să îți dorești să îl atingi.

 

Surse foto: Africa Studio/ Shutterstock

Articolul urmator
Exerciții cu greutăți: beneficii și idei de antrenament
Exerciții cu greutăți: beneficii și idei de antrenament
Ce nu le place barbatilor la tine?
Incepe quiz
Ce nu le place barbatilor la tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.