Cum îți cureți corect tenul pentru a evita apariția micilor probleme

Cum îți cureți corect tenul pentru a evita apariția micilor probleme

Redactor Andreea Baluteanu

Demachierea este, de departe, poate cel mai important pas pentru a menține tenul tânăr, neted și frumos. În această eră a nenumăratelor trucuri de makeup și de skincare, sfatul bunicii și al mamei, care ne îndemnau cu dragoste să ne curățăm tenul în fiecare seară, rămâne de actualitate mai mult ca niciodată.

Și, totuși, continuăm să dăm greș atunci când vine vorba despre curățarea tenului. Nu folosim produsele corecte, dăm dovadă de exces de zel sau, dimpotrivă, dăm curs unei demachieri superficiale. Iar efectele sunt devastatoare: ten aspru, cu pori mari, coșuri și puncte negre, precum și accelerarea îmbătrânirii: toate aceste probleme dermatologice au la bază același gest aparent nesemnificativ, și anume curățarea incorectă a tenului.

Vezi în rândurile de mai jos cum să te asiguri că te demachiezi de fiecare dată ca la carte! E simplu, e ușor, e cum nu se poate mai benefic pentru pielea ta. Ce să mai spunem despre cât de relaxant se poate dovedi? Află de ce produs magic ne-am îndrăgostit!

Demachierea, secretul pielii frumoase: 6 sfaturi de reținut

Să îți cureți tenul seara, înainte de culcare, e marele secret al pielii frumoase. Cum, nu e vorba despre o cremă revoluționară sau de un ser cu ingrediente prețioase? Departe de noi gândul de a minimiza importanța acestor produse, dar poți trata pielea regește, dacă uiți să o cureți sau nu o faci ca la carte, așteaptă-te la ce e mai rău.

fata frumoasa cu prospp pe cap care isi ingrijeste tenul dupa baue

Și nu e o exagerare, mai ales atunci când inclusiv multe dintre femeile care își demachiază tenul tind să comită erori ce par inofensive. Cum le poți pune capăt și poți intra în „scenariul verde” al demachierii ireproșabile? Ține cont de sfaturile de mai jos!

Demachiază-te în fiecare seară!

Recunoaștem că „de vină” poate fi denumirea conceptului de „demachiere”, care ne duce cu gândul că această activitate trebuie realizată numai atunci când ne machiem. Nici pe departe! Curățarea tenului, ca să fim mai exacte, trebuie realizată în fiecare seară, chiar dacă ai stat acasă și nu ai aplicat nici măcar un strop de fond de ten sau anticearcăn. Nu ne crezi? Privește-ți discheta! E vreodată imaculată, chiar dacă nici măcar nu ai ieșit afară?

Fii blândă!

Nu negăm faptul că femeile din Coreea sunt înzestrate cu piele de vis și cunoștințe superioare nouă, muritoarelor „de rând”, dar să asociezi cel puțin 3 produse de demachiere cu texturi diferite, însoțite de o exfoliere agresivă, va stimula activitatea glandelor sebacee, care se vor simți amenințate și mai degrabă vor secreta uleiuri în exces. În realitate, ai nevoie de mult mai puțin pentru o curățare ca la carte.

Dar nici nu „face treaba de mântuială”

Nu contestăm nici că, dacă ai trăi într-o zonă cu aer pur, fără nicio particulă de praf și străină de poluare, să îți cureți chipul doar cu apă poate fi suficient. Dar cum acest mediu ideal nu există, nici apa de la robinet nu e eficace în a îndepărta toate impuritățile zilei.

Folosește un produs demachiant delicat.

O apă micelară, un ulei demachiant sau un produs cremos sunt minunate pentru a curăța eficient tenul. Alege produse cu texturi care te încântă și cu ingrediente prietenoase cu tenul, iar efectele se vor vedea. Poți asocia și două astfel de produse, dacă simți nevoia, dar nu te demachia până ce simți că pielea „scârțâie”: nu acesta este scopul.

Orice ai fi ales, asociază și un burete cosmetic și vei vedea că acțiunea de curățare a tenului este intensificată.  Vei adora setul de bureți cosmetici pentru față, ideali și în tratamentele cosmetice. Sunt fabricați din celuloză pură și își schimbă mărimea și textura sub jetul de apă. În plus, îndepărtează machiajul, elimină impuritățile și, așa cum am spus, curăță în profunzime. Îți vor fi de un real ajutor!

femeie care se spala pe fata alaturi de un burete roz

Curăță pielea cu apă călduță.

Apa fierbinte e un dezastru pentru piele, uscând și eliminând uleiurile hrănitoare secretate de derm. De partea cealaltă, apa rece nu curăță așa cum trebuie. Ce ne rămâne? Apa caldă care nu numai că relaxează, dar și înlătură eficient impuritățile. Poți încheia însă cu un jet de apă rece pentru tonifiere.

Tehnologia îți sare în ajutor.

Știi care este trucul nostru numărul 1 pentru un ten fără probleme? Peria sonică de la Beauty Contour. Sigur ai auzit deja despre efectele acestui gadget, dar trebuie să te asigurăm că admiratorii săi chiar au avut dreptate: curăță în profunzime, tenul rămâne mătăsos și luminos, iar pielea e mai netedă, fără imperfecțiuni. Peria sonică stimulează de asemenea circulația sângelui, ceea ce înseamnă că vei lupta în mod eficient și contra îmbătrânirii cutanate.

perie sonica de la beauty contour

Ce ne mai place? Că produsul are 8 intensități reglabile de curățare: încearcă-le pe toate și alege-ți favorita (sau favoritele) în funcție de tipul tenului, de natura impurităților pe care le vrei îndepărtate (praf, sebum, poluare, machiaj) sau de starea ta de spirit.

Siliconul din care e conceput produsul este moale, astfel că va fi o adevărată plăcere să îl folosești. Nu e de mirare că vei apela la peria sonică atât de des.

perie sonica de la beauty contour

Ce să mai spunem despre masajul senzorial al pielii? E magic la finalul unei zile complicate, dar și dimineața, când te pregătești pentru activitățile tale.

Peria sonică se folosește zilnic, o încărcare de 90 de minute fiind suficientă pentru 250 de utilizări. Cu alte cuvinte, gadgetul îți e mereu aproape la nevoie.

Ce mai e de remarcat? Că peria e rezistentă la apă. Tot ce trebuie să faci este să umezești fața, să aplici produsul de curățare preferat, să setezi intensitatea și să pui în funcțiune gadgetul, ideal timp de 2-3 minute. Șterge fața cu un burețel de curățat sau clătește direct cu apă și îți vei simți tenul proaspăt, atât de fericit. Acum privește-te în oglindă: de când n-a mai fost pielea ta atât de luminoasă și de netedă?

perie sonica beauty contour

Descoperă peria noastră sonică preferată la Beauty Contour! În tonuri de roz sau de albastru, va deveni eroina tenului tău frumos, neted și catifelat. Produsul se folosește zilnic și are potențial să îți devină prieten de suflet.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Plasturi pentru coșuri: ce sunt și cum îi folosești corect
Plasturi pentru coșuri: ce sunt și cum îi folosești corect
1 din 10 oameni identifică corect aceste animale
Incepe quiz
1 din 10 oameni identifică corect aceste animale

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.