Cum faci manichiura să dureze

Cum faci manichiura să dureze

Ionelia Olteanu

Una dintre problemele cu care se confruntă orice femeie este manichiura. Aceasta trebuie să arate întotdeauna impecabil, iar oja să reziste cât mai mult. Din păcate, nu se întâmplă mereu așa. Unghiile se rup, oja sare imediat, ceea ce devine, în timp, destul de frustrant.

Din fericire, specialiștii ne oferă suficiente soluții pentru ca manichiura să reziste mai mult. Una dintre ele este mersul în mod regulat la salon pentru întreţinere. Totuşi, sunt multe femei care nu pot călca pragul salonului de fiecare dată, ci preferă să aibă grijă de unghii în confortul propriului cămin.

manichiura

Iată câteva dintre cele mai cunoscute trucuri pentru a avea o manichiură rezistentă!

Atunci când aplici şi ştergi în mod constant oja de pe unghii, le elimini stratul de protecţie de care au nevoie pentru a se păstra într-o formă bună. Dacă îţi place să îţi faci unghiile de câteva ori pe săptămână, trebuie să ştii ce ai de făcut pentru a le proteja şi pentru a evita ruperea lor. Ţine minte acest prim truc pentru o manichiură rezistentă şi unghii frumoase! Practic, dacă doreşti ca oja să reziste, trebuie să aplici agenţi de protecţie. Ce sunt aceşti agenţi de proiecţie? Sunt ca un fel de gardieni pentru unghii: un strat de bază, pentru o aderență mai bună, și un top coat (strat de finisare), pentru rezistență și luciu.

Iată cum arată procedeul corect de aplicare al manichiurii! Înainte să iei sticluţa de ojă în mână (şi ştii că ar trebui să o roteşti între palme, şi nu să o scuturi, nu?), este musai să aplici un strat de bază. Începe din centru, de la aproximativ un milimetru de cuticulă, apoi continuă pe restul unghiei pentru o aplicare curată şi uşoară. Ai grijă să nu mânjești cuticula de lac, fiindcă astfel crești riscurile ca oja să se desprindă de pe unghie. Lasă stratul de bază să se usuce timp de un minut sau două, pentru ca lacul de unghii să se fixeze mai bine. Continuă cu unul sau două tușe de ojă și finisează neapărat cu top coat, care va prelungi rezistența manichiurii!

Uite şi alte sfaturi de care să ţii cont pentru o manichiură rezistentă!

1. Nu împinge cuticulele uscate. Știm că nu îți place să ai piele cuticulară pe suprafaţa unghiei. Cu toate acestea, nu împinge cuticulele, ci foloseşte o cremă care le înmoaie și abia apoi presează-le delicat spre marginea unghiei cu un bețișor din lemn de portocal.

2. Nu îţi înmuia degetele în apă. Dacă îţi laşi unghiile să se înmoaie în apă, acestea vor absorbi apa, ceea ce le va umfla. Ele revin la forma normală abia când apa se evaporă. Acest proces de extindere și contractare a unghiilor este cauza principală a ruperii lor, dar şi a căderii ojei.

3. Asigură-te că suprafaţa unghiei este curată. Orice urmă de umezeală, praf sau ojă rămasă va împiedica aderenţa noului strat. Pentru a îndepărta aceste reziduuri de pe unghie, foloseşte o periuţă de dinţi şi săpun lichid. Manevreaz-o pentru a pătrunde în colţuri şi sub vârful unghiei, unde uleiul - marele inamic - se poate ascunde. Apoi şterge unghiile cu acetonă ca să îndepărtezi urmele de ojă rămase.

4. Odată ce ai aplicat oja, mai aplică un strat de protecţie. Pe lângă faptul că se usucă extrem de repede, oferă fineţe şi rezistenţă lacului de unghii. Pentru a accelera procesul de uscare, fără a pune în pericol unghiile, finisează cu un ulei de uscare sau un spray.

5. Oferă hidratare manichiurii. Cu cât oja este mai uscată, cu atât este mai mare posibilitatea ca aceasta să sară de pe unghii. Aplică ulei de cuticule pe unghii înainte de culcare şi foloseşte o cremă de mâini de două ori pe zi.

Dacă pui în aplicare aceste sfaturi şi trucuri, vei avea garantat o manichiură mult mai rezistentă, fără să fii nevoită să mergi la salon de fiecare dată.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Bronzatul cu bere: ce spun medicii despre această tendință
Bronzatul cu bere: ce spun medicii despre această tendință
Ce spune manichiura ta despre tine?
Incepe quiz
Ce spune manichiura ta despre tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (10)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.