Cum să faci nuanța de roșcat să reziste cât mai mult
Cuprins
E aproape imposibil să nu cazi pradă farmecului incontestabil al roșcatului: șuvițele înflăcărate se vor purta mereu și conferă stăpânei lor personalitate, șarm, strălucire. Cu toate acestea, fetele care s-au bucurat de frumusețea roșcatului sunt familiare și cu faptul că această opțiune cromatică se dovedește mai greu de întreținut decât mai cumintele șaten, de exemplu!
Noi venim însă în ajutorul tău și îți aducem cele mai bune sfaturi, pentru ca nuanța ta se roșcat să reziste cât mai mult! Descoperă aceste recomandări prețioase în rândurile de mai jos!
Cinci sfaturi pentru ca nuanța ta de roşcat să își păstreze intensitatea
Până și Micuța Sirenă Ariel ar fi încântată de indiciile de mai jos, deoarece ele se dovedesc extrem de valoroase pentru orice posesoare de păr roșcat. După ce le vei pune în aplicare, îți garantăm că vei face pace cu cosițele tale arzătoare!
Respectă regulile unui vopsit sănătos!
Cu atât mai mult în cazul roșului, este vital să respecți acele sfaturi scrise cu literă de lege în prospectul oricărei vopsele de păr. Nu degeaba ne recomandă experții să stăm cel puțin o zi nespălate pe cap înainte de a ne vopsi; uleiurile naturale secretate de scalpul tău îți vor proteja firul de păr de agresiunea produsului colorant. De asemenea, noi subliniem și nevoia de a-ți păstra culoarea protejată de apă pentru un interval de 2-3 zile după ce te-ai vopsit, astfel cuticula va absorbi așa cum trebuie culoarea!
Dacă tot suntem la capitolul vopsea, îți recomandăm să mizezi pe o variantă care să nu conțină amoniac, deoarece șuvițele de foc nu arată deloc bine în compania deshidratării. Vopseaua profesională de la Oyster, Perlacolor Purity exclude acest ingredient nociv, dar îți oferă în continuare toată strălucirea și intensitatea roșului. Formulată cu o tehnologie inovatoare și complexă, combinând acțiunea antioxidantă și protectoare a trei tipuri de ceai (verde, alb și roșu), vopseaua îți oferă nuanțe puternice, rezistente, cu acoperire superioară. Favoritele noastre? Nuanța Dark Red și Medium Red, dar și variantele cu străluciri de cupru, la modă în această vară (Dark Copper și Copper Blonde).
OYSTER Vopsea crema profesionala Perlacolor Purity (fara amoniac) – 32 de lei
Iar dacă vrei nuanțe care să atragă toate privirile cu intensitatea lor, optează pentru Alfaparf Revolution Jeans Color DEEP RED, o vopsea cremă neoxidativă, perfectă pentru crearea de șuvițe sau accente în culori tari. Este soluția ideală pentru fetele care nu vor încă să își vopsească tot părul roșu, ci doresc să se mai joace cu tonuri sau degradeuri înainte de a-și dărui pentru totdeauna inima!
Alfaparf Revolution Jeans Color DEEP RED - Vopsea directa crema 90 ml – 35 de lei
Spală-te mai rar și cu un șampon potrivit!
Părul roșcat are nevoie ca de aer (sau mai mult de atât) de uleiurile naturale secretate de scalp, care îl păstrează sănătos și strălucitor. Așa că evită să te speli în fiecare zi, sau culoarea ta se va estompa mult mai repede. Încheie cu un jet de apă rece ca să închizi cuticula și, cel mai important, folosește un șampon care să fie special conceput pentru părul tău focos!
Astfel, șamponul Oyster Color Up va face minuni din acest punct de vedere. Este special creat pentru părul vopsit, conținând agenți care protejează culoarea. În plus, îi sporește rezistența și îi accetuează strălucirea, atuuri extrem de importante în cazul părului roșu. Este produsul care va asigura viață îndelungată cosițelor tale curajoase!
OYSTER Color up sampon pentru parul vopsit 250ml – 35 de lei
Folosește o gamă de îngrijire a părului specializată!
Ia-ți adio de la produsele tale clasice pentru îngrijirea părului odată ce ai obținut cea mai frumoasă culoare de roșcat. Ca să o aperi de inamicii din aer și din aparatele de coafat, va trebui să îi acorzi o atenție suplimentară.
Completează acțiunea șamponului Oyster cu un balsam tratament pentru menținerea culorii. Fudge îți prezintă Colour Cocktail Red, o formulă special concepută pentru a stimula rezistența nuanței tale și pentru a-i menține strălucirea și frumusețea. Produsul conține micro-pigmenți care hrănesc cuticula, în timp ce o înfășoară într-un strat protector, astfel încât roșul tău nu se va estompa și nu își va pierde farmecul. Aplică pe păr și lasă balsamul să acționeze timp de 10-20 de minute, în funcție de cât de intensă vrei să fie culoarea finală, apoi clătește bine. Poartă mănuși ca nu cumva să te pătezi în timpul acestui proces!
FUDGE Colour Cocktail Red - Balsam tratament pentru mentinerea culorii (rosu) – 160 de lei
Alternează balsamul tratament cu o mască pentru părul vopsit, care va proteja în pauzele de colorare intensitatea nuanței tale. Vei vedea că vei rări sesiunile la salon sau vopsitul acasă grație acțiunii anti-decolorare și tratamentului care menține integritatea pigmenților de culoare. Dar produsul impresionează și prin capacitatea de hidratare și de catifelare a cosițelor, exact ceea ce are nevoie părul tău vopsit.
OYSTER Color up masca pentru parul vopsit 200ml – 40 de lei
Rărește vizitele la salon!
Deși sentimentul de satisfacție pe care îl ai atunci când ieși de la salon este fără egal, trebuie să știi că părul (și portofelul tău) nu au aceleași senzații. Sfatul specialiștilor este să apelezi la măști colorante și la tratamente care să îți intensifice culoarea între sesiunile de vopsit, astfel amânând nevoia de a-ți colora șuvițele.
Noi îți recomandăm o mască restructurantă și colorantă precum Directa Scarlet de la Oyster Cosmetics, care redă vitalitatea și intensitatea roșului tău. Îmbogățită cu ulei de măsline, ghimbir și unt de cacao, masca are și atribute hrănitoare și revigorante, intensificând și strălucirea podoabei tale capilare! Aplică pe părul spălat și uscat cu prosopul, lasă să acționeze 20 de minute sau în funcție de intensitatea dorită și apoi clătește cu apă caldă. Nu mai șampona!
OYSTER Masca coloranta Directa Scarlet – 52 de lei
În același sens ca Directa Scarlet, masca Directa Crazy Cranberry accentuează tonurile de roșcat, adăugând accente superbe, jucăușe în părul tău. Crede-ne, vei deveni curând dependentă de ele și vei uita de produsele din comerț pline de amoniac și ingrediente chimice periculoase.
OYSTER Directa Crazy Cranberry – 46 de lei
Joacă-te!
Părul roșcat înseamnă, înainte de toate, distracție, și nimic nu ar trebui să îți distragă atenția de la acest aspect. Adaugă mereu noi tonalități culorii tale și nu te teme să încerci și vopseaua semi-permanentă, care va conferi irizații cromatice noi nuanței principale.
Fudge Red Corvette este produsul de care te vei îndrăgosti. Vopseaua semi-permanentă revitalizează nuanțele monotone de roșu, care și-au pierdut cheful de viață, și oferă o transformare totală a culorii. Fără amoniac sau peroxid, nu degradează părul, ci îl păstrează moale, catifelat și sănătos. Mai important, nu îi vei face un jurământ etern de fidelitate, culoarea rezistând între 3 și 30 de spălări, în funcție de intensitate și de cât ai lăsat-o să acționeze.
FUDGE Red Corvette – 59 de lei
Dacă te numeri și tu printre superbele posesoare de păr roșcat, ține cont de recomandările noastre și vei vedea cum intensitatea părului nu va mai fi niciodată amenințată! Demonstrează lumii întregi că roșcatele sunt cele care se distrează cel mai bine!
Surse foto: pexels