Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Bob carre, coafura HOT pe care să o încerci

Duminică, 07.04.2019
de Elena Perescu

Bob carre este un mix fabulos al celor două dintre cele mai populare coafuri moderne - bob și carre. Inițial, principala caracteristică distinctivă a fost faptul că tunsoarea bob a fost fără breton, în timp ce la tunsoarea carre bretonul este un element absolut necesar. Cu toate acestea, în timp, limitele acestor două tunsori au început să fie depășite, hairstyliștii realizând diferite tehnici fabuloase de a combina cele două stiluri superbe și feminine, contopindu-le, cu măiestria foarfecelor lor, într-o tunsoare nouă, denumită, cum era de așteptat, bob carre.

Femeie frumoasa tunsa bob carre

Te tentează când vezi cât de fabulos le stă unora, dar cu toate acestea nu îți faci curaj să te tunzi astfel. De ce eziți? Asta tu știi. De ce să alegi un bob carre pentru următoarea ta schimbare radicală de look? Din 3 motive evidente!

Avantajele unei coafuri bob carre

1. Versatilitate. Versatilitatea coafurii bob carre este de neegalat. Are multe variante de execuție, ceea ce o face ideală pentru oricare femeie, indiferent de aspectul ei fizic și de tipul de păr pe care îl are. Tunsoarea accentuează foarte mult luciul discret al unui păr drept și, în același timp, reflectă perfect frumusețea părului creț și ondulat. Mai mult, în funcție de varianta aleasă a bobului carre, această tunsoare poate scoate tot ce e mai frumos în evidență atât de la o femeie cu cu forma rotundă a feței, cât și de la una cu o formă ovală și îngustă a chipului.

2. Lejeritate și naturalețe. Liniile naturale și neforțate ale tunsorii bob carre nu au elemente deranjante din punct de vedere vizual. Bobul carre este o coafură lejeră, adaptabilă și discretă. Astfel, ea se potrivește atât unei femei care lucrează într-un mediu de lucru ceva mai sobru, cât și uneia pentru care viața de noapte nu reprezintă doar o noțiune abstractă.

3. Simplitate și practicabilitate. Bobul carre este o soluție perfectă pentru fashionistele care se confruntă cu o lipsă acută de timp – deloc puține la număr. Aranjarea unei astfel de coafuri poate dura ceva timp, dar rezultatul va fi unul absolut fabulos. Un lucru extrem de bun este faptul că această tunsoare este foarte ușor de întreținut. Ea își poate menține forma după coafare vreme îndelungată, fără a fi nevoie de vizite prea frecvente la salon.

Tipuri de bob carre

Contur clar definit și linii stricte

Blonda tunsa bob carre

Bobul carre cu linii clare este considerată cea mai strictă variantă a acestei tunsori, care este executată de obicei pe părul moale și drept. Această coafură este caracterizată de linii bine definite și de lipsa treptelor în execuție. Cu toate că este o coafură destul de elegantă, acest tip de bob este ușor pretențios și nu se potrivește oricui.
În cazul în care forma tunsorii își pierde din linia strict definită și contururile devin mai puțin tăioase, capătând o oarecare gradualitate, aspectul obținut devine mult mai purtabil, putând fi adaptat unui număr mai mare de femei.

Bob carre cu ceafa rasă

 

Sursa foto: Pinterest

Această tunsoare se caracterizează prin evidențierea maximă a zonei gâtului, a părului alungit în față și prezența unui volum suplimentar în zona din partea superioară a capului. Zona rasă a cefei dezgolite pune în valoare liniile feminine ale gâtului și se întâlnește perfect cu linia ascendentă a coafurii. Această tunsoare clasică se distinge printr-o mulțime de opțiuni creative moderne. În funcție de înălțimea, forma feței și aspectul fizic al unei femei, hairtsiliștii pot jongla atât cu volumul, cât și lungimea acestei tunsori.

Bob carre cu vârfuri alungite în față

Gwyneth Paltrow bob carre

Sursa foto: Pinterest

Aceasta este, fără doar și poate, cea mai populară variantă de bob carre. Părul este scurt la baza gâtului, în timp ce șuvițele de păr care încadrează fața sunt lăsate mult mai lungi decât restul coafurii. Această opțiune de bob carre îți permite să obții un efect dublu: șuvițe lungi, feminine, clasice, cuminți și gât dezgolit senzual.

Bob carre lung

Jennifer-Aniston-bob-carre-lung

Sursa foto: Pinterest

Bobul lung este ales de acele femei care, deși au ales să se tundă, nu vor să-și ia rămas bun de tot de la părul lor lung. În acest caz, lungimea părului poate ajunge, în cele mai multe cazuri, până la linia umărului. Această coafură arată destul de bine atât pe părul drept și neted, cât și pe părul tuns în trepte.

Bob carre asimetric

Bob carre asimetric

Sursa foto: Pinterest

Bobul asimetric a devenit popular de foarte mult timp, iar în prezent este considerat una dintre cele mai populare și mai creative coafuri, cu o multitudine de avantaje. Coafurile asimetrice pot distrage atenția de la imperfecțiunile faciale. În plus, lungimea diferită a părului conferă un look fresh și tineresc posesoarei bobului carre asimetric, o face să pară mai originală și mai jucăușă. O asemenea tunsoare asimetrică necesită o anumită precizie în execuție. De asemenea, se va ține seama că firele de păr ar trebui să aibă un aspect final cât mai neted și mai ciufulit.

Bob carre grunge

Bob carre grunge

Sursa foto: Pinterest

Femeile care urmează tendințele mereu schimbătoare ale modei apreciază oferta variată și în ceea ce privește domeniul hairstyle-ului. Lasă-te pradă efectului de dezordine intenționată și haos artistic pe care numai un bob carre în stil grunge îl poate oferi. Acest tip de tunsoare este numit adesea, printre profesioniști, scară sau coafura cascadă. Când se realizează acest tip de bob, părul va fi tuns nu pe întreaga lungime, ci în scări, de la mai scurt la mai lung.

Bobul în scări este opțiunea ideală pentru părul fin, care va arăta mai bogat, mai delicat și mai ușor. Pe deasupra, părul va arăta extrem de fresh și grațios. Tunsul straturilor inferioare de păr poate ascunde cu ușurință o frunte mult prea lată și niște pomeți proeminenți. Femeile cu fețe rotunde trebuie să aleagă varianta cu tăieturi lungi ale acestei tunsori, altfel chipul va părea mai mare decât este în realitate.

Bob carre cu breton

Bob carre cu breton

Bobului carre i se potrivește de minune absolut orice tip de breton. Alegerea bretonului depinde de tipul de tunsoare și de forma feței. Deci, dacă ai de gând să optezi pentru un bob cu linii bine determinate, drepte, atunci va trebui să alegi un bang neted cu marginile drepte. De asemenea, dacă dorești o tunsoare texturată, în mai multe straturi, te sfătuim să îți alegi un breton asimetric, direcționat într-o parte sau în trepte. Un rol important la acest capitol îl joacă forma ovală a feței. Femeile cu formă alungită a feței își pot alege fără probleme un breton drept, în vreme ce doamnele cu forma ovală a feței vor trebui să aleagă opțiunile asimetrice de breton.

Bob carre – cum să îl coafezi

Bobul este o tunsoare foarte ofertantă, care îți permite, pornind de la liniile de bază, să crezi lookuri extrem de reușite și de diferite. Cum poți să îți aranjezi bobul carre:

1. În stil clasic: Aplică un gel de netezire pe păr. Împarte părul în 2 secțiuni (egale sau nu, nu contează) și îndreaptă-l cu o placă sau cu o perie rotativă, răsucind vârfurile puțin spre interior.

Bob carre clasic

2. În stil natural: Aplică pe părul umed un produs care conferă volum. Spală-l și apoi aplică spumă. Pentru un look natural și lejer, usucă și coafează-ți părul folosind doar un piaptăn și un uscător de păr. În timp ce modelezi și usuci părul, direcționează-l către spate. La final, folosește un fixativ lejer.

Sursa foto: Pinterest

3. În stil grunge: Pentru a crea un efect de dezordine ușoară și haos artistic specific stilului grunge, ai neapărat nevoie de niște spumă de păr. Aplic-o pe părul umed și răspândește-o pe întreaga suprafață a acestuia. Lasă capul în jos și usucă părul la rădăcini. Această metodă de uscare a părului îi va da maximumul de volum de care acesta are nevoie. Acum, cu o perie de modelare, conferă-i părului tău „haosul” dorit. La final, folosește un fixativ puternic.

Nina-Dobrev-bob-carre

Sursa foto: Pinterest

4. Cu vârfurile întoarse în afară: Secretul acestei coafuri este destul de intuitiv - toate vârfurile vor fi întoarse spre exterior la uscarea părului și rezultatul va fi fixat cu ceară modelatoare.

Julianne Hough tunsa bob

Sursa foto: Pinterest

5. Dat pe spate: Aplică spumă pe toată suprafața părului umed. Folosind o perie, usucă-ți părul direcționând fiecare șuviță către spate. Începe acest proces uscându-ți părul din zona gâtului. Coafează-ți părul cu mâinile și fixează, la final, cu niște gel sau fixativ. Pentru un aer retro, alege să îți tapezi coafura.

Sarah Paulson bob

Sursa foto: Pinterest

6. Cu cărare într-o parte: acest bob carre asimetric merge la fel de bine și ca party look, și ca look de zi cu zi. Arată cel mai bine pe tunsorile care nu au breton scurt. Tot ce trebuie să faci este să aplici niște spumă pe părul umed, să usuci cu un uscător și să coafezi lejer vârfurile cu ajutorul unei plăci de păr, pentru un aspect final simplu și curat.

Jenna-Dewan-bob

Sursa foto: Pinterest

7. Cu extra volum: Aplică pe păr niște spumă de modelare moale. Pune părul pe bigudiuri și usucă-l. Scoate bigudiurile, ridică și strânge tot părul către vârful capului, obținând o coafură înaltă. Poți lăsa și câteva șuvițe libere, care să îți contureze chipul.

Bob-Carre-extra-volum

Sursa foto: Pinterest

Surse foto: Pinterest, iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.9 (21)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!