Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Diva a încercat: peria Rowenta Express Air Brush, secretul pentru o coafură rapidă, impecabilă

Marţi, 19.03.2019
de Diva Hair

Primăvara aduce cu sine mai multe ocazii de a ieși în oraș, alături de fetele tale dragi sau de iubitul tău, așa că cine mai are timp să stea să își aranjeze părul? Din fericire, Rowenta ne-a intuit problema și ne-a dăruit Rowenta Express Air Brush, peria care usucă și îndreaptă părul într-un timp record.

Peria are la bază o tehnologie avansată care usucă și îndreaptă părul umed cu o eficiență maximă. Funcția Thermo Control protejează părul, iar generatorul de ioni îți asigură o strălucire de impact, fără efect de electrizare a părului. Peria are un design ergonomic și e ușor de depozitat și de utilizat, garantând o periere confortabilă și un stil impecabil.

Încă de la început, o să îți mărturisesc că Rowenta Express Air Brush mi-a schimbat viața, și nu e deloc o exagerare. Până să încep să o folosesc, nu acordam prea multă atenție coafatului din cauza lipsei de timp. Desigur, la ocazii speciale îmi îndreptam părul sau îl aranjam într-un coc la baza cefei, dar în marea majoritatea a timpului doar îl spălam și îl prindeam într-o coadă lejeră.

Rutina mea de styling a devenit însă cu totul alta de când am făcut cunoștință cu Rowenta Express Air Brush. Dacă ai mai folosit până acum perii de îndreptat, știi că, în ciuda reclamelor, sunt destul de dificil de utilizat, cel puțin până ce te înveți cu ele. Nu e cazul cu peria de la Rowenta, care arată…exact ca o perie. Cu un asemenea format, e foarte ușor de folosit: trebuie doar să o treci prin șuvițe, ca și cum te-ai pieptăna, și părul se usucă și se îndreaptă ca prin minune. A fost nevoie de doar 10 minute pentru ca părul meu ud să fie gata: uscat, neted și strălucitor. Stilul natural îți oferă o întindere aproape perfectă, ceea ce e și mai bine, deoarece știm că de ceva vreme nu se mai poartă șuvițele perfect netede.

Un alt avantaj al periei Rowenta Express Air Brush este că nu deteriorează cuticula. Toate fetele care au folosit placa știu că aceasta aducea cu sine nu doar o coafură perfect întinsă, dar și fire rupte, arse, vârfuri casante și tendința de rupere și de cădere a părului. Nu mai e cazul, grație funcției Thermo Control, care protejează firul.

Iar părul e strălucitor și neted, cu zero fire rebele. De fapt, accentuarea luminozității e unul dintre aspectele care mă bucură cel mai tare de când folosesc Rowenta Express Air Brush, cu atât mai mult cu cât părul meu blond avea de suferit la acest capitol. De când cu peria, strălucește însă ca al unei prințese din povești.

Iar faptul că pot să manevrez ușor gadget-ul și că îmi ia atât de puțin timp să aranjez părul sunt motive care mă vor ține mereu aproape de peria Rowenta Express Air Brush. Sper că pozele vorbesc de la sine și că îți vor transmite pe cale virtuală cât de fericită m-a făcut noul meu amic de styling.

De acum poți fi mai frumoasă ca niciodată și atunci când nu ai decât 15 minute la dispoziție (da, am devenit expertă în a-mi aplica machiajul în doar 5 minute). Noi am testat Rowenta Express Air Brush și declarăm: e genială! Abia aștept să o încerci și tu și să îmi spui ce părere ai!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (9)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!