Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Coafuri de dans sportiv pentru copii: 12 cele mai căutate stiluri

Marţi, 17.03.2020

Dansul sportiv este unul dintre cele mai elegante și mai frumoase sporturi. Costumele strălucitoare sunt fermecătoare, iar coafurile sunt cu adevărat impresionante. Acestea trebuie să fie impecabile, atât din punct de vedere estetic, cât și din punctul de vedere al modului în care sunt realizate.

Ca să faci impresia corectă, coafura trebuie să fie spectaculoasă, iar ca să nu-ți provoace dificultăți în cele mai neașteptate clipe, părul trebuie să fie legat foarte bine.

Așadar, dacă fata ta urmează cursuri de dans sportiv, ajut-o să arate impecabil și să se simtă confortabil în același timp cu aceste coafuri de dans sportiv pentru copii. 

Coafuri de dans sportiv pentru copii: șuvițe răsucite

Cele mai populare coafuri de dans sportiv pentru copii includ șuvițele răsucite și părul prins în coc. O astfel de coafură este destul de ușor de obținut, iar rezultatul este unul spectaculos. Nu uita să aplici și o mică bijuterie la baza cocului, pentru ca fetița ta să facă o impresie bună.  

coafuri-dans-sportiv-copii-suvite-rasucite-prinse-in-coc-jos

Sursa foto: Pinterest

Dacă vrei ca fata ta să impresioneze juriul la o competiție de dans sportiv, încearcă această coafură minunată. Formează în partea de sus-lateral o șuviță groasă pe care s-o răsucești ca în imagine și strecoară câteva șiraguri de mărgele ca să arate spectaculos, apoi prinde-o bine într-un coc la baza gâtului.

coafuri-dans-sportiv-copii-suvite-rasucite-cu-margele

Sursa foto: Pinterest

Dacă fata ta s-a săturat de coc, poți încerca o coadă de cal extrem de elegantă. Aceasta este una dintre coafurile de dans sportiv pentru copii care-ți atrag imediat atenția. Dacă fetița ta are părul moale și mătăsos, atunci coafura acesta este perfectă! 

coafuri-dans-sportiv-copii-suvite-rasucite-in-varful-capului

Sursa foto: Pinterest

Iată o coafură simplă și de efect cu care fata ta va face senzație pe ringul de dans. Trebuie doar să răsucești șuvițele ca niște dreaduri și apoi prinde-le într-un coc jos la baza gâtului. Fixează coafura foarte bine cu un spray și fata ta este gata să impresioneze cu mișcările sale de dans spectaculoase. 

coafuri-dans-sportiv-copii-suvite-rasucite-pe-tot-capul

Sursa foto: Pinterest

Poți încerca și o coafură cu coc sus, în vârful capului. Iată mai jos un coc mai special, potrivit pentru fetele cu părul lung. Modelul deosebit al cocului va atrage toate privirile asupra fetiței tale și ea se va simți și va arăta fantastic. 

coafuri-dans-sportiv-copii-coc-deosebit-in-varful-capului

Sursa foto: Pinterest

Aceasta este o coafură deosebită, pe care toate fetele vor dori s-o aibă. Modelul este absolut fermecător, iar fetița ta va primi numai complimente din partea tuturor.  

coafuri-dans-sportiv-copii-impletitura-eleganta-laterala

Sursa foto: Pinterest

Coafuri de dans sportiv pentru copii: cozi sau șuvițe împletite

Cozile împletite sunt de obicei ușor de realizat și sunt atât de frumoase încât impresionează de fiecare dată. O astfel de coadă împletită în stil fishtail este perfectă pentru fetele cu păr lung care vor o coafură deosebită și mereu în tendințe. 

coafuri-dans-sportiv-copii-coada-impletita-in-varful-capului

Sursa foto: Pinterest

Cât de drăguță poate fi această coafură! Este una dintre cele mai fermecătoare coafuri de dans sportiv pentru copii și îi va ține părul foarte bine fetiței tale, astfel încât să nu o deranjeze niciun fir rebel atunci când ea va face mișcările sale spectaculoase de dans.

coafuri-dans-sportiv-copii-suvite-impletita

Sursa foto: Pinterest

Cu acest coc elaborat și codițe împletite, fetița ta va arăta ca o adevărată prințesă pe ringul de dans. Este ușor de realizat! 

 coafuri-dans-sportiv-copii-impletitura-in-varful-capului

Sursa foto: Pinterest

Codițele împletite sunt de obicei preferatele fetelor pe ringul de dans, iar modelele care pot fi realizate sunt nenumărate. Iată o altă coafură frumoasă obținută cu ajutorul cozilor împletite și pe care o poți încerca la următoarea competiție de dans sportiv la care va participa fetița ta.

coafuri-dans-sportiv-copii-suvite-impletite-si-coc

Sursa foto: Pinterest

Dacă îți plac coronițele, iată mai jos o variantă care pare împletită, dar de fapt sunt șuvițe răsucite. Este o coafură foarte elegantă, cu un aer retro care impresionează și atrage toate privirile.  

coafuri-dans-sportiv-copii-suvite-rasucite-si-coc

Sursa foto: Pinterest

Coafurile de dans sportiv pentru copii trebuie să fie speciale, așadar încearcă să le împodobești cu mărgele sau alte accesorii, precum în imaginea de mai jos. Aceste șuvițe subțiri sunt ușor de realizat, iar efectul creat de mărgeluțe este unul deosebit.  

coafuri-dans-sportiv-copii-suvite-impletite-si-margelute

Sursa foto: Pinterest

Dacă alegi una dintre aceste 12 stiluri de coafuri de dans sportiv pentru copii, fetița ta va arăta minunat și se va simți cu adevărat specială. Iar dacă ești în căutarea unor coafuri speciale pentru tine, citește ce coafuri de seară se poartă în 2020!

Surse foto: Pixabay, Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!