Blondul și brunetul nu mai sunt la modă! Care este culoarea HOT a iernii

Blondul și brunetul nu mai sunt la modă! Care este culoarea HOT a iernii

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Cele mai căutate nuanțe de păr din acest an au fost cele realizate cu tehnici de balayage și tonurile de ciocolatiu, dar și ombre argintiu, blond cu rădăcini naturale și blond închis. Totuși, nici nuanțele de brunet nu au fost ignorate. Șatenul închis cu șuvițe discrete a fost la mare căutare, la fel și griul cărbune. În această iarnă renunțăm la ele pentru a le înlocui cu o culoare îndrăzneață, care să ne scoată din anonimat.

Odată cu temperaturile care scad, începem să ne delectăm simțurile cu băuturi calde și aromate, care să ne încălzească. În cazul în care iubești vinul, află că nuanța de păr la modă în această iarnă tocmai din această băutură este inspirată și se numește chiar vin fiert! Este închisă la culoare, uneori amestecată cu tente portocalii sau ciocolatii și este irezistibil de apetisantă. Trebuie să fie inspirația ta pentru acest sezon în materie de păr!

femeie cu par roscat

Sursă foto: Instagram desiree_styles

Iată care este culoarea de păr a iernii 2017!

Și industria de beauty s-a inspirat din culoarea bogată a vinului pentru a crea un ruj; totuși, faptul că o purtăm la păr este o adevărată inovație! Acest roșu cu tonuri închise la culoare este exact ce avem nevoie pentru a ne colora iarna, dar și pentru a obține look-uri de invidiat la petrecerile sezonului.

Nuanța de păr se potrivește de minune femeilor cu tenul măsliniu, dar și celor cu subton cald. De asemenea, o variantă mai temperată a acestei culori de păr se va înțelege și cu femeile cu pielea deschisă la culoare și ochi albaștri.

femeie roscata cu ochi albastri

Sursă foto: Instagram seangodard

Cum să te machiezi dacă ai părul în această nuanță

Dacă te gândești deja la o astfel de transformare, trebuie să știi că nuanța de vin fiert este destul de pretențioasă. Aceasta impune, în primul rând, o schimbare în rutina ta de make-up. Așa cum se întâmplă la majoritatea nuanțelor de roșcat, trebuie să eviți culorile închise de fard și smokey eyes.

De asemenea, nu încerca să asortezi sprâncenele cu părul, deoarece vei arăta ciudat. În ciuda crezului universal, rujul și blush-ul roz arată foarte bine în combinație cu această nuanță a părului.

femeie cu parul mediu roscat

Sursă foto: Instagram ave42style

Cum menții nuanța de vin fiert

Pentru a păstra această culoare pentru un timp îndelungat, este ideal să îți speli părul rar, de cel mult 2 ori pe săptămână și să folosești șamponul uscat. De asemenea, evită șampoanele dure, așa cum sunt tratamentele pentru mătreață, deoarece îți decolorează părul.

În alegerea celor mai bune produse pentru părul tău este bine să întrebi un specialist, care să te îndrume în obținerea unui kit de îngrijire personalizat.

Părul roșcat se oxidează mai repede decât alte nuanțe de păr. De aceea, trebuie să îți acoperi părul atunci când stai pe afară și să te ferești cât mai mult de razele soarelui cu ajutorul eșarfelor și al pălăriilor.

Încearcă și tu nuanța de vin fiert în iarna 2017 și ține cont de aceste sfaturi pentru a te bucura de culoare pentru un timp îndelungat!

Surse foto: Unsplash, Instagram

Articolul urmator
Blond cenușiu peste șaten: cât de ușor se obține?
Blond cenușiu peste șaten: cât de ușor se obține?
Quiz: Îți ghicim culoarea părului, în funcție de cumpărăturile pe care le faci!
Incepe quiz
Quiz: Îți ghicim culoarea părului, în funcție de cumpărăturile pe care le faci!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.2 (14)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte subiecte care te-ar putea interesa

    Mătreața la bărbați: cauze, simptome și remedii