Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Tatuajul pentru păr, trendul momentului. Află cum îl aplici!

Miercuri, 11.01.2017
de Viorica Ghinea

Cu siguranță nu ai uitat de tatuajele metalice, acele modele aurii care ne-au decorat maiestuos corpul în sezonul cald. Dacă până acum ai fi putut să bagi mâna în foc că astfel de desene sunt destinate doar pielii, află că trendul momentului implică aplicarea lor chiar pe podoaba capilară. Această tendință nu este departe de cea care ne-a încântat în sezoanele trecute, anume rădăcinile decorate cu glitter, dar efectul este mai interesant.

Delectează-te în continuare cu cele mai frumoase modele de tatuaje pentru păr, trendul care a cucerit internetul!

Tatuajele pentru păr, noul mod de a obține coafuri șic și originale

Lasă-te sedusă de noul trend în materie de păr și nu vei fi dezamăgită de efectele lui! Acesta poate fi introdus cu stil cu coafurile tale preferate, devenind punctul tău forte.

O combinație între auriu și turcoaz îți va complimenta cosițele blonde, dacă mizezi pe decorarea cărării și a frunții. Ia în considerare faptul că, dacă ai părul deschis la culoare, tatuajele aurii nu vor putea fi puse în valoare, astfel că este indicat să optezi pentru mixuri de nuanțe.

Oferă un look șic, ca de Cosânzeană, podoabei tale capilare și vei face ravagii la fiecare pas. Optează pentru steluțe și diademe, de preferat modele cu influențe grecești.

 

Pentru reprezentantele sexului frumos care adoră nuanțele intense în părul lor, tatuajele aurii se vor transforma într-o adevărată bijuterie capilară. 

Kylie Jenner este vestită pentru faptul că a adoptat această tendință, devenind încă o dată un trendsetter în domeniul beauty. 

 

Tatuajele pentru păr pot fi aplicate atât pe secțiunile frontale, cât și la spate, pentru a completa armonios aspectul unui coc, de exemplu. Nu trebuie decât să îți lași imaginația liberă și să le incluzi cu stil în cât mai multe coafuri.

 

Cum aplici un tatuaj pe păr

Dacă te-a cucerit acest trend și vrei să îți decorezi podoaba capilară cu un tatuaj, urmărește videoclipul de mai jos și află ce pași trebuie să urmezi pentru ca rezultatul să fie unul reușit, demn de invidiat.

Pași de realizare:

- piaptănă bine părul și ai grijă ca secțiunea respectivă să fie bine întinsă, pentru a-și păstra forma. De exemplu, o poți prinde la spate.

- decupează modelul dorit de tatuaj, alegând unul care să ți se potrivească;

- dezlipește folia de plastic de pe partea pe care ai decupat-o mai devreme, după ce ai hotărât locul în care vei aplica tatuajul;

- aplică banda respectivă pe secțiunea dorită, cu desenul în jos;

- folosește un prosop umed pentru a presa tatuajul de la un capăt la celălalt;

- trage folia cu atenție; 

- nu te pieptăna după aceea în zona respectivă, altfel vei strica modelul.

Bucură-te și tu de efectul fabulos al acestui trend! Podoaba ta capilară va stârni deopotrivă admirație și invidie oriunde vei merge!

Surse foto: Pinterest.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!