Ce tatuaje sunt în tendințe în 2018

Ce tatuaje sunt în tendințe în 2018

Redactor Divahair.ro

De câte ori te-ai gândit să îți faci un tatuaj, dar ai renunțat pentru că nu ai avut parte de susținere? Un tatuaj este o parte din tine, ceva care te reprezintă și te însoțește pe tot parcursul vieții. Este foarte important să ceri părerea unui expert și să nu te arunci la prima idee care îți pare interesantă sau crezi că o să arate bine.

Chiar dacă desenele pe piele sunt la modă acum și ești convinsă că nu ai putea greși, noi suntem de părere că ai nevoie de un pic de pregătire înainte de a trece la acest pas. Astfel, descoperă tatuajele în tendințe acum și vezi unde le poți obține!

Tatuaje create prin colaborarea dintre client și tattoo artist

De multe ori, cei care aleg să își facă un tatuaj și au impresia că nimic nu îi poate abate de la modelul lor își pot schimba preferința după o discuție cu artistul. Este exact ceea ce ți se poate întâmpla cu artiștii de la Th Tattoo, care se bazează pe un principiu de la care nu fac excepție: fiecare tatuaj presupune o discuție deschisă și sinceră cu viitorul client.

Chiar dacă pare banal, acest aspect este esențial pentru un rezultat favorabil de ambele părți. În fond, artistul știe mai multe decât tine și te poate îndruma spre un tatuaj cu care o să te mândrești tot restul vieții. Până la urmă, tatuajul nu e doar o modă, e expresia unui sentiment, ceva mult mai intim decât capricioasele tendințe.

Iar dacă te gândești că nu o să ai niciodată un tatuaj pentru că nu îți permiți, artiștii de la Th Tattoo sunt gata să te susțină și propun prețuri accesibile, pornind de la 150 de lei pe ora lucrată. Tentant, nu? Ce mai aștepți? Fă-ți o programare!

tattoo artisti

Tatuaje la modă în 2018

Noi am vorbit cu specialiștii de la Th Tatoo și îți arătăm tendințele în 2018!

Tatuaje care arată iubirea 

Cum îți poți arăta mai sensibil iubirea decât imortalizând numele persoanei la care ții pe propria piele? Dacă ai impresia că acest gest s-a demodat, noi te contrazicem: e la fel de etern precum dragostea. Artiștii ne recomandă însă să nu ne tatuăm numele iubitului, pentru că nu știi niciodată ce viitor poate avea relația voastră și cum vei fi nevoită să îți ascunzi frumusețe de tatuaj. Ai însă liber la numele părinților, fraților și surorilor, bunicii, etc. Nouă ne place mult tatuajul care declamă: Only Family Is Forever (tr.red. Doar familia e pentru totdeauna)

piciorus de copil tatuaj cu mesaj de familie tatuaj cu nume

Tatuaje colorate 

Dacă până de curând erau la mare căutare tatuajele alb-negru, acum cele cât mai colorate par să fie pe primul loc în preferințele clienților. De obicei, desenele colorate sunt alese de persoane nonconformiste, excentrice, care își doresc ca tatuajul lor să fie remarcat. De cele mai multe ori, astfel de tatuaje se fac pe braț. Apelează la simboluri sau la motive care să însemne ceva pentru tine și fă-te remarcată!

tatuaj-simbol tatuaj ochi colorat

Tatuaje care exprimă pasiuni 

Persoanele care sunt foarte pasionate de un anumit lucru simt nevoia să își facă un tatuaj care prin care să își materializeze dragostea. Cele mai întâlnite astfel de tatuaje fac referire la domeniul muzici: simboluri muzicale, microfon, instrumente muzicale, buton de volum - sunt doar câteva exemple. Nu mai puțin importantă este pasiunea pentru astrologie: spune drept, de câte ori nu te-ai gândit să îți imprimi semnul zodiacal pe piele? Un origami, un ceas, orice are o semnificație profundă pentru tine și rezonează cu sufletul tău e o alegere minunată!

tatuaj cheia sol tatuaj horoscop

Tatuaje cu animale 

Cum să nu îi arăți necuvântătoarei tale dragi cât o iubești? Probabil ai văzut și tu multe tatuaje cu animale! Nu poți nega că cele cu lăbuțele de pisică sau de câine sunt adorabile. În alte situații, animalele tatuate reprezintă un anumit simbol important pentru purtător. Porumbelul, spre exemplu, aduce pacea și se numără printre preferințele celor care cred și luptă pentru egalitate și armonie. 

tatuaj porumbel tatuaj scorpion

 

Tatuaje cu motive florale 

Tatuajele cu motive florale sunt, în general, preferate de oamenii visători, sensibili și liniștiți. Sunt favoritele absolute ale femeilor, dar nu numai! Noi ne gândim serios la tatuajul de mai jos: e atât de delicat și se va întrezări fabulos din piesele vestimentare romantice!

tatuaje cu flori

Tatuaje cu denese animate 

La prima vedere, tatuajul nu are nimic ieșit din comun. Pare un desen care simbolizează amprentele de pe lăbuțele unui cățel sau ale unei pisici. Totuși, la o analiză mai atentă, realizezi de ce ți s-a părut familiar: îi întruchipează pe protagoniștii din „Regele leu”, desenul copilăriei noastre. Noi ne simțim inspirate!

tatuaj regele leu

Tatuaje recomandate de artiși 

Ca să îți clătești ochii cu și mai multă artă, îți prezentăm în imaginea de mai jos un extras din cartea "Black and Grey", ce reunește realizările unor artiști internaționali cu un imens talent. Și, așa cum te așteptai, aici figurează și un desen al lui Theodor Gurgu, de la de acum salonul nostru preferat de tatuaje.

album tatuaje

Așadar, dacă vrei să îți faci un tatuaj, nu ai niciun motiv să eziți. La Th Tattoo o să găsești înțelegere, colaborare, prietenie și profesionalism! Delectează-te cu tatuajele realizate urmărind pagina de Facebook și de Instagram a salonului!

Surse foto: ThTattoo

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.