Ten sensibil - sfaturi si remedii

Ten sensibil - sfaturi si remedii

Ana Nisipeanu

Ai un ten sensibil? In acest caz, probabil ca stii deja ce inseamna sa te iriti sau sa te inrosesti imediat, sa fii predispusa la alergii si sa iti simti tenul uscat si delicat la schimbarile de temperatura si alti factori externi. Un ten sensibil este intolerant la anumite substante chimice si conditii de mediu. Este extrem de important sa il ingrijesti adecvat ca sa eviti petele, roseata, inflamatiile, iritatiile si sa ii oferi hidratarea de care are nevoie ca sa fie fin si placut la atingere.

 Ten sensibil

Sfaturi utile pentru un ten sensibil

Curatarea

Tenul sensibil trebuie curatat foarte des. Murdaria sau praful pot fi alergice pentru el. Un ten sensibil trebuie sa fie curat tot timpul, pentru a fi sanatos

Somnul potrivit

Nu degeaba exista vorba „somnul de frumusete". O piele frumoasa are nevoie de un somn odihnitor ca sa se poata regenera. Incearca sa adormi la ora 23:00 si sa dormi cel putin sapte ore in fiecare noapte. In timpul somnului pielea poate respira in sfarsit, iar celulele se reinnoiesc, tenul tau capatand un aspect sanatos si stralucitor.

Dieta adecvata

Alimentatia are un rol bine definit in transformarea tenului tau. Sunt alimente ce cauzeaza reactii alergice, asa ca daca ai un ten sensibil e bine sa eviti condimentele, mancarea iute, produsele lactate, aditivii si vinul rosu. Mananca, in schimb, multe fructe si legume. Ele ajuta pielea sa fie supla si fina, oferindu-i vitaminele si mineralele de care are nevoie. Incearca sa consumi alimente bogate in vitamina A, E si C, care sunt ideale pentru piele. Poti lua si suplimente cu aceste vitamine.

Hidratarea

Tenul sensibil este uscat si predispus la riduri, motiv pentru care trebuie sa il tii hidratat tot timpul. Acest lucru il poti face atat prin consumul a doi litri de apa pe zi, cat si prin hidratarea cu produse corespunzatoare. Foloseste dimineata si seara o crema puternic hidratanta, speciala pentru un ten sensibil. De asemenea, nu iesi din casa fara a te da cu o crema ce contine si factor de protectie solara si nu sta prea mult la soare.

Rutina de ingrijire

Chiar daca pare un cliseu, rutina de ingrijire este vitala pentru un ten sanatos. Nu te duce la culcare fara sa te demachiezi, ca sa eviti incarcarea porilor. Folosirea unei lotiuni tonice si a unei creme speciale de noapte sunt la fel de importante.

Ce sa eviti cand ai un ten sensibil

- Nu exfolia prea puternic sau prea des tenul. O data pe saptamana este suficient, altfel risti sa-l iriti si mai tare.
- Nu clati fata cu apa calda. Tenul sensibil nu reactioneaza bine la caldura.
- Incearca sa eviti pe cat posibil produsele de ingrijire ce contin substante chimice. Alege produse naturiste ce sunt destinate unui ten sensibil.
- Evita produsele ce contin parfum, cele fara miros sunt solutia ideala pentru tine.
- Nu te scarpina si incearca pe cat de mult posibil sa nu iti atingi fata.

Remedii pentru ten sensibil

- Uleiul de masline hidrateaza pielea in profunzime. Aplica ulei de masline pe fata inainte sa te culci si lasa-l sa actioneze peste noapte. Cand te trezesti, tenul tau va fi fin ca pielea unui bebelus.
- Musetelul este binecunoscut drept cel mai bun calmant natural. Imbiba un disc de bumbac intr-o infuzie de musetel si apoi tamponeaza-ti fata. De asemenea, poti sa-ti cumperi unguent de musetel de la orice magazin naturist si sa il folosesti pe post de crema in fiecare seara.
- Ceaiul verde este puternic antioxidant si face bine pielii sensibile. Fa-ti o lotiune tonica naturala chiar la tine acasa. Ia patru plicuri de ceai verde si lasa-le la infuzat 10 minute. Asteapta cateva ore sa se raceasca si apoi toarna-l intr-o sticla pe care trebuie sa o tii tot timpul la frigider.
- Aplica o data pe saptamana o masca cu fulgi de ovaz. Amesteca o lingura de ovaz pulbere si un albus de ou sau iaurt. Cand ai obtinut o pasta omogena, aplica pe fata si asteapta sa actioneze 20 minute, apoi clateste.
- Aloe Vera este extraordinara pentru a curata pielea sensibila si uscata.
- Aplica pe fata ulei de migdale sau ulei de jojoba inainte de culcare. Hidrateaza puternic si calmeaza.

Un ten sensibil poate fi un ten perfect cu putina atentie, cu multa informatie si cu o ingrijire corespunzatoare. Daca ai grija de el asa cum trebuie, o sa observi diferente in scurt timp. Alege produse speciale pentru un ten sensibil, apeleaza la cateva metode naturiste pentru a-l rasfata cand esti acasa si evita toti factorii ce-i pot dauna. 

Articolul urmator
Cuticule uscate: cauze și tratament
Cuticule uscate: cauze și tratament
Ce mască de față să folosești, în functie de tipul de ten
Incepe quiz
Ce mască de față să folosești, în functie de tipul de ten

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.
    Florina (anonim)
    9 aprilie 2013 22:10

    Cea mai buna crema pentru ten sensibil pe care am folosit-o este aceasta: http://www.aoro.ro/clinique/superdefense-crema-de-zi-protectoare-ten-uscat-si-mixt/