Vopsea de par albastra: Top 5

Vopsea de par albastra: Top 5

Cristina Babii

Am inceput sa o vedem tot mai des in parul fashionistelor, dupa ce vedetele au dat startul acestui trend. Albastrul cerului senin sau al marii nervoase s-a strecurat in pletele fetelor care il scutura cu mandrie in vant. Daca ti-ai propus sa urmezi si tu aceasta tendinta, atunci trebuie sa stii exact ce se poarta. Iata cinci idei de vopsea de par albastra pe care le-ai putea incerca.

Doar o atingere de vopsea de par albastra

 

Albastru-argintiu, albastru celest, canar, electric, mineral, albastru petrol, regal, turcoaz - numeste-le doar, si pune-ti-le in par. Totusi, daca este prea mult pentru tine sa iti acoperi tot parul, incearca sa iti vopsesti doar cateva suvite cu o nuanta de turcoaz, care straluceste minunat pe o baza inchisa sau un blond pal. Culoarea este pusa in evidenta printr-un procedeu creat de un hair-stylist cu pricepere si, pentru a obtine acest rezultat, vei fi nevoita sa iti deschizi cu cel putin un ton nuanta naturala a parului. Daca vrei sa treci prin acest procedeu, trebuie sa stii ca si textura podoabei capilare va avea de suferit dupa vopsire. Parul tau s-ar putea sa se deshidrateze, sa isi piarda stralucirea, asa ca este recomandat sa folosesti masti si balsamuri in mod regulat pentru a-i reda sanatatea.

Printesa de gheata: vopsea de par albastra pastel

 

La fel ca la stilul precedent, tehnica de vopsire este una mai greoaie si presupune sa apelezi la ajutorul unei persoane specializate, cel putin prima data cand faci trecerea de la o nuanta obisnuita, la cea pastelata. Ca sa obtii o nuanta atat de deschisa, parul tau trebuie sa fie aproape alb, ceea ce inseamna ca vei fi decolorata poate chiar de mai multe ori, deci nu te astepta ca procesul prin care vei trece, pana vei obtine o culoare uniforma, sa fie unul usor. Nu in ultimul rand, stilul nu se potriveste fetelor timide, dar este perfecta daca de mult cautai o vopsea de par albastra care iese din tipar. 

Ombré albastru

 

Tehnica ombré s-a facut remarcata intai in moda strazii, fiind adoptata de cele mai cunoscute fashioniste din lume si a fost preluata apoi cu succes si de cele mai curajoase vedete. Ei bine, tendinta nu s-a demodat, asa ca daca inca te declari cucerita de acest stil de colorare a parului, poti sa-l incerci cu incredere!

Poti crea efectul ombré indiferent de culoarea parului tau, dar si indiferent de nuanta de vopsea albastra pe care o doresti, dar pentru a te asigura ca obtii rezultatul dorit, apeleaza tot la ajutorul unui hairstylist cu experienta pentru ca si in acest caz ti se va decolora intai parul.

Royal blue sau vopsea de par albastru regal

 

Te-ai hotarat sa iti faci parul albastrul, dar inca nu stii ce nuanta sa alegi? Daca niciuna dintre variantele de mai sus nu iti place sau daca ai o fire mai indrazneata, atunci royal blue este pentru tine. Urmeaza exemplul lui Katy Perry si opteaza pentru cea mai intensa nuanta de albastru, dar ia intai in considerare faptul ca aceasta vopsea iti va limita destul de mult optiunile vestimentare. Prin urmare, nu vei putea sa mai optezi pentru outfituri care sa contina mai mult de doua culori pentru ca intregul look va fi mult prea incarcat si vei arata caraghios.


Tu ti-ai colora parul in albastru? Ce nuanta ai alege?

Sursa foto: hairstyle-fashion.com, haircolorsideas.com, hercampus.com, tumblr, nataliedaily.com

Articolul urmator
Chic, fabuloase și atât de la modă! Top 8 culori de păr care vor domina toamna 2023
Chic, fabuloase și atât de la modă! Top 8 culori de păr care vor domina toamna 2023
Ce culoare de păr ți se potrivește în această primăvară?
Incepe quiz
Ce culoare de păr ți se potrivește în această primăvară?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.