8 idei de manichiură pentru unghii lungi, la modă în toamna 2017

8 idei de manichiură pentru unghii lungi, la modă în toamna 2017
Sorina Corneanu
Luni, 09.10.2017

Cuprins

Au apus vremurile cu unghii perfecte, când modelele reprezentau o artă în sine, iar munca depusă dura câteva ore. Manichiura propusă pentru toamna aceasta este simplă, frumoasă și ușor de realizat de orice începătoare. Așadar, nu trebuie să mai pierzi timp la salon, pentru că totul ține de gusturi și imaginație. Manichiura inspirată de pietrele prețioase este cel mai puternic trend din această toamnă. Rubinul, smaraldul, opalul și safirul se poartă pe unghii, în cele mai electrizante nuanțe! 

Modele de manichiură pentru unghii lungi, la modă în toamna 2017

Stilul ombre, aplicat pe unghii, poate fi o idee extraordinară, mai ales atunci când vrei ca manichiura ta să se potrivească oricărei împrejurări. Optează pentru culori delicate, astfel încât să poți face eventuale schimbări, imediat ce te plictisești. Totul ține de imaginație!

Unghiile lungi în culori mate, îndrăznețe, sunt deopotrivă o alegere simplă și extravagantă. Pentru mai mult efect și un plus de culoare, alternează nuanțe de auriu, albastru și grena. 

Combină nuanțe de mov mat, lucios și glitter, pentru o manichiură care atrage atenția și te ajută să dai culoare oricărei ținute. Mai ales dacă mergi la o nuntă pe timp de toamnă, această idee este perfectă. Simplă, dar deloc banală, îngrijită și elegantă, manichiura în nuanțe de lavandă este un must-try în această toamnă. 

Cu o manichiură în culorile toamnei nu vei da greș, cu siguranță! Mai ales dacă ai unghiile lungi, te vei bucura de mai multă culoare și strălucire, păstrând deopotrivă forma și lungimea unghiei, fără a cădea în vulgar, grație culorilor calde. 

Nuanțele de roz mat, lucios și strălucitor, aduse împreună, oferă oricărei femei o mână de prințesă. Discretă, delicată și în culori calde, prietenoase, manichiura bazată pe alternarea nuanțelor de roz îți dă o stare de basm și se adaptează ușor oricărei ocazii. Astfel, nu va trebui să schimbi manichiura imediat ce apare un eveniment neprevăzut. 

Roșul nu se demodează niciodată. E elegant, sexi, clasic, modern și ușor de adaptat oricărei ținute și ocazii. Așadar, dacă vrei să mergi pe simplitate și să împaci și dorința unei manichiuri fără cusur, alege roșul! 

Regal și boem, turcoazul este un reprezentant al luxului. Dacă ai unghiile lungi, în toamna 2017 te poți bucura de această culoare extrem de feminină și elegantă. Alege simplitatea... în cea mai sofisticată formă a sa. Folosește-ți imaginația! 

Albastrul e întotdeauna o idee bună! Toamna aceasta optează pentru o nuanță metalizată, pentru mai multă strălucire, apoi accesorizeaz-o cum dorești. Poți folosi glitter, pietricele sau te poți bucura pur și simplu de simplitatea și eleganța acestei manichiuri! 

Iată câteva idei de manichiură pentru unghii lungi care să te inspire!

Manichiura este cartea de vizită a unei femei. Oricât de banal ar suna... adevărul nu e deloc departe. O manichiură îngrijită denotă, mai mult decât orice, respect de sine!

Surse foto: Pinterest, iStock

Articolul urmator »
Tratamentul anti-aging Sofwave: beneficii și recomandări
Tratamentul anti-aging Sofwave: beneficii și recomandări
Andreea Baluteanu | Marţi, 08.10.2024
Incepe quiz
Ce spune manichiura ta despre tine?
Ce spune manichiura ta despre tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (5)
Alte subiecte care te-ar putea interesa
13 tunsori de toamnă pe care să le încerci în 2024
Andreea Baluteanu | Vineri, 11.10.2024

Ne găsești pe