Cum porți tușul în 2017

Cum porți tușul în 2017

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Tușul poate fi considerat un obiect must-have din portfardul oricărei femei, iar vedetele de peste Ocean nu se sfiesc să-l folosească de câte ori au ocazia. Femeile sunt înnebunite după aspectul „ochilor de pisică”, deoarece această tehnică consacrată oferă ochilor un aspect alungit, elegant și, de ce nu, misterios.

Este vară, deci este timpul să încerci ceva nou. Stilul tradițional de folosire a tușului, adică linia groasă și evidentă, este destul de demodat. Iată cum se poartă tușul în 2017!

Celebritățile, înnebunite după tușul de ochi

Renumitul makeup artist renumit Patrick Ta a explicat pentru Good House Keeping cum să porți tușul în 2017. Astfel, în loc să tragi o linie groasă și solidă pentru a obține o curbă distinctă, Patrick spune că este nevoie de mai multă subtilitate, dar să nu renunțăm la „cat eye”. Pentru intensitatea privirii, el preferă să adauge nuanțe întunecate, realizând un machiaj smokey, și folosește creion de culoare albă pentru interiorul ochiului. În acest fel, spune el, privirea este subtilă, conferind senzualitate și farmec.

Pentru modelul Joan Smalls, Patrick Ta a ales o nuanță luminoasă a fardului de ochi pentru a se potrivi cu nuanța măslinie a tenului. Efectul: un aspect strălucitor și luxuriant, mai ales când este asociat cu iluminatorul pentru pomeți.

foto: Instagram/ uhm

Pe modelul Isabela Rangel Grutman, Ta a aplicat aceeași tehnică, însă a folosit un fard de ochi mult mai închis. Machiajul smokey îi oferă o privire mai intensă, iar linia tușului este foarte subțire.

foto: Instagram/uhm

Dacă preferi machiajul mai dramatic, poți încerca să alungești privirea cu ajutorul codițelor obținute din fardul de pleoape. După cum se observă în fotografia de mai jos, makeup artistul a pus accentul pe ochii actriței Shay Mitchell și a folosit nuanțe închise și o linie de tuș delicată, pentru efectul de smokey eye. Acest machiaj este perfect pentru zi și cu siguranță te vei simți ca o adevărată zeiță atunci când îl vei purta.

foto: Instagram/uhm

În 2017, tușul se poartă în linii subtile, cât mai feminine. Codițele lungi și straturile groase sunt out. Cea mai bună parte la acest trend? Nu te vei mai chinui minute în șir să obții un machiaj simetric, iar cu o simplă aplicare a tușului, machiajul este gata!

Surse foto: Pixabay, Instagram

Ce jachetă office să porţi în funcţie de personalitate
Incepe quiz
Ce jachetă office să porţi în funcţie de personalitate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.