19 modele de unghii de Crăciun pe care să le încerci în 2024
Cel mai simplu mod ca să simți mai repede că vin sărbătorile? Fă-ți o manichiură de sezon! Ca un clinchet de clopoțel care răsună cristalin de câte ori dai cu ochii de degetele tale, modelele de unghii de Crăciun 2024 de mai jos sunt o declarație festivă în sine.
Desigur că acum taberele se împart în două. Pe de o parte sunt etern minimaliștii, care optează pentru un roșu clasic și câteva accente de auriu sau pentru un bej sofisticat, pe de alta maximaliștii care nu numai că își împodobesc fiecare centimetru din casă, dar adoptă aceeași frenezie și pe unghii. Gândește-te la stickere, bijuterii, poate chiar un Grinch în miniatură. Până la urmă, e Crăciunul, iar de Crăciun „more is more”.
Cuprins
- Nuanțe de unghii la modă de Crăciunul 2024
- Tipuri de manichiuri la modă de Crăciunul 2024
- Modele de unghii la modă de Crăciunul 2024
Nuanțe de unghii la modă de Crăciunul 2024
Promitem că manichiura de mai jos va străluci atunci când sfâșii hârtia de împachetat cadouri, se va remarca frumos când ții cu delicatețe între degete cana de ciocolată caldă și cu siguranță va da o tușă de rafinament pijamalei cu motive specifice de Crăciun.
Acestea fiind spuse, suntem gata să descoperim tendințele momentului. În materie de culori, nu lipsesc din peisajul argintat „clasicii nemuritori”, respectiv nuanțele de roșu, auriu și argintiu.
Vezi această postare pe Instagram
Dacă vrei să fii în trend, optează pentru accente de unt, ciocolată sau maro, cât mai lucioase și mai festive.
Dar dacă vrei să arăți sofisticat și plină de bun gust, atunci pictează-ți unghiile de Crăciun 2024 cu negru. Alege neapărat o ojă de calitate, care să lucească precum luminițele de la instalație – cât de frumos se vor reflecta pe acest fond! Mai poți merge la sigur cu note de verde-purpuriu sau bronz, alternative mai speciale ale clasicului auriu.
Tipuri de manichiuri la modă de Crăciunul 2024
Și la capitolul tipuri de manichiuri, unghiile de Crăciun 2024 impresionează prin varietate. Avem modele de french manicure, adorate în ultimii ani, cu accente de auriu, verde sau argintiu, glitter bogat în tonuri de roșu, negative space cu tentă sărbătorească, finisare cromată sau efecte disco. Ideea e următoarea, sintetizată perfect de nail artist-ul Saffron Goddard, citat de Elle: „Cred că acum putem exagera mai mult ca niciodată cu unghiile, mai ales în perioada festivă.”
Vezi această postare pe Instagram
O, ce veste minunată? Dacă ești adepta minimalismului, nu prea. Dar nu te teme, căci există și modele de unghii de Crăciun simple, rafinate și finuțe. Acestea includ străluciri subtile, accente colorate diafan, și, evident, modele de nail art sofisticate.
Vezi această postare pe Instagram
Modele de unghii la modă de Crăciunul 2024
Să trecem la treabă! Inspiră-te din ideile de mai jos. Pe unele le poți realiza acasă, cu lacurile de unghii din dotare, dar altele au nevoie de un specialist. Important e să te distrezi, să simți că manichiura ta te reprezintă și, evident, să invoci spiritul Crăciunului nu numai în inima, dar și pe unghiile tale!
Unghii simple de Crăciun 2024
Ombre
Roșu în gradient: iată cea mai bună idee de unghii de Crăciun 2024. Trecerea de la tonuri mai închise la tonuri mai deschise conferă exact doza de personalitate de care are nevoie manichiura ta!
Acadele
E simplu: se ia un model de manichiură franțuzească și se colorează vârfurile în nuanța acadelelor. De la ele nu faci diabet, așa că poți să te bucuri cât e Crăciunul de lung de desertul tău miniatural plin de sărbătoare!
Vezi această postare pe Instagram
Roz
Un roz ca panglica cu care o să decorezi cele mai frumoase cadouri? E simplu, e de efect, și e „pe inima” minimalistei din tine!
Vezi această postare pe Instagram
Unghii cu model de Crăciun 2024
Unghii tartan
Ne imaginăm deja un Crăciun pitoresc undeva, în regiunea rurală britanică, cu focul trosnind în vatră și ceața adunându-se ca un abur lăptos afară. Bradul e împodobit pe rit vechi, iar noi vizităm castele și cătunuri pline de farmec. Nu mai lipsește decât manichiura de mai jos!
Vezi această postare pe Instagram
Manichiura cat eye
Nu, nu am greșit, nu ne referim la codița de machiaj care ți-a dat atâta bătaie de cap. Un trend al ultimilor luni, acest model de unghii e caracterizat prin luciu deosebit, de oglindă, și o dungă aproape insesizabilă care trece pe diagonala modelului de nail art. E ca și cum ai privi adânc în ochii unei feline. De Crăciun, apelează la frenezia coloristică cu acest model de manichiură aparținând nail artist-ului care îi numără printre clienți pe Dua Lipa și Rita Ora.
Vezi această postare pe Instagram
French manicure de Crăciun
Nu e absolut irezistibil acest model de unghii de Crăciun 2024? Dacă adori manichiura franțuzească, vârful presărat cu sclipici, cu cristale sau paiete de culoare verde e absolut adorabil. Merge de minune și la petrecerea de Crăciun a firmei, dar și atunci când te reunești cu familia în jurul bradului.
Doar o fundă să-ți mai pun
Dacă nu te poți hotărî între simplu și complicat, sofisticat și minimalist, modelul de mai jos de unghii de Crăciun 2024 le împacă pe toate. Un singur accesoriu aplicat face diferența.
Vezi această postare pe Instagram
Motive „crăciunești”
Vâsc
Indiferent dacă ai sau nu cu cine să te săruți sub vâsc, acest model de unghii de Crăciun 2024 e to die for. Cu o bază de bej, vârfuri albe și motive „crăciunești”, va răpi toate privirile. Ai nevoie de un nail artist talentat, dar merită efortul de a-l căuta (neapărat prezintă-ni-l și nouă!).
Mix&Match
Oameni de zăpadă, clopoței, globulețe, omuleți de turtă dulce, chiar și ciuperci: nu e nimic care să lipsească de pe această listă, nu?
Acadele
Ți s-a făcut dor de copilărie? Cu siguranță acest model de unghii de Crăciun o să îți trezească o dulce-amară nostalgie!
Cadouri
Nu o să te mai gândești obsesiv eu ce cumpăr sau ce primesc de Crăciun când o să ai la dispoziție, la „degetul mic” - și nu numai - cele mai cool cadouri. Micuțe, delicate, elegante: ce ți-ai mai putea dori?
Vezi această postare pe Instagram
Maximalism de Crăciun
De toate
Când nu știi ce să alegi dintre fundițe, cristale, sclipici și paiete aplicate, atunci fă un „melange” și bucură-te de magia Crăciunului cu „de toate”. Garantăm că o să-ți placă!
Vezi această postare pe Instagram
Lux opulent
Dacă de Crăciun vrei să optezi pentru o manichiură care să strige „lux” până ce se va ciobi, iată ideea supremă! Bonus: o poți păstra și de Revelion, ceea ce o face extraordinar de versatilă.
Vezi această postare pe Instagram
Roșu și bijuterii
O adevărată declarație de stil opulent de acest Crăciun, manichiura de mai jos e oricum, numai capabilă de a fi trecută cu vederea, nu. O vedem pe Rihanna purtând-o!
Vezi această postare pe Instagram
Ce părere ai? Ți-am făcut poftă să încerci și tu câteva dintre cele mai cool modele de unghii de Crăciun 2024? Indiferent de gusturi, trebuie să existe ceva care să îți meargă la suflet!
Surse foto: instagram, instagram, instagram, instagram, instagram, instagram,
Surse articol: glamour, elle, cosmopolitan