Coafurile care iti evidentiaza culoarea parului

Cuprins
- Parul neted si drept
- Coada de cal bine intinsa
- Bucle prinse intr-o parte
- Suvite care incadreaza fata
- Mult volum
Cand iti vopsesti parul, cand este proaspat spalat si straluceste, cand esti mandra de stralucirea lui, iti doresti mai mult ca oricand sa ii evidentiezi frumoasa culoarea, fie ca este naturala sau intensificata de o vopsea de par. Iti oferim spre inspiratie cateva idei de coafuri care au aceasta calitate pretioasa: evidentiaza cu succes culoarea parului.
Parul neted si drept
Prima coafura din lista noastra este si cea care se dovedeste cea mai eficienta atunci cand iti doresti sa evidentiezi la maximum culoarea parului tau: parul neted, bine intins si foarte drept. Fie ca ai cateva suvite, ca ai ales ombre hair, sau ca preferi ca parul tau sa aiba o culoare compacta ... fie ca este scurt, lung sau mediu ... daca il intinzi bine, daca ii adaugi si putin ser de stralucire, parul tau va avea o culoare cu adevarat stralucitoare ... si da, includem aici chiar si nuantele mai cuminti de saten.
Jennifer Aniston |
Isla Fisher |
Anne Hathaway |
Ashley Tisdale |
Coada de cal bine intinsa
Daca ai parul lung sau mediu, cu siguranta ti l-ai prins de foarte multe ori intr-o banala coada de cal. Ei bine, aceasta banala coafura poate sa iti evidentieze cu succes culoarea parului, intensificand-o. Tot ce trebuie sa faci este sa intinzi bine parul si sa il prinzi intr-o coada, care va curge frumos, pictand intens culoarea parului tau. Pentru partea de sus ai mai multe optiuni, care si ele pot sa ofere culorii parului tau intensitate: suvite libere care incadreaza fata, parul bine intins pe spate sau par tapat, cu mult volum. Alegerea este a ta.
Nicole |
Kidman |
Taylor Swift |
Nina Dobrev |
Foarte versatila, o astfel de coafura poate fi purtata chiar si la birou. Cu o tinuta office compusa dintr-o fusta conica si o bluza dintr-un material fluid, vei obtine look-ul perfect pentru o zi petrecuta la birou. Accesorizeaza-ti tinuta cu o geanta nude si o curea in aceeasi nuanta.
|
|
Bucle prinse intr-o parte
Ideale pentru parul lung, buclele prinse intr-o parte si-au castigat un loc binemeritat in lista coafurilor care nu se demodeaza niciodata. Indiferent ca alegi onduleuri lejere, naturale sau bucle bine conturate in stil Hollywood glamour, daca le prinzi intr-o parte ai toate sansele ca ele sa evidentieze culoarea frumoasa a parului tau, prin simplul fapt ca aduc tot parul in fata, dar si pentru ca liniile lor mladioase reflecta frumos lumina.
Diane Kruger |
Amber Heard |
Jessica Alba |
Megan Fox |
Suvite care incadreaza fata
Daca ai parul de lungime medie, lasa suvitele de par sa iti incadreze fata, si prinde restul de par la spate, fie intr-un coc, fie intr-o coada de cal. Astfel, culoarea parului tau va fi cu usurinta evidentiata, prin aceste suvite care sunt primele observate. Pentru un efect cu adevarat spectaculos, alege o culoare de par care este in contrast cu cea a ochilor tai - ochii negri cu par blond, ochii albastri cu roscat sau blond, ochii verzi cu brunet. In cazul ochilor caprui cel mai frumos efect apare cand parul este vopsit intr-o nuanta de castaniu sau saten cat mai apropiata de cea a culorii ochilor.
Gwen Stefani |
Alexa Chung |
Christina Hendrix |
Nicole Kidman |
Mult volum
Daca ai parul scurt, mai ales, alege sa il coafezi cu mult volum. Aceasta este o optiune ideala daca vrei sa iti evidentiezi culoarea parului, prin simplul fapt ca volumul inseamna o suprafata mai mare de culoare. Tot ce trebuie sa faci este sa aduci acest volum in evidenta, asa ca pozitioneaza-l cat mai in fata, fie in crestetul capului fie sub forma unui breton retro sau pompadour. Daca alegi sa eliberezi si cateva suvite care sa incadreze fata, in cazul in care ai parul mai lung sau un breton lung, efectul este garantat!
Demi Lovato |
January Jones |
Pink |
Kelly Osbourne |
Acum ca te-ai inspirat, este momentul sa iti ajuti parul sa isi scoata in evidenta culoarea prin coafuri simple si feminine, astfel incat tu sa fii mandra de el.


