Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Coafura "femeii leneșe" face ravagii toamna asta!

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Sezonul cald este aproape pe sfârșite și este momentul perfect să începi să te pregătești să întâmpini cu stil toamna. În ultimul timp, coafurile elaborate și complicate care se purtau odionoară au fost înlocuite cu unele mult mai simple și care minimizează timpul de întreținere.

Pandemia și izolarea le-a determinat pe multe femei să își dorească să petreacă mai puțin timp în fața oglinzii și să adopte tunsori și coafuri care sunt ușor de aranjat, fără a fi nevoie de multe instrumente sau produse de styling. De altfel, cine nu își dorește să fie gata în 10 minute înainte de o ședință pe Zoom?

Hairstyliștii din toată lumea mizează pe coafurile "femeii leneșe", anume șapte tendințe foarte în vogă în această toamnă care deja au fost adoptate de reprezentantele sexului frumos din toată lumea. Fie că îți porți părul scurt, lung, drept sau natural, există un stil pentru fiecare în parte.

Straturi invizibile

Poți avea o tunsoare grozavă care nu implică mult timp pentru întreținere. Aceasta este realizată astfel încât să permită părului să se așeze în continuare bine, pe măsură ce crește. Părul este filat pe toată lungimea pentru a fi foarte ușor de aranjat, în diferite moduri.

o femeie sta in picioare, cu capul inclinat si priveste in jos

Sursa foto: Instagram

Tunsoarea "pixie"

Dacă îți dorești să oferi o notă summerish look-ului tău, tunsoarea pixie este alegerea ideală. Variațiile acesteia sunt multiple, unele cu breton, altele cu fruntea liberă sau cu părul din părțile laterale mai lung. Indiferent cum o preferi, alege una dintre nuanțele de păr în vogă în această toamnă, precum trandafiriul închis, nuanța piersicii, blonduri caramel, nuanța cuprului, roșcatul aprins sau ciocolatiu.

o femeie sta asezata in picioare si isi face un seflie in oglinda

Sursa foto: Instagram

Tunsoarea "Shag"

A fost creată de hairstylistul Paul McGregor, în anii '70, iar acum a revenit în trenduri. În traducere din engleză "shaggy" înseamnă "flocos". Tunsoarea este senzuală și îndrăzneață, potrivită pentru femeile cu firul de păr subțire, care vor să obțină mai mult volum, datorită tunderii în scări și a șuvițelor stilizate haotic, de-o parte și de alta. Nota modernă este oferită de buclele lejere și de bretonul lung, purtat cu cărare pe jumătate sau cel drept, dar și de stilurile geometrice.

o femeie sta asezata, cu capul usor pe spate si priveste inainte

Sursa foto: Instagram

Tunsoarea scurtă

"Pe măsură ce ne reobișnuim cu revenirea la normalitate, cred că foarte mulți oameni își doresc o mare schimbare. Femeile sunt mai îngrăznețe și vor look-uri mai jucăușe. O modalitate de a face acest lucru este să te tunzi foarte scurt. Această coafură îți înrămează fața și este foarte ușor de întreținut. Este perfect pentru oricine vrea să scape de daunele provocate de activitățile de vară și să lase buclele să crească în mod natural, fără să își facă griji pentru întreținere", spune Jamila Powell, patroana unui salon de înfrumusețare, pentru The Zoe Report. 

actrita gabrielle union poarta o tunsoare scurta

Sursa foto: Instagram

Anii '80

Tunsoarea scurtă cu onduleuri dese este perfectă pentru orice iubitoare a stilului care se purta în anii 80 și care a revenit în forță în tendințe. Însă, hairstyliștii le sfătuiesc pe femei să se documenteze bine înainte de a se tunde astfel și să țină cont de stilul lor de viață. Tunsoarea nu îți mai permite să porți coc sau coadă de cal și poate să nu fie pe placul cuiva care preferă să își poarte părul pe față.

o femeie sta in fata unui microfon, intr-un studio de inregistrari

Sursa foto: Instagram

Breton

Bretonul este ideal dacă vrei să adaugi o notă îndrăzneață coafurii tale. În toamna lui 2021, se poartă cel în straturi sau foarte ascuțit pe margini, dar și cel tip "cortină", foarte ușor de întreținut, care a făcut furori printre divele internaționale în această vară și care continuă să fie în tendințe.

Citește și: Coafuri retro pentru păr mediu: 29 de stiluri iconice

o femeie este surprinsa dintr-o parte si isi tine mainile in dreptul fetei

Sursa foto: Instagram

Surse articol: Thezoereport / Dailyadvent / Cosmopolitan

Sursa foto principală: Instagram/Instagram

Surse foto: Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!